Mai avem nevoie de președinte?


Politica e o mocirlă în care, dacă ai intrat, ai slabe șanse să ieși nepătat. Într-o țară normală, cu cetățeni normali, cu legi normale și politica e normală. Sau, mă rog, în mare parte normală căci pădure fără uscături nu există. Dar într-o țară anormală, cu legi anormale sau inexistente, cu cetățeni indiferenți și politica aduce mai degrabă a circ, decât a politică. Cam așa arată Moldovioara noastră – circ ieftin jucat de politicienii noștri, iar noi, spectatorii / cetățenii, ne-am cam plictisit de același număr de circ și ne revoltăm. Unii din ei încearcă să ne impresioneze cu „ingenioase” mutări de șah, trecând dintr-o tabără în alta, crezând că noi nu prea ne dăm seama, că suntem nițel cam proști și n-o să înțelegem de ce Dodon a trecut de partea socialiștilor și Lupu de partea democraților. Și mai cred că noi nu ne dăm seama că e tare jinduit fotoliul moale de președinte și că nici unul nu vrea să cedeze, deși ne asigură întotdeauna că nu-i așa, că pentru ei toți, pe primul loc e interesul și binele poporului…
Politica moldovenească seamănă cu o haită de câini înfometați care rânjesc unul la altul, arătându-și colții, mușcându-se unul pe celălalt. Unii dintre guvernanții noștri au obrazul atât de gros, ca tureatca cizmei de soldat, încât nici nu mai știu ce e acela sentiment de rușine, de milă. Îl iau de exemplu pe Dodon, fost comunist, actual socialist care „militează” pentru drepturile și identitatea „moldovenească”, dar care dă dovadă de o înverșunare teribilă împotriva Partidului Liberal și a lui Mihai Ghimpu. Păi… de asta avem pluralitate politică, să fie acceptate mai multe formațiuni și să le fie acordat tuturor dreptul de a-și expune părerile! De asta, ar trebui să respecte faptul că Mihai Ghimpu se identifică drept român, pentru că este dreptul lui, precum și el, Igor Dodon, se identifică drept moldovean (nu că aș fi de acord cu existența unei astfel de națiuni, dar să-l lăsăm să fie ce vrea).
Și ca să fie teatrul cât mai frumos, iată că și Cartea recordurilor așteaptă să ne alegem președintele ca să poată să ne treacă la catastiful lor. Și zic eu că nu-i chiar un lucru de care să fim mândri. Dar… la urma urmei, oare mai avem nevoie de președinte? De trei ani nu-l avem și, slavă Domnului, am supraviețuit cu toții, am avut și teatru gratuit de la politicienii noștri, dar lucrurile au mers mai departe. Mai are rost să cheltuim resurse, timp, bani, nervi, așteptând să fie ales un președinte?

Când stăpânul nu-i acasă, limba rusă joacă pe masă...

