Prima mea călătorie – Franța – dragoste la prima vedere

            Deși prima mea călătorie - o călătorie adevărată - a fost în 2006, iar noi suntem acum în 2011, am acceptat cu drag și plăcere invitația lui Iulian Sîrbu și am scris despre acest frumos eveniment din viața mea. Și astăzi revăd cu drag acele amintiri și retrăiesc cu aceeași intensitate momentele petrecute în locuri frumoase cu oameni frumoși.

            Eram fascinată de „r” franțuzesc încă din clasele primare când am început să învăț primul cântecel „La cloche sonne…”. Iar atunci când dansam în fața oglinzii din sufragerie pe ritmuri de Edith Piaf sau când citeam suferințele bietului Edmond Dantes, Conte de Monte-Cristo, evadatul din Castelul d'If, îmi doream să văd măcar o dată în viață locurile, statuile, străzile despre care citeam. Visul mi s-a îndeplinit abia în 2006 când am aplicat pentru o bursă ceva mai neobișnuită decât cele de studiu. Printre aspiranții la cele două burse oferite de asociația ASAP (Association Sevriolaine d'Aide et de Partage) eu eram un fel de paria, studenta fără cetățenie română, venită din Republica Moldova. Așa cum era și firesc, s-au ferit să mă aleagă pe mine pentru că lipsa cetățeniei române însemna viză, iar viza însemna complicații, iar lor nu le trebuiau complicații. Nu știu cum am reușit, cred că dorința mea febrilă de a vedea Franța, dar i-am convins, i-am câștigat de partea mea și alături de Monica, pe 28 septembrie 2006, zburam spre Lyon. Luna august și jumătate din luna septembrie am pierdut-o sprijinind pereții ambasadei Franței de la Chișinău unde pe lângă teancurile de acte necesare mi s-au mai cerut facturi de la curentul electric și de la telefonul fix. Mai călătorisem în Ucraina când eram mică, dar din taberele la mare sau la munte nu mai țin minte decât un bizar incident când un câine lățos și negru a sărit pe mine și mi-a înfulecat înghețata din mână…

            Am aterizat pe aeroportul Antoine de Saint-Exupery la Lyon într-o zi caldă și însorită de toamnă. Era mult mai cald decât în România, iar prietenii noștri francezi ne-au întâlnit cu brațele deschise și cu zâmbete prietenoase. N-am zăbovit prea mult la Lyon și am pornit spre orășelul Annecy sau, mai exact, spre sătucul Sevrier unde am stat o lună de zile. Bursa de care beneficiam era de fapt un Sejur de aprofundare lingvistică și culturală, oferită an de an studenților de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava de către o asociație din Sevrier, A.S.A.P. Programul era încărcat, aproape că nu aveam timp să dorm mai mult de 6 ore pe zi. De fapt, era așa pentru că prietenii noștri de acolo ni l-au aranjat în așa fel încât să reușim să vizităm cât mai multe locuri frumoase, cât mai multe muzee, școli, universități, biblioteci, orașe etc.

            În acele 4 săptămâni am vizitat Lyon-ul, un oraș mare, zgomotos, dar deosebit de curat. Am plecat la 5 dimineața, iar la ora 7 și 20 de minute eram deja în gara din Paris. TGV-ul a zburat ca gândul și ca vântul în timp ce noi am tras un pui de somn. Paris… Orașul unde timp de câteva zile am colindat muzeul Louvre, Panteonul, Grădina Luxembourg, Sacre-Coeur, Tour Eiffel. Oricine a vizitat Parisul vreodată cu siguranță îmi va da dreptate atunci când spun că e unul din orașele în care ai vrea să te întorci măcar încă o dată în viață. Plimbându-ne în bărcuțele bateaux-mouches pe Sena, admiram orașul îndrăgostiților, închizând ochii și doar reamintindu-mi că, într-adevăr, visele pot deveni realitate.

La polul opus se află orașul Annecy. Liniștit, oglindindu-și casele vechi, curate, din piatră în oglinda lacului cu același nume. Lacul Annecy e de 10 ori mai frumos toamna. Frunzele galbene, palide cad agale pe fața apei, ridând netezimea acesteia. Era încă frumos, cald, dar natura din jur era într-o multitudine de culori. Dacă priveai de jur împrejur aveai impresia că un pictor își răsturnase paleta cu numeroase culori peste oraș, peste munte, peste lac, peste parcul din apropiere. Din când în când mai trecea fugar pe sub poduri câte o lebăda grațioasă. Mi-am lepădat papucii și mi-am plimbat ușor picioarele prin pietricelele mititele amestecate cu frunze. Simțeam că pur și simplu toamna pătrunde prin intermediul lor în trupul meu, curgându-mi prin vene în loc de sânge.

După Paris și Annecy a urmat vârful Chamonix unde ne-am îmbrăcat gros, ne-am echipat cu mănuși, căciuli, ochelari de soare și am admirat pur și simplu nesfârșiții munți Alpi, zăpada sclipitoare sub razele soarelui sau câte un alpinist care escalada vârfurile periculoase, acoperite cu nămeți. Direct de pe Mont-Blanc ne-am îndreptat pașii spre Haute-Combe – un locaș liniștit unde sunt nenumărate cripte ale regilor și nobililor francezi și italieni. Arhitectura construcției te lasă cu gura căscată, iar semiîntunericul care predomină, liniștea adâncă, florile presărate pe alei înguste te îmbie pur și simplu se te așezi pe una din băncuțele vopsite în verde și să închizi ochii pur și simplu. Cu atâta liniște în jur e imposibil să nu gândești decât pozitiv.

Cu toate că nu se află pe teritoriul Franței, am vizitat tot atunci și Geneva un oraș extraordinar. A fost singura zi cu ploaie pe care am avut-o în acea lună de vacanță și totuși acest lucru nu m-a împiedicat să savurez orașul așa cum merita. Cel mai mult mi-am plăcut la Geneva Muzeul Științelor Naturii și lacul Geneva unde am recitit poezia „Le lac” de Lamartine, scrisă strofă cu strofă pe pietrele de pe malul lacului.

Aș putea continua căci lista e lungă. Nu voi înșira încă multele locuri pe care le-am vizitat atunci. Voi mărturisi doar că acea primă călătorie m-a maturizat, m-a fascinat, m-a impulsionat să vreau mai mult, să merit mai mult, să cunosc mai mult. M-am îndrăgostit iremediabil de Franța, de orașele ei, de limbă. Am revenit de mai multe ori fie în locurile pe care le-am mai vizitat, fie în altele noi. De fiecare dată am redescoperit străzi dosnice, înăbușite cu mușcate la geamuri și cu băncuțe tăinuite parcă special pentru turiștii în căutare de liniște.

        Pentru Trans-ferro.com