Iar despre... limba rusă și limba română?

karadeniz-press.ro


Azi toată lumea a dat share la știrea (senzațională!) că noul ambasador al Federației Ruse la Chișinău a promis să învețe limba română într-un an. Ei și? Ce e oare așa spectaculos? În fond, un diplomat, trebuie să fie, pe de o parte, imaginea și reprezentantul țării de unde vine și, de pe altă parte, un model pentru ceilalți etnici ruși în ceea ce privește respectul pentru poporul și țara în care stau pe ospețe. Însă mass-media face o știre bombă din declarația diplomatului de parcă a promis că va aduce luna la Chișinău.

Aș vrea să cred că spusele ambasadorului sunt mai mult decât niște cuvinte și mai degrabă o promisiune. Și poate că la orele de limbă română ar trebui să-l invite și pe bașkanul găgăuz, Mihail Formuzal, care, în ultimul timp este un fel de rebel de la Comrat. Un politician care se răzvrătește cu motiv sau fără motiv împotriva Chișinăului ori de câte ori are ocazia și plăcerea. Pe mine m-a intrigat declarația sa conform căreia în Republica Moldova, drepturile lingvistice ale vorbitorilor de limbă rusă sunt încălcate grosolan. Am rămas fără cuvinte. Mai întâi m-am întrebat dacă nu cumva e o glumă proastă, apoi m-am întrebat dacă acest politician are nițel respect de sine și oleacă mai mult pentru cetățenii acestui stat.

Un lucru n-am să-l înțeleg nicidecum – pentru ce au vrut găgăuzii autonomie teritorială? Aș vrea să cred că au vrut-o pentru a-și putea păstra limba și identitatea strămoșească găgăuză, însă realitatea e alta. Majoritatea găgăuzilor vorbesc limba rusă, fac studii în limba rusă și sunt mari apărători ai comunității rusofone din Moldova. Și iar mă întreb – pentru ce au vrut autonomie? Să poată vorbi mai bine rusește? Mai devreme sau mai târziu această minoritate va fi asimilată… de o altă minoritate! Paradoxal, nu?

În timp ce ambasadorul Federației Ruse învață limba română, Formuzal instigă găgăuzii și rușii la conflicte interetnice. Oare în țara aceasta nici măcar niște lucruri simple nu pot fi normale? Mi se pare normal ca populația majoritară, titulară a țării să aibă dreptul să vorbească limba română oriunde pe teritoriul țării. Numiți-o cum vreți, chiar și moldovenească, numai vorbiți-o! Dar nu mi se pare normal ca minoritățile să ceară drepturi lingvistice egale cu cele ale populației majoritare. Am fost asupriți 200 de ani de ruși și de limba rusă, iar acum ei au nerușinarea să vrea oficializarea limbii ruse? Dacă s-ar întâmpla acest lucru, limba română ar muri dincolo de Prut și îmi aduc aminte de un proverb kirghiz „soarta limbii e soarta poporului care o vorbește”. Am muri și noi. 

Pentru InfoPrut

La Cantemir se obțin „acte rominești”

Mulți moldoveni vorbesc stâlcit limba română. Majoritatea o și scriu stâlcit. Nu are rost să amintesc tona de rusisme pe care mulți le folosesc în comunicarea de zi cu zi. Și nici cuvintele inventate de moldoveni nu are rost să le amintesc, căci numai moldovenii le înțeleg semnificația. Dar încă de mici ne învață la școală că România și întreaga familie de cuvinte care sunt derivate de la cuvântul român se scriu cu â și nu cu î. Cred că nu-i prima dată când întâlnim această greșeală. 


Anunțul respectiv l-am văzut pe un geam al unei clădiri în care este un birou notarial. Probabil sunt businessman-i care oferă caziere și acte rominești contra unor sume „minuscule”de bani. În România, să scoți un cazier judiciar te costă 12 RON (aproximativ 40 lei MD). Am auzit zvonuri că la Consulatul de la Cahul, unii îți fac acest serviciu la modesta sumă de 100 euro. Interesantă treabă și moneda asta: tot mai mulți afaceriști pun prețurile în euro. De când s-a schimbat moneda moldovenească și nu știu eu?

