Am ieșit astăzi la un ceai și o vorbă bună cu una din puținele mele prietene. Am vorbit, am tot vorbit până ne-a prins pe terasă ploaia. Am mers încet pe străzi sub umbrelă, continuând să vorbim. Niciodată subiectele noastre nu se epuizează. Niciodată nu m-ar supăra intenționat. Nu m-ar răni nici măcar cu o privire. În drum spre casă mă gândeam că e tot mai greu să găsești un prieten adevărat, bun, cu suflet deschis. Egoismul s-a extins ca o eczemă (scuzați-mi expresia!) peste relațiile dintre oameni. Câți mai sunt cei care își lasă la o parte propriile preocupări ca să-ți întindă o mână de ajutor sau să aibă răbdarea de a te asculta? Câți mai sunt cei care își ignoră interese proprii, numai pentru a fi lângă tine atunci când ai nevoie? Câți mai sunt cei care vin în întâmpinarea necazurilor tale cu discreție și suflet curat? Răspunsul e dureros – tot mai puțini. Vremurile impun gesturi din ce în ce mai reci între oameni. Am avut cândva o prietenă. Am petrecum împreună ani buni. Am trecut alături prin momente grele mai ales atunci când ne-am trezit niște adolescente de 15 ani singure în România. S-a destrămat relația de prietenie de 9 ani. Dureros. Am plecat atunci de la ea de acasă profund rănită și cu un sentiment stupid de inutilitate. Acuzațiile, mofturile, dorințele – toate s-au strâns într-un ghem mare care și până astăzi mai are spasme și încă mă mai întristează. Mă întreb, oare nu mai avem ochi să vedem suferința de lângă noi? Să nu mai avem răbdarea de a căuta în noi blândețea și generozitatea? Sentimentele au devenit pur și simplu niște stări decorative, trăiri de o clipă?
Astăzi deja știu că prietenii trebuie să fie într-un număr cât mai mic. Un prieten va ști întotdeauna să dea o clipă, o oră, o zi din viața sa pentru mine atunci când voi avea nevoie. Exercițiul dăruirii începe de la a ști să renunți la tine în favoarea altuia, de a te bucura de bucuria și fericirea prietenului tău. Am învățat cât de mult poate însemna un cuvânt de încurajare când o neagră descurajare te cuprinde, cât cântărește o mână puternică ce nu te lasă să cazi atunci când ești sleit de puteri și cât de important e un zâmbet atunci când tristețea te doboară. Așa că, dacă ați pierdut un prieten adevărat plângeți cu amar, iar dacă un om pasager pleacă din viața voastră, bucurați-vă pentru că astfel timpul pe care i-l acordați va fi redistribuit spre cei care merită cu adevărat, spre oamenii care te prețuiesc ca om și ca prieten. Ce înseamnă pentru voi prietenia?
