Mi-am pus această întrebare de foarte multe ori. Sunt cu adevărat asociațiile de studenți basarabeni un liant între două societăți? Putem vorbi chiar de două societăți care trebuie unite?Eu însămi am făcut parte dintr-o astfel de organizație câțiva ani, implicându-mă suficient de mult în activitățile inițiate de aceasta. Subiectul este unul incitant, controversat și ușor periculos în ceea ce privește adoptarea unei poziții clare faţă de acesta. Primul lucru pe care- l fac bobocii basarabeni veniți la studii în România, indiferent dacă sunt elevi sau studenți, este să caute alte persoane ca ei. Deși vorbim limba română în Rep. Moldova (chiar dacă are specificul ei, cu rusisme cu tot), integrarea nu este una chiar ușoară. Indiferent cât s-ar spune că nu există mari diferențe dintre cele două societăți, acestea există atât la nivel general, cât și particular. Venim cu o amprentă a locului unde am crescut, unde am învățat care ne fac puțin diferiți. Diferențele însă pot fi modelate, cizelate, educate.
Din experiența mea, pot spune că în anul 1999 când am avut primul contact cu un mediu academic nou și cu un mediu social diferit, m-am simțit străină, neputincioasă, marginalizată, mai ales că, inițial, ceilalți colegi de clasă nu păreau a fi încântați să lege prietenie cu elevii basarabeni. Cred că a fost o atitudine absolut normală. Integrarea și acceptarea într-o comunitate presupune eforturi din ambele părți și, până la urmă, aceasta s-a produs de la sine. M-am integrat în peisaj pur și simplu, încet și fără ajutorul vreunei asociații de basarabeni. De-abia la facultate m-am înscris într-o organizație studențească.
Atunci când sunt întrebați liderii asociațiilor de basarabeni care sunt scopurile lor, ei răspund că își propun să contribuie la integrarea basarabenilor în societatea românească, să promoveze valorile culturale din Basarabia etc. Pe de altă parte, despre ce fel de integrare putem vorbi dacă la acțiunile organizate participă în proporție de 90% doar studenți basarabeni? De ce acestea nu sunt comune cu ceilalți studenți din universitate? N-ar fi oare acesta un pas uriaș în ceea ce privește integrarea socială? De ce avem un bal al bobocilor basarabeni? De ce sărbătorim anul nou pe stil vechi? De ce la sărbătorile de 1 decembrie sau 27 martie invitații și participanții la eveniment sunt iarăși în proporție de 90% doar basarabeni?
Revin la una din cele mai spinoase și mai delicate probleme ale studenților moldoveni –limba română. Indiferent cât ne-ar jigni și indigna unele discuții pe marginea acestui subiect, trebuie să recunoaștem că vorbim nițel diferit de românii din România. Acest lucru nu este neapărat un lucru negativ. Unitatea limbii române e asigurată de diversitatea ei dialectală. Româna literară nu este vorbită perfect de nimeni, nici măcar de academicieni. Venim din Basarabia cu amprenta unei îndelungate rusificări. Important e însă efortul nostru de a ne cizela cultura vorbirii. Un mediu, o micro-comunitate alcătuită doar din români proveniți din Rep. Moldova nu va favoriza niciodată cizelarea limbii pentru că într-un astfel de grup ne simțit toți la fel, ne simțim liberi să ne exprimăm ca dincolo de Prut, să folosim rusisme pentru că știm că toți ceilalți le vor înțelege. Un mediu mixt – și nu știu dacă „mixt” un cuvântul potrivit – va favoriza uniformizarea lui pentru că avem multe de învățat de la colegii noștri din România.
