S-a terminat timpul?

Îmi place să scriu de mână. Pe foi albe, cu sau fără linii. Să aștern ușor gândurile, părerile, revoltele și supărările. Îmi place să scriu scrisori lungi, să le trimit prin poștă și să lipesc plicul alb pe care am scris caligrafic adresa destinatarului. Îmi place să scriu lucrări și teste cu stiloul cel nou cu cerneală albastră ce lasă dâre catifelate pe hârtie. Dar iată că, din păcate, scriem tot mai mult la calculator sau pe telefon. Ne afișăm viața pe rețelele de socializare pentru cei care „ne-au cerut prietenia” pe facebook sau pentru cei care „ne urmăresc” pe twitter. Căștigăm timp, nu? Și accesibilitatea e mare, nu?

M-am săturat parcă de viața asta trăită în viteză. Facem facultate și masterat la ID ca să mergem și la serviciu. Vai de capul referatelor de evaluare trimise profului pe mail la sfârșit de semestru. Nici măcar nu știm cum arată acest prof, nu? Între timp, ne înghesuim în program o dată pe săptămână sala de fitness sau o vizită la salonul de înfrumusețare că doar suntem femei moderne ce caută perfecțiunea, nu? Am luat și diploma de master deși nici nu prea știm cu ce se mănâncă specializarea respectivă pentru care suntem „specialiști”.

Avem timp să ne gândim la noi ca persoane? Să citim cartea aceea pe care o vedem în vitrina librăriei de la colțul străzii? Să mergem la operă sau la un concert pe care vrem să-l vedem de mult timp? Păi nu că avem job, lucrăm peste program poate vom fi premiați sau vom lua o mărire de salariu. Ajungem acasă seara pe la 6-7 și suntem frânți de oboseală încât atunci când soțul sau soția are chef de dragoste sau de o baie în doi, îi spui că ești obosit și n-ai chef. Nici copilul nu știi dacă și-a făcut temele OK. Păi nu, că suntem obosiți.

Mă întreb de ce. Cum de ajungem să fim niște mașini care doar muncesc și tot săraci rămânem? De ce nu alegem să gustăm din viață așa cum trebuie? De ce nu avem timp să greșim, să suferim din dragoste sau să ne certăm cu mama? Cum de nu mai avem timp?