Cum prețuim oamenii?

            Luna septembrie m-a prins pe străzile Bucureștiului. O toamnă leneșă, caldă, încă verde pe străduțe întortocheate. Pe holuri albe de spital, măsurând în lung și în lat distanța de le rezerva unde fusese internat până la blocul operator... În clipe terifiante de așteptare, clipe sugrumate, minutele devin mult mai lungi, devin ore sau chiar zile, gândurile se împleticesc fugare, încrucișându-se în mintea mea obosită. Prin geamul deschis pătrunde o boare rece de aer proaspăt și pentru o clipă devin mult mai liniștită, mai stăpână pe sine. În acele momente mi-am dat seama cât de mult mi se simplificase viața. Într-o singură zi. Dorințele, năzuințele, ambițiile s-au redus la una singură – să supraviețuiești. În clipe grele, când orele se transformau în secole nu-mi doream decât să-l mai văd încă o dată, să strâng slab în palma mea palma lui și să-i mângâi cu degetul mic alunița din palmă.

            Pe holuri albe de spital gândurile nemernice încolțesc precum discordia – dar dacă moare? Dacă ultimile cuvinte au fost pe un ton dojenitor „Să nu faci vreo prostie, mă auzi?!” atunci nu ne mai dorim promovări la serviciu, casă cu etaj la marginea orașului, mașină mai scumpă, canapea mai moale... ne dorim doar ca ușa blocului operator să se deschidă și să-i zărești printre gene privirea obosită, dar în care licărește lumină și dorința de a trăi.

            Nu prețuim niciodată ce avem decât prea târziu. Sau, hai, să nu spun chiar niciodată, ci adesea. Lângă patul de spital mi-am mărturisit mie însămi mai întâi și apoi ție că nu te-am prețuit întotdeauna cum ar fi trebuit, nu te-am ascultat întotdeauna, deși ești mult mai realist, mai calm decât mine, că n-am avut întotdeauna suficientă răbdare cu tine, că nu ți-am spus suficient de des cât de mult însemni pentru mine și cât de inutilă ar deveni existența mea fără tine alături...

            Lângă patul de spital unde încă mai delirai mi-am promis că nu îmi voi dori niciodată multă bogăție, ci mai multă dragoste, mai mult timp petrecut cu tine, iubindu-ne, ținându-ne de mâini și prinvidu-ne privirile unul în ochii celuilalt...