Febra Eurovision a început :)

Pe la 10 seara m-am instalat frumușel în fața televizorului, hotărâtă să votez cu Moldova în seara asta. Dacă eram în Moldova aș fi votat cu România. Cum n-am putut fi în două locuri în același timp, am ales Moldova :) Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut?
 - Mi-au plăcut prezentatorii - simpli, zâmbăreți, politicoși, îmbrăcați frumos, fără extravaganță ieșită din comun, dar și pentru că au jonglat cu limbile străine (mai ales la partea cu limba franceză m-au dat gata, mai ales că am o reală slăbiciune pentru această limbă :)
 - Mi-a plăcut scena, efectele, luminile și camera verde care era, de fapt, roșie.
 Nu știu cum va fi cea de-a doua semifinală, dar melodiile din prima au fost destul de slabe. Mi-au plăcut melodiile României, Republicii Moldova, Belgiei, Ungariei și Islandei.
Cea mai urâtă melodie mi s-a părut chiar prima, Muntenegru. Rusia a fost un fel de cireașă de pe tort - au vrut să fie non-conformiștii, să iasă din tipare prea de tot. Băbuțele sunt chiar simpatice și vesele, însă, cu siguranță, aceasta nu este o melodie de Eurovision.



Acum revin la melodiile României și Moldovei. Se pare că Elena a avut o problemă cu casca, însă s-a descurcat minunat pe scenă. Mi s-a părut puțin încordată, nesigură și cu vocea tremurândă. Având în vedere această problemă tehnică, cântând fără să se audă, cu siguranță a demonstrat că are o voce foarte bună, că nu depinde numai de instrumente sau tehnica necesară și indiferent dacă a fost sabotaj sau nu, tot ne-am calificat în finală. Bravo Mandinga!!!



Pasha Parfeny mi-a plăcut pentru dinamism. Și melodia a fost frumoasă și sper să fie măcar pe un loc fruntaș. Deși mulți spun că țări ca Moldova nu vor câștiga acest concurs pentru că n-ar avea bani cu ce să organizeze un astfel de concurs, mă întreb dacă una din condițiile de participare este să fii o țară bogată? Care mai este rostul participării atunci? Mi-a plăcut că România și Moldova au fost primele clasate în finală, a fost un moment memorabil.
Așteptăm finala de sâmbătă. Deși mulți spun că favorita de anul acesta este Suedia, eu spun că este mai întotdeauna loc de surprize. Și aș vrea ca una din cele două țări să aduce Eurovisionul acasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu