Încotro, Moldova?

       E dureros să vezi că soarta unor oameni se hotărăște în altă parte numai nu la ei acasă. De sute de ani soarta românilor a fost o preocupare ba pentru turci, ba pentru habsburgi, ba pentru ruși. Pe noi doar rareori ne-au întrebat dacă avem ceva de spus. Am devenit pe rând proprietatea altora, dar dintre toate, cea mai grea robie a fost și încă mai este cea rusească. Turcii au avut doar pretenții materiale, pe ei nu i-a interesat limba, religia noastră și după aproape 300 de ani de dominație otomană am rămas tot români, nu am devenit musulmani și nici n-am început să vorbim limba turcă. Rușii însă sunt mai deștepți - la ei din contra, lăcomia a fost mai mare, ne-au exploatat și material, dar și spiritual. Din români am devenit cetățeni sovietici și moldoveni. Astăzi majoritatea fraților estici au plecat de pe teritoriul Basarabiei, lăsând în urma lor doar o populație mică, dar cu pretenții mari, cât fosta Uniune Sovietică.

       Câte s-au schimbat de la căderea URSS? Aproape nimic. Aceleași monumente leniniste străjuiesc orașele și satele basarabene, aceeași mentalitate de homo sovieticus încă de întunecă mințile încât îi votăm cu turma pe comuniști. Pe comuniștii care și-au făcut averi pe spatele nostru, care stau în fotolii moi, în birouri luxoase, iar dacă ajungi în fața lor umil, cu pălăria scoasă, cerând ceva pe limba ta îți spun: ni ponimaiu! Po russki! Eu m-am săturat de „oaspeții” ocupați! M-am săturat să-i văd zi de zi în puținele zile pe care le petrec la Chișinău, profitând de bunătatea și prostia noastră.

      Cel mai mult însă mă înfurie nemernicia unor moldoveni care sunt mândri de capacităților lor lingvistice de a vorbi limba rusă într-o țară în care etnia majoritară este de peste 70%! Mă înfurie dualitatea politicienilor noștri care sunt mai degrabă preocupați de buzunarele lor și de grija de a fi diplomați să nu-i supere pe „frații” de la Moscova. Politicieni cărora nu le pasă deloc de viitorul tinerilor din republică, de pensionarii care au pensii mizerabile și de învățământul defectuos. Când îi văd cum se ceartă între ei și n-au fost în stare până acum să aleagă un președinte normal la cârma țării, cum să nu-ți faci bagajele și să nu pleci cât mai departe de Moldova?

      Nu-i învinuiesc deloc pe cei care aleg să plece peste hotare pentru că indiferent cât te-ai zbate (ca peștele pe uscat), luptând cu un sistem corup și cu mentalitatea sovietică a oamenilor. Eu vreau să fie ordine în țara aceasta! Vreau să aud mai mult vorba românească nu rusească sau, mai rău, o limbă mutantă care-și zice moldovenească. Vreau să fim respectați și vom arăta respect. Vreau să mă întorc acasă, alături de părinți și frați, dar să am șansa de a duce o viață decentă. 

Admiterea în România un fel de măr al discordiei

         Acum câteva zile s-a publicat în sfârșit metodologia de admitere pentru etnicii români din afara României la studii în Patria-Mamă. Unii s-au plâns că publicarea acesteia a întârzia mult anul acesta, alții că e textul în sine este greu accesibil, dar majoritatea s-au plâns de numărul mic de burse atât pentru licee, cât și pentru facultate. Cert e că anul trecut au fost de trei ori mai multe. Desigur, aceste discuții, sfaturile pe care și le dau candidații între ei, părerile pe care le schimbă au loc pe forumuri sau pe situri-le asociațiilor de studenți basarabeni din România. O citez pe o domnișoară care și-a exprimat indignată părerea : „Mai bine nu deschideam metodologia. Așa puține locuri. Asta e bătaie de joc de noi!” M-am indignat eu de indignarea ei! Cum adică? De când e obligată România să dea mii de locuri basarabenilor? Faptul că face deja acest lucru, indiferent de numărul de burse oferite e un dar pentru noi, o șansă de a studia în universități și licee de prestigiu și chiar șansa de a face studii fără taxă, lucru de care nu putem beneficia la noi acasă.