Zilele acestea au fost inițiate nenumărate discuții pe rețelele de socializare, dar și în ziarele online din R. Moldova în ceea ce privește oficializarea limbii ruse ca o a doua limbă în stat. În plus, discuțiile au fost generate și de recentul referendum din Letonia unde majoritatea
populației a spus NU limbii ruse. Cu toții știm însă că letonii, estonii și lituanienii au fost primele națiuni care s-au „trezit” după căderea Uniunii Sovietice, națiuni care și-au apărat drepturile lingvistice, culturale, politice și identitare mai mult decât toate celelalte țări membre ale ex-URSS.
De fapt, această „problemă” este vehiculată de ceva timp în societatea din Rep. Moldova, mai ales că unele partide politice militează pentru această „reformă” lingvistică. Printre acestea e suficient să amintesc Partidul Social cu care s-a împroprietărit recent Igor Dodon, dar și Partidul Comuniștilor, formațiune politică ce face uz în proporție de 90% de limba rusă. Ca să nu mai aduc aminte numeroasele declarații și apropouri ale lui Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse la Chișinău. După cum bine vedem, limba rusă n-a plecat niciodată din Basarabia și, probabil, nici nu va pleca degrabă.
Un lucru mă intrigă mult în legătură cu acest subiect – în timpul URSS limba rusă n-a fost niciodată, în nicio republică, limbă oficială, de ce am face acest lucru acum? De ce să mai păstrăm statutul de „limbă de comunicare interetnică”, din moment ce procentul etnicilor ruși este, practic, nesemnificativ față de cei peste 70% de etnici români din Rep. Moldova? De ce să nu fie limba română, limbă de comunicare între români, ruși, ucraineni, găgăuzi și bulgari? Și dacă o minoritate atât de redusă numeric din Rep. Moldova beneficiază de atâtea drepturi lingvistice, de ce Italia nu declară a doua limbă oficială limba română că doar avem o micro-societate acolo?
Ideea de a oficializa limba rusă mi se pare de o absurditate dureroasă. De abia sunt câteva semne că începem să vrem să ieșim din mocirla în care ne „bălăcim” de vreo 20 de ani și, iată, vrem să revenim fie la ce-a fost, fie la ceva și mai rău. N-am să-i înțeleg niciodată pe concetățenii mei care au uitat ororile și crimele pe care le-a înfăptuit națiunea rusă împotriva Basarabiei, care și-au uitat buneii deportați și îi tolerează și venerează pe ruși și limba lor.
Încep să cred că ne place mult prea mult statutul de victime și că le iertăm prea multe călăilor. Când mai e câte o situație din asta, mama are obiceiul să replice „Națiune de boi!” și tind să-i dau dreptate tot mai des.
De-am fi măcar 5% letoni cred că s-ar schimba multe în societatea noastră, dar cu așa conducere politică, așa societate avem. Nici un politician din Rep. Moldova nu are suficient curaj să se răzvrătească împotriva prea multelor drepturi de care beneficiază etnicii noștri ruși. Și mă tem că dacă s-ar organiza un referendum la noi pentru oficializarea limbii ruse, rezultatul ar fi unul dezastruos. Știu că sunt mulți tineri care s-ar răzvrăti, cărora le pasă de limba și de calitatea limbii pe care o vorbesc, dar mai știu că sunt o mulțime de „moldoveniști” care se bat în piept că sunt patrioți adevărați, care îl „venerează” pe Ștefan cel Mare, dar editează ziare, site-uri web sau organizează mitinguri în limba… rusă! Oare de când „moldavskii iazîk” e limba lui Ștefan cel Mare?! Mi-e teamă că societatea noastră nu are cultura și educația necesară încât să inițieze și să meargă fără frică la un astfel de referendum. Mi-e teamă că învățământul nostru defectuos nu educă tânăra generație, ci mai
degrabă o îndobitocește. Mi-e teamă că prea mulți dintre noi suntem „legați” de un trecut „glorios” al Uniunii Sovietice, nostalgici după o epocă de aur care a fost, de fapt, o perioadă ce ne-a transformat din români în moldoveni și în care ne-am înfrățit cu rusul mai mult decât cu frații noștri. Mi-e teamă că de s-ar oficializa limba rusă în Basarabia acest lucru ar însemna cu siguranță moartea limbii române din acest spațiu românesc greu încercat de soartă…
Pentru InfoPrut

Republica Moldova tradusă (mereu) în limba rusă?