În fond, venirea la studii în universitățile românești are un scop – acela de a ne reapropia de limba noastră maternă, de a ne cultiva identitatea pierdută cândva, de a ne reînvăța istoria și trecutul, de a ne transfera și nouă pașii pe care societatea românească i-a parcurs cât am fost parte a Uniunii Sovietice. Ca româncă, mă doare și mă simt jignită atunci când prin campusul studențesc basarabenii vorbesc între ei limba rusă. Cu ce scop? Ce vor să demonstreze acești tineri? Că mai cunosc o limbă străină pe care colegii lor nu o cunosc? Foarte bine! Acest lucru este un plus, permițându-le, de exemplu, să devină traducători autorizați de limbă rusă. Însă nu găsesc o scuză credibilă acestui comportament. Odată în autobuz, două studente vorbeau în limba rusă între ele. După ce au coborât, o doamnă a început să discute cu indignare întâmplarea – „acești studenți iau bursele copiilor noștri!”. Și n-ar fi un lucru rău dacă măcar și-ar spune români și ar vorbi limba română, dar ei vin în România și tot rusa o vorbesc!” Și nu am putut-o contrazice, indiferent cât de mult m-am simțit lezată pentru că, iată, am fostincluși toți în aceeași categorie, am fost etichetați cu toții, fără excepție.
Am auzit suficiente lucruri negative despre asociațiile de studenți din Rep. Moldova, lucruri ce m-au făcut să mă gândesc mai atent la acest subiect și să-mi doresc mai multă dorință de integrare din partea elevilor și studenților veniți la studii pe băncile instituțiilor de învățământ din România. Integrarea, cred eu, se poate produce doar în societate, nu în astfel de asociații.
Pentru InfoPrut
Sursa foto: Infoo.ro
Foarte straniu: sa vorbeasca ruseste intre ei in România. Cred ca radacinile vin din unele scoli nationale din RM in care unii elevi vorbesc intre ei in ruseste in afara orelor. Ca exemplu poate fi si liceul Gh. Asachi / fosta scoala 1 /. Nu stiu daca si acum mai continua aceasta practica, dar inainte unii elevi vorbeau intre ei in ruseste la recreatie. La Universitatea din Chisinau, in grupa noastra erau 3 foste eleve de acolo, si in pauze vorbeau ruseste. Cu multi ani inainte. Oare nimic nu s-o fi schimbat de atunci ?
RăspundețiȘtergereN.B.
Ar fi bine ca la balul bobocilor -rusificati- fiecare sa-si ia angajamentul ca in România sa vorbeasca doar româneste cu alti români. Si punctum. Daca nu, pahod na Sibiri !
În clasa a IX-a, aveam o colegă din Chișinău și, de obicei, în clasă, vorbea cu mine cu rusisme sau chiar propoziții întregi în rusă. Deși eu întotdeauna îi răspundeam în română, mă simțeam rușinată de privirile celorlalți colegi, chiar dacă nu întotdeauna erau disprețuitoare. Ei mă întrebau de ce eu nu vorbesc în limba rusă, în timp ce ea zicea că niciodată nu se va lăsa de stilul „chișinyovskii”. La fel mi se întâmpla și pe stradă, la magazin sau alte locuri publice.
RăspundețiȘtergerePentru unii, limba rusă e un fel de limbă dumnezeiască. Preferă să urmărească filme cu traducere în limba rusă, ca să nu o uite - Doamne ferește - decât original, în engleză. Din fericire sau din păcate, încep să cred că vorbitul în rusă e ca mersul pe bicicletă - greu de uitat, datorită faptului că s-a infiltrat în toate sferele societății și așa am găsit-o dintotdeauna.
Eu regret faptul că am căzut în aceeași capcană despre care vorbeai mai sus, cu grupurile în care îți permiți să te exprimi ca dincolo de Prut, pentru că era mai simplu.
Eram indignată de faptul că cei din România nu cunosc prea multe lucruri despre Basarabia (oameni, limbă, tradiții etc), pentru ca acum să realizez că, într-o mare măsură, este și vina noastră - avem activități „personale”, vorbim în limba rusă sau ne lăudăm că sărbătorim 10 Crăciunuri, 7 Revelioane și de câte 4 ori celelalte sărbători religioase.
Am scris cât pentru un articol întreg, dar, la acest subiect, este greu să scrii pe scurt, mai ales că revolta crește cu fiecare propoziție.
Veruța, îți înțeleg indignarea, frustrarea etc. E firesc să fim diferiți, dar nicidecum să venim de acasă cu mofturile noastre, cu legile și cu apucăturile. Eu știu un lucru sigur - venim în România să ne integrăm social și cultural, nu să promovăm limba rusă.
RăspundețiȘtergere