         Este o vorbă - nemulțumitorului i se ia darul. Așa vom păți și noi - de la an la an vor fi tot mai puține locuri pentru basarabeni pentru că România însăși are proprii studenți și elevi de care să aibă grijă. De fapt ce mă intrigă pe mine de am această atitudine agresivă față de acest subiect? Faptul că mulți dintre studenții și elevii care beneficiază de aceste burse pur și simplu nu le merită. Când îi văd pe unii dintre ei plimbându-se prin campusul universitar din Suceava și vorbesc cât mai zgomotos în limba rusă ca să știe toți cei ce trec pe lângă ei că uite, bre! știe și rusa, îmi vine să le cumpăr un bilet doar dus spre Chișinău. Dacă tot îți place să ciripești în rusă de ce nu aleg să facă studii la Moscova sau în alt oraș din Rusia? Mai rău decât atât, mulți dintre acești studenți când îi întrebi ce sunt nu se auto identifică drept români, ci cu mândrie moldoveni. Dacă n-ați fost atenți, dragi studenți și elevi moldoveni, bursele se acordă etnicilor români din afara granițelor. Nu se justifică prezența unor în România. Pur și simplu.

         Unii dintre voi ar putea crede că sunt o răutăcioasă și o egoistă. Poate că și sunt. Eu însămi am fost la rândul meu bursieră a statului Român mulți ani. Eu am intrat cu examene de limbă și literatură română și de istorie a românilor. Și vă asigur că acele generații care au fost admise cu examene au fost cele mai bune generații pentru că au meritat acea bursă, au reușit cu forțe proprii și cu multă muncă. Și acum vin studenți buni, desigur. Și totuși mulți dintre elevii și studenții buni rămân în Moldova pentru că nu au doar note de 10 în foaia matricolă și nici pe mama, tata, nașul sau cumătrii profesori prin școli care să le mărească notele, furând șansele altora. Da, sunt indignată pentru că unii studenți basarabeni nu merită aceste burse. Nu sunt vreun fel de justițiar care să decidă acest lucru, dar pe lângă mine au trecut atâtea generații încât le citesc încă din primele clipe inteligența și cultura generală sau lipsa acestora din priviri. Eu n-am uitat niciodată că bursa pe care am luat-o în acești mulți ani a fost un dar pentru mine, a fost șansa să fac studii și n-am uitat niciodată că am meritat-o.

          Cred că ar trebui să ne mulțumim cu numărul mic de burse care se dau. Ne indignăm că nu sunt mai multe, dar prea puțini se indignează când concetățenii noștri ne stâlcesc limba, numind-o moldovenească sau când doamna de la chioșc îți răspunde zeflemitor po russki pojaluista! Sfatul meu pentru tinerii de dincolo de Prut e să prețuiască ce li se oferă GRATUIT și să nu creară prea mult pentru peste tot există limite, inclusiv în România. În cazul în care veți intra, elevi și studenți basarabeni, nu uitați că veți veni în România să respectați această țară nu să-i numiți țigani sau jegoși pe românii din banii cărora vă vor fi date vouă burse. Nu vă uitați limba și străduiți-vă s-o cizelați și s-o vorbiți cât mai frumos și mai curat, învățându-i și pe cei de acasă. 

Moldovenească sau română?

Acum câteva zile am terminat de scris un articol care va apărea într-o revistă internațională. Tema aleasă de mine a fost dualitatea discursului identitar în Republica Moldova și lupta între Est și Vest (titlul sună cumva altfel), iar textul l-am scris în limba franceză. Primesc ieri dimineață un e-mail de la organizatorii colocviului și editorii revistei. „Nu dorim să vă jignim, dar pe alocuri, în lucrarea dumneavoastră, găsim nenumărate ambiguități. Mai ales că numiți aceeași limbă când română, când moldovenească... Sunteți sigură că totul e în regulă cu informațiile din lucrare?” A trebuit să le scriu din nou un mesaj și să le mai explic încă o dată cum stă treaba cu limba română, numită în mod eronat și moldovenească, deși am făcut acest lucru și în lucrarea cu pricina.

Întâmplarea mi-a confirmat încă o dată că situația Republicii Moldova e foarte puțin cunoscută dincolo de granițele ei și ale României. De altfel, nici n-ar trebui să avem mari pretenții, RM a apărut de abia 20 de ani pe harta Europei și mai degrabă europenii știi despre conflictul din Transnistria, decât de țara numită Republica Moldova. Sunt totuși curioasă cum vor reacționa cititorii revistei despre care vorbeam mai sus atunci când vor citi un articol despre o țară post-comunistă care se luptă cu fantomele comunismului și care vrea s conjuge aproape cu viclenie o oarecare dragoste față de Rusia și perioada sovietică și dorința de a merge spre Europa și de a adopta cu pași mari anumite norme democratice...