Febra Eurovision a început :)

Pe la 10 seara m-am instalat frumușel în fața televizorului, hotărâtă să votez cu Moldova în seara asta. Dacă eram în Moldova aș fi votat cu România. Cum n-am putut fi în două locuri în același timp, am ales Moldova :) Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut?
 - Mi-au plăcut prezentatorii - simpli, zâmbăreți, politicoși, îmbrăcați frumos, fără extravaganță ieșită din comun, dar și pentru că au jonglat cu limbile străine (mai ales la partea cu limba franceză m-au dat gata, mai ales că am o reală slăbiciune pentru această limbă :)
 - Mi-a plăcut scena, efectele, luminile și camera verde care era, de fapt, roșie.
 Nu știu cum va fi cea de-a doua semifinală, dar melodiile din prima au fost destul de slabe. Mi-au plăcut melodiile României, Republicii Moldova, Belgiei, Ungariei și Islandei.
Cea mai urâtă melodie mi s-a părut chiar prima, Muntenegru. Rusia a fost un fel de cireașă de pe tort - au vrut să fie non-conformiștii, să iasă din tipare prea de tot. Băbuțele sunt chiar simpatice și vesele, însă, cu siguranță, aceasta nu este o melodie de Eurovision.



Acum revin la melodiile României și Moldovei. Se pare că Elena a avut o problemă cu casca, însă s-a descurcat minunat pe scenă. Mi s-a părut puțin încordată, nesigură și cu vocea tremurândă. Având în vedere această problemă tehnică, cântând fără să se audă, cu siguranță a demonstrat că are o voce foarte bună, că nu depinde numai de instrumente sau tehnica necesară și indiferent dacă a fost sabotaj sau nu, tot ne-am calificat în finală. Bravo Mandinga!!!



Pasha Parfeny mi-a plăcut pentru dinamism. Și melodia a fost frumoasă și sper să fie măcar pe un loc fruntaș. Deși mulți spun că țări ca Moldova nu vor câștiga acest concurs pentru că n-ar avea bani cu ce să organizeze un astfel de concurs, mă întreb dacă una din condițiile de participare este să fii o țară bogată? Care mai este rostul participării atunci? Mi-a plăcut că România și Moldova au fost primele clasate în finală, a fost un moment memorabil.
Așteptăm finala de sâmbătă. Deși mulți spun că favorita de anul acesta este Suedia, eu spun că este mai întotdeauna loc de surprize. Și aș vrea ca una din cele două țări să aduce Eurovisionul acasă.

România, românismul și limba română sunt deranjante pentru Rusia, rusofoni și limba rusă


Chiar ieri scriam la teza de doctorat despre complexele de inferioritate lingvistică și etnică pe care sovieticii le-au sădit în conștiința basarabenilor și, ulterior, le-au exploatat la maxim. Încet sau cu forța, bolșevicii ne-au „garnisit” limba cu rusisme, ne-au înjosit ca pe sclavi și ne-au indus faptul că limba noastră maternă este una țărănească, incultă, neprestigioasă. Astăzi vorbim o limbă amestecată datorită bilingvismului „armonios” rus-român care, în fond, a fost practicat numai de românii basarabeni, comunitatea rusofonă rămânând în continuare unilingvă. Din cauza unei prezențe permanente, continue și chiar supărătoare a limbii ruse în societatea de dincolo de Prut, vorbitorii de limbă română au fost constrânși să devină bilingvi, mai ales că până în 1990 cunoașterea limbii ruse era obligatorie la angajare, dar mai ales era considerată superioară, prestigioasă din punct de vedere cultural și social. Azi încă mai plecăm capul în fața multora care ne înjosesc în propria țară, continuând să folosească limba lor, nu limba noastră. Totuși, de la un timp încoace nu mai suntem atât de docili și asta îi supără mai mult decât pasivitatea și umilința de până acum.

Foto www.basarabia91.net
Marșul de la Chișinău de ieri, 13 mai, marș ce a marcat 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Țarist a trezit supărările unor demnitari sus-puși. În afară de Cremlinul veșnic nemulțumit și mofturos și a Tiraspolului întotdeauna suficient de războinic, găgăuzii au ridicat vocea și ei cu destul de mult tupeu. Anul trecut au fost nemulțumiți de dezastrul examenului de bacalaureat la limba română care a lăsat fără diplome mai mult de jumătate din elevii găgăuzi, acum câteva săptămâni, au fost deranjați de denumirea obiectului Istoria Românilor, apoi de faptul că scrisorile oficiale sosite de la Chișinău nu sunt în limba rusă, apoi de denumirea limbii noastre, iar acum de „românizarea forțată și artificială” a Republicii Moldova, amenințând chiar că vor renunța la drapelul național în semn de protest.  Vreau să înțeleg un lucru - pentru ce au cerut găgăuzii autonomie? Ca să-și păstreze identitatea etnică și lingvistică pe cale de dispariție sau ca să vorbească mai bine, nestingheriți limba rusă? Învățământul în autonomia lor e în limba rusă, vorbesc zi de zi în rusă, sunt rusofoni declarați, atunci de ce au mai vrut autonomie? 

Unele probleme din societatea noastră sunt doar probleme noastre și ele nu trebuiesc discutate la Cremlin sau la Comrat. Dacă îl comemorezi pe Lenin ești aplaudat, dacă protestezi împotriva anexării unui teritoriu cu forța, ești anti-statalist și trădător de patrie. Adepții moldovenismului se plâng că nu li se permite afirmarea identității, când însă vorbitorii de limbă română își cer dreptul la identitatea românească, imediat sunt catalogați drept fasciști, țigani sau cuceritori. Unde-i democrația cu care ne tot lăudăm?!

Nu pot să nu mă bucur de evenimentele de la Chișinău din ultima vreme. Societatea noastră începe să (re)învețe ce înseamnă mândrie etnică și națională, să ne revoltăm împotriva unora care ne-au ținut cizma murdară pe gât aproape sugrumându-ne timp de 200 de ani. Și dacă n-am dispărut ca națiune și dacă nu ne-a dispărut limba în 200 de ani, cu siguranță nu vom dispărea nici astăzi când armele noastre au devenit mai bune. Ne-am lăsat intimidați 200 de ani și astăzi când ne cerem drepturile unii ar vrea să ne cenzureze la fel cum o făceau acum mult timp. Cred că de la un timp încoace oaspeții noștri (indiferent de etnie) au devenit nițel... incomozi și cu prea multe pretenții. Dacă s-ar trezi și politicienii noștri să dea dovadă de mai multă inteligență, respect pentru națiunea pe care o conduc și fermitate în privința etniilor minoritare, cu siguranță am redeveni poporul mândru de limba, istoria și etnia sa.

P.S. Sunt impresionante fotografiile de la Marșul de ieri din Chișinău și-mi pare rău că n-am ajuns și eu. 

De ce nu e „Let's do it, România” în fiecare zi?

S-a umplut facebook de poze cu voluntari echipați cu mănuși, pozându-se în spatele mormanelor de saci de gunoi plini cu mizeria noastră ce-a de toate zilele. Pe mine mă intrigă acest lucru. Mă intrigă faptul că pentru o zi putem fi atenți, curați, civilizați și ne prefacem că ne pasă de lumea în care trăim. Doar o zi pe an, căci, în rest, majoritatea dintre noi aruncă hârtii, pungi, țigări, sticle de plastic în grădinițele din fața blocurilor sau în parcuri. De ce nu putem fi onorabili și civilizați în fiecare zi?

Fără să mă laud, cei care mă cunosc știu că eu nu arunc nici măcar o ață pe străzi sau pe geamul apartamentului cum fac vecinii mei ce locuiesc cu un etaj mai sus. Port cu mine biletul de autobuz și un kilometru, până găsesc un coș de gunoi. Dacă nu găsesc îl arunc în coșul de acasă. Și vreau să cred că mai sunt oamenii ca mine, care gândesc la fel. Știu că mai sunt, dar, cel puțin în România, balanța coboară îngrijorător de dureros în direcția opusă. E o adevărată crimă ce mizerie rămâne pe marginea pădurile după grătare și alte petreceri în aer liber!  Și nu numai după grătare. Unele străzi sau locuri din apropierea râurilor sunt transformate în adevărate gropi de gunoi. În mijlocul unui oraș! Despre un astfel de dezastru a scris Lucian, sesizând și Garda de Mediu, Suceava. Ce s-a rezolvat? Nimic. Pentru că nu ne pasă. Și pentru că indiferent de ce se întâmplă, românii au o vorbă tâmpită „trăim în România și asta spune totul”. Evident, e mult mai comod să dai din gură decât să respecți propria țară.

Nu spun că proiectele gen „Let's do it, România” nu sunt utile, din contra, sunt un real exemplu că în țara asta se poate face curat cu puțină mobilizare. De ce să nu fie organizate mai des așa campanii sociale? Însă noi ne oprim aici. Când, de fapt, ar trebui să facem niște campanii de sensibilizare a oamenilor, a copiilor, educându-i că nu orice colț de stradă poate fi groapă de gunoi. Chiar ieri, de la balconul apartamentului observam un grup de copii de vreo 9-12 ani care și-au cumpărat cu toții înghețată de la magazinul de pe stradă.Toți, fără excepție, au aruncat ambalajele pe jos. Tind să cred că părinții acestor copii nu le-au explicat niciodată că nu-i bine să facă așa.