Sursă foto: răzvanpascu.ro


Urmăresc de câteva luni campania pe care a demarat-o redacția „Jurnal” din Chișinău – „Cheamă taxiul în limba română”. Sinceră să fiu, este una din acțiunile sociale din Rep. Moldova care are un scop încă de la bun început – respectul pentru limba română. Cei care au beneficiat cel puțin o singură dată de serviciile companiilor de taxi din Chișinău știu bine că limba de comunicare este limba rusă și doar foarte rar ai privilegiul de a ți se vorbi într-o “moldovenească” nițel stâlcită. Eu personal m-am certat acum vreo câteva luni cu un taximetrist care a înțeles în loc de Gara de Nord, unde trebuia să ajung, Gara de Sud.
Știm foarte bine că nu doar serviciile de taximetrie sunt în limba rusă, ci multe alte sfere sociale și administrative din toată Rep. Moldova. Începând de la magazine și terminând cu starea civilă sau afișajul public invadat de publicitate în limba rusă. Într-o republică având o majoritate de aproximativ 80% de etnici moldoveni / români, o limbă minoritară, o limbă care nici măcar nu are statut de limbă oficială a acaparat o bună parte din funcțiile sociale ale limbii române. Este un paradox pe care, eu ca lingvist, nu l-am întâlnit nicăieri în lume, cu excepția spațiului ex-sovietic. Și această anormalitate este întreținută de lipsa unei legislații lingvistice adecvată și de lipsa interesului de care dă dovadă clasa politică în ceea ce privește rezolvarea unor probleme ce țin de limbile care sunt vorbite în Rep. Moldova.
Independența din 1992 ar fi trebuit să însemne și eliminarea încet, etapă cu etapă a tot ceea ce ține de comunism și de perioada sovietică. Desigur, nu ne putem aștepta să ne descotorosim de mentalitatea sovietică, de influența lingvistică în doar câțiva ani, dar atunci când starea anormală se întinde deja de 20 de ani… cred că se ridică niște semne de întrebare. Despre limba română și limba rusă cred că se discută peste tot în societatea din Rep. Moldova. Mai mult, discuțiile se poartă astăzi și în spațiul virtual, pe bloguri, Twitter, Facebok, etc. Și totuși puțini dintre noi știm că R. Moldova este țara care n-a avut și încă nu are o legislație lingvistică, ultima legislație lingvistică adoptată fiind în anul 1989 când, practic, eram încă parte componentă a Uniunii Sovietice. Și tot puțini dintre noi știm că degeaba ne revoltăm împotriva vorbitorilor de limbă rusă pentru că, din punct de vedere legislativ, conform Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești, etnicii ruși și chiar moldovenii au dreptul să folosească în administrație, în comunicarea cotidiană și în orice altă sferă socială, ori limba “moldovenească”, ori limba rusă, alegerea aparținând cetățeanului.
Unde s-a mai văzut asemenea legislație? Care țară mai acordă atâtea privilegii unei limbi minoritare când, din punct de vedere oficial, Rep. Moldova este țară unilingvă? Și mă mai întreb eu, până la urmă care limbă devine minoritară – româna sau rusa – în condițiile în care în țara mea, unde limba română (numiți-o și “moldovenească”) este marginalizată de limba rusă?
Revin la campania celor de la „Jurnal” – „Cheamă taxiul în limba română”, e o acțiune demnă de laudă pentru că în 20 de ani de (ne)independență e prima care mă face să sper că totuși moldovenii nu vorbesc la ei acasă o limbă minoritară. Totodată, această campanie este un semn că în spiritul civic al moldovenilor se trezește umilința că nu-și pot vorbi limba maternă în casa lor, pe străzile lor și în școlile lor. Mă bucur că în sfârșit ne dăm seama că Rep. Moldova are nevoie de o nouă legislație lingvistică pentru că cea adoptată în anul 1989 este depășită și neadecvată societății noastre. Mă bucur că și unii politicieni conștientizează că limba rusă domină spațiul public și televiziunile din Basarabia și aici mă refer la Proiectul privind amenzile pentru cei care nu respectă limba română, propus de o echipă a Partidului Liber, proiect ce sper să fie aprobat în Parlament.
Nu știu cum cred și gândesc alți concetățeni de-ai mei, dar eu m-am săturat ca Republica Moldova să fie o țară mereu tradusă în limba rusă. M-am săturat să văd în spațiile publice și pe pancartele unor „patrioți” fraze întregi scrise cu alfabet chirilic. Dacă s-ar iniția mai multe campanii sociale și dacă am ține la prestigiul limbii noastre materne i-am convinge (mai cu de-a sila sau mai cu binișorul) pe rușii noștri că a trăi în țara noastră include și respectarea nației și a limbii noastre.
Pentru InfoPrut