Majoritatea articolelor și lucrărilor științifice mă ajută și sunt scrise pentru viitoarea lucrare de doctorat. Acum, când am ajuns deja în momentul în care scriu deja teza, mi-e foarte greu să le reunesc pe toate, să spun lucrurilor pe nume, să le prezint așa cum îmi doresc, să reușesc să rămân obiectivă și să aștern pe foaie munca mea de aproape 4 ani. Mi-e teamă că întotdeauna va fi cineva care nu va înțelege, exact ca cei de la respectiva revistă, iar eu voi simți același gol în suflet și aceeași inutilitate care m-a cuprins și ieri dimineață în timp ce îmi citeam mesajele.

Cred că fiecare dintre noi suntem într-un fel sau atul ambasadorii țării noastre. Totuși cum să fii ambasador în propria țară? Mi se pare absurd să „reprezint” Basarabia la Suceava când nu mă pot lăuda cu o altă limbă, cu alte cântece, cu alt folclor, cu alți scriitori, cu alte specialități culinare, cu alt port național... Dacă nu-mi vine să-iau la bătaie pe basarabenii care se mândresc cu identitatea „moldovenească” și te sfidează cu obrăznicie când le aduci argumente că nu există o astfel de nație! Nu suntem diferiți decât un procent atât de mic încât e nesemnificativ. Dacă am avea o conducere politică mai cu capul pe umeri și s-ar impune la nivel legislativ cunoașterea obligatorie a limbii oficiale, dacă s-ar revedea programele școlare și s-ar pune un accent mai mare pe cultura comunicării, cred că în cel mult 10 ani am vorbi mult mai frumos, mai curat în limba română, am învăța să ne iubim identitatea, țara, cultura, limba. Nu pot înțelege cum de vorbim atât de pocit și avem o mentalitate încă sovietizată când mii de studenți basarabeni învață sau au învățat în universități din România unde chiar există respect pentru limba maternă.

Mulți îmi reproșează că mă implic prea mult când nu mai are rost. Are rost din moment ce eu am putut să mă redresez, să îmi cunosc istoria, să vorbesc cu mândrie și în același timp corect limba maternă, chiar dacă mai cunosc și rusa și franceza, are rost pentru generațiile care vin să cunoască adevărul și să-l deosebească de minciună și să nu caute o viață mai bună în altă țară. Câteodată mă simt vinovată că am ales să rămân în România și că poate aș fi reușit mai multe dacă m-aș fi întors și aș fi schimbat mai multe lucruri acolo, în Basarabia. Cu toate acestea eu cred în tinerii de dincolo de Prut mai ales că astăzi nimeni nu mai stă cu pistolul la tâmplă și ne impune cum să trăim sau ce limbă să vorbim.

France 2011

Franța e pentru mine țara de care m-am îndrăgostit încă înainte de a o vizita. De fapt, m-am îndrăgostit de limba dulce, caldă, de Joe Dassin, Alexandre Dumas, Eugen Sue și George Sand. La prima vizită dragostea mi s-a confirmat. De atunci revin cu drag aproape an de an pe tărâmul lui Voltaire. Anul acesta m-a așteptat Coasta de Azur, cu marea mai azurie ca niciodată, cu munți încețoșați și cu pescăriși hoinari. Nu voi scrie un articol despre sejur, doar niște poze care satu drept mărturie că m-am simțit foarte bine și că m-am întors bronzată, odihnită și fericită.

Bilingvism „armonios”...

După o lungă pauză de la scris, timp în care fie am scris pentru teză, fie am fost plecată în vacanță, am găsit un nou subiect pentru un articol. De fapt, subiectul nu-i absolut deloc nou, mai ales că voi avea și un capitol din teză dedicat acestuia. Citeam oarecum amuzată un articol despre beneficiile bilingvismului „armonios” rus-român (moldovenesc), impresii și argumente prezentate de un blogger care se simte fericit să fie bilingv. Eu mă simt fericită că vorbesc foarte bine pe lângă limba maternă încă două limbi străine. Totuși acest lucru nu-mi întunecă gândirea, nici nu mă face să arăt lumii cât sunt de deșteaptă.

Contrar părerii multora dintre noi, bilingvismul/plurilingvismul nu reprezintă o excepție ci, din contra, o normalitate și este una din manifestările competenței lingvistice umane. Bilingvismul este un fenomen social complicat care are la bază coabitarea a două limbi într-un spațiu geografi restrâns (stat, regiune). Acest fenomen se poate materializa sub diverse forme: instituțional, individual, societal și, desigur, la nivelul unei țări. Ca filolog afirm că bilingvismul este diferit de la țară la țară, de la societate la societate și de la individ la individ. Desigur, cel mai apropiat exemplu este chiar Republica Moldova unde încă din perioada sovietică s-a instaurat o formă ciudată de bilingvism, compilat cu asimilarea lingvistică. Ceea ce este mai rău este că așa numitul bilingvism „armonios” era de fapt valabil doar pentru populația autohtonă care a devenit bilingvă pentru că etnicii ruși nu s-au obosit decât cu foarte rare excepții să ne învețe limba. Bilingvismul nu înseamnă doar a ști câteva cuvinte în limba rusă, ci capacitatea unui individ de a utiliza două limbi, trecând cu ușurință de la una la alta în diferite situații de comunicare, dar și capacitatea de a utiliza două coduri lingvistice fără a le amesteca. Când mă gândesc la „bilingvismul” moldovenilor mai că-mi vine să plâng - noi nu știm nici limba maternă suficient de bine, dar ne batem cu pumnul în piept că suntem bilingvi. De fapt, persoane cu adevărat bilingve sunt foarte puține pentru că a saluta cu privet și zdorovo nu înseamnp deja că vorbești două limbi.