Am călătorit în câteva țări din Europa. Nu spun că la ei poți mânca de pe jos pe străzi, căci, evident, au și ei mizeria lor. Însă la ei balanța înclină în partea bună, majoritatea străzilor fiind foarte curate, iar coșurile de gunoi la fiecare 10 pași. Ce înseamnă totuși să fii civilizat... 

Războiul panglicilor la Chișinău


Cum vine luna mai, la Chișinău, se declanșează un adevărat război al panglicilor. Cu fiecare an ce trece, acesta devine tot mai acerb, mai îndrăzneț, mai molipsitor. Și deși întreaga Europă sărbătorește pe 9 mai Ziua Europei, Chișinăul nostru cel românesc este colorat în culorile sfântului Gheorghe, celebrând Ziua Victoriei. Astăzi, la Complexul Memorial din capitală li s-a mulțumit veteranilor de război pentru victorie, pentru eliberarea patriei de fasciști. Mă întreb oare nu suntem conștienți că războiul n-a fost provocat doar de germani? Oare nu cumva pactul Ribentropp-Molotov a fost unul semnat între sovietici și germani? Sau poate pe Molotov l-au adus cu de-a sila? Și tot cu de-a sila i s-a dat Uniunii Sovietice Basarabia și Bucovina de Nord? Uneori istoria poate fi relativă, însă niciodată un război nu va purtat doar din vina unuia sau a altuia.
În R. Moldova cei mai aprigi susținători sunt cei din Liga Tineretului Rus. Au împânzit străzile capitalei cu panglici bicolore, sfidând și călcând peste amintirile celor care au avut bunei ce au luptat în Armata Română. Ei sărbătoresc eliberarea „Patriei” de fasciști. Păcat însă că n-a avut cine ne elibera de bolșevici… În replică, mulți basarabeni luptă cu panglica tricolorului românesc. Un adevărat război al panglicilor!
Mă întreb câți din cei care și-au prins cu mândrie panglica Sf. Gheorghe în piept îi știu adevărata semnificație? Câți din cei care o poartă au bunei care au murit în al doilea război mondial ca ostași ai armatei române? În fapt, nu panglica în sine este adevărata problemă, ci atitudinea unei minorități care continuă cu nerușinare să facă legea în țara noastră. O minoritate puțin numeroasă, dar cu atâtea privilegii!
La Complexul Memorial din Chișinău astăzi majoritatea oficialilor noștri i-au felicitat pe veteranii rămași în viață. Ei își aduc aminte de foștii soldați numai de 9 mai. În rest acești bătrâni, indiferent în a cui armată au luptat, trăiesc o viață mizerabilă cu pensii și mai mizerabile. La noi recunoștința se măsoară în florile primite de 9 mai, nu și în susținerea materială. Pe strada mea locuiește un veteran de război care are o pensie de 170 lei (MD) în condițiile în care o butelie de gaz costă 200 lei.
Eu nu vreau să lupt cu panglica la mână, indiferent de culoarea ei. Eu vreau ca în școli copii să cunoască adevărul integral, nu doar ororile fascismului. Și comunismul a făcut tot atâtea victime ca și fascismul. Dacă nu i-a trimis pe fronturile sale, conducerea sovietică i-a trimis în Siberia, i-a înfometat sau i-a executat ca pe animale, cu un glonț în ceafă. Eu nu văd nici o diferență între cele două doctrine, eu văd doar milioanele de oameni care au murit. Și dacă Germania și-a asumat de mult timp rușinea trecutului său, rușii din întreaga lume sărbătoresc ziua Victoriei, lăudându-se cu victimele unui război odios și inutil.
Au murit oameni pe toate fronturile, provocând durere indiferent de țară, indiferent de doctrina politică. Au murit oameni lăsând familii în durere. Lor nu le pasă de culoarea panglicilor, lor le pasă de golul pe care-l simt în inimi. Îi respect pe germanii de astăzi care și-au asumat trecutul și crimele comise de predecesorii lor, dar îi disprețuiesc pe rușii care sărbătoresc o victorie care a fost scăldată în sânge nevinovat.
Pentru InfoPrut
Sursă foto: cafeluta.md