Am intrat pe blog rar de tot în ultimul timp. Mi-era dor să scriu, să fac altceva decât să citesc şi să scriu despre identitate. Astăzi mi-am susţinut lucrarea de disertaţie. Doi ani de masterat în care am fost aproape întotdeauna studentă conştiincioasă, mergeam la cursuri şi duminica, analizam pliante, afişe publicitare, scriam proiecte. Astăzi însă, mi-am dat seama că-mi va fi dor să mai merg la cursuri, să am colege (un singur băiat în grupă) să beau câte 3 căni de cafea ca să pot rămâne trează să învăţ pentru examenele grele.
Mulţi probabil îmi veţi spune că masteratul nu-i chiar atât de important şi că mă implic şi mă stresez degeaba. Ce am învăţat totuşi în aceşti doi ani? Mi-am dat seama că profesorii şi studenţii sunt diferiţi. Ei pot fi înţelegători, interesaţi să-şi facă orele cu pasiune sau cu pasivitate, că o parte din ei te-au apreciat şi ţi-au admirat uneori referatele şi proiectele. Alteori se poate întâmpla să nu fi fost chiar mulţumiţi de cele scrise de tine. Că din timp în timp mai primeşti câte o notă de 8 şi-ţi propui ca data viitoare să fii mai atent, să înveţi mai bine şi să te implici mai mult.
Serile de iarnă când aveam ore erau posomorâte. Drumul până la facultate uneori era anevoios, gerul era cumplit. Dar de ce alegeam să merg la ore? Pentru că nu de puţine ori cursurile erau interesante, intram în polemici, aduceam argumente şi ne contraziceam unii pe alţii. Drept, nu erau prezenţi prea mulţi, dar întotdeauna erau suficienţi încât să dezbatem teme interesante.
Singurul bărbat din grupă e un tip spiritual. Spunea glume, dar este probabil cel mai conştiincios student pe care l-am cunoscut. Fetelor, mai ţineţi minte cafelele băute pe holurile întunecate? Dar cursurile domnului Bratu? Glumiţele, întâmplările ilare de la examene sau cursuri? Eu mi le amintesc cu mult drag. Şi cu toate că n-am fost noi o grupă prea unită aşa cum se întâmplă în facultate, eu mă bucur că v-am cunoscut pe fiecare dintre voi, că am avut aceleaşi examene şi aceleaşi preocupări. Mă bucur că astăzi fiecare din noi a încheiat o etapă din viaţa noastră şi că am plecat de la facultate mulţumiţi şi zâmbind.
Da, îmi pare rău că nu am reuşit astăzi să-mi iau la revedere la fiecare dintre voi şi să vă urez mult succes mai departe, realizări frumoase şi că mi-ar plăcea să vă mai întâlnesc măcar din întâmplare.