Situația Republicii Moldova nu este una deloc roz. Bilingvismul rus-moldovenesc/român mai mult ne-a îndobitocit decât ne-a elevat. Și încă ceva - blingvismul se va menține în cadrul societății atât timp cât comunitățile etnice rămân monolingve. Din momentul în care una din aceste comunități devine bilingvă, se instaurează o situație de supremație între limbi, una dintre ele devine limbă dominantă, iar cealaltă limbă dominată. Concurența dintre limbi conduce adesea la abandon lingvistic și chiar la asimilare. E bizară și cel puțin de neînțeles bilingvismul instaurat în RM - limba etniei majoritare luptă pentru prestigiul ei, pentru supremație în administrație, mass-media etc. împotriva unei limbi minoritare care nu are drept vorbitori nici măcar 10% din totalul populației republicii.

Acum mă întorc la bloggerul care se simte mândru că este bilingv. Să fiu înțeleasă corect - orice limbă este o bogăție spirituală și sunt mândră că am avut capacitatea intelectuală să învăț și limba rusă alături de limba franceză. Acest lucru însă nu mă determină absolut deloc să-mi abandonez limba maternă în favoarea altei limbi pentru că nici una dintre ele nu merită acest sacrificiu. Cea mai la îndemână dovadă de educație și inteligență este cultura comunicării. Dacă omul de lângă mine vorbește o limbă păsărească, ciuntită și mizerabilă sub aspectul exprimării, poate fi și doctor și avocat și profesor, pentru mine rămâne o nulitate.
Moldovenilor le place să creadă că dacă vorbesc limba rusă în comunicarea cu semenii lor, vor părea mai elevați. Din contra, o dovadă de educație este în primul rând să-ți vorbești limba maternă fără cusur, iar mai târziu îți poți arăta competențele lingvistice într-un mod adecvat și în mediul potrivit. Nu mi se pare deloc corect că în școli încă se mai învață limba rusă ca obiect obligatoriu. De ce nu franceza sau engleza sau chineza? Timpul sovietelor a trecut, faptul că avem o minoritate pe teritoriul național nu înseamnă că trebuie să facem eforturi supraomenești să-i integrăm din moment ce ei înșiși refuză acest lucru. Când vii într-o altă țară, îți lași năravurile, pretențiile și dorințele acasă nu vii și impui limba ta, cultura ta sau obiceiurile tale. Și nici nu te apuci să faci ordine în țara altuia.

Let’s Bike It! Suceava!

„Let’s Bike It!” înseamnă: socializare – aveţi posibilitatea de a cunoaşte oameni deosebiţi care împărtășesc aceeaşi pasiune: bicicleta; o zi superbă în natură – aer curat, mişcare, sănătate; peisaje frumoase – pe care altfel nu ai avea ocazia să le vezi.

Nu uitați, “Let’s bike it!” e beginner-friendly. E un eveniment care se adresează tuturor bicicliştilor, indiferent de antrenament; e conceput astfel încât să poată fi făcut de oricine.La nivelul județului Suceava coordonator de activități „Let’s Bike it” este Clubul Ecomontan “Origini Verzi” Suceava, în parteneriat cu Asociația Judeţeană „Sportul pentru Toţi”.

Ne întâlnim sâmbătă, 9 iulie, ora 10, “La Pedale”, pe Zamca, Suceava. Aici vom stabili echipele, traseele şi vom face o scurtă instruire cu privire la procesul de cartare. Cine poate, să vină cu GPS-uri!

Hai să facem cea mai mare tură de biciclete pe care a văzut-o România vreodată!Vă așteptam!

Pentru alte detalii puteţi să ne contactaţi la telefon 0230/524128; e-mail: alina.samoila@letsdoitromania.ro, persoană de contact Alina Samoilă.Mai multe detalii pe adresa: www.letsdoitromania.ro şi www.letsbikeit.roEchipa “Let’s Do it, Romania!”, Suceava