Mai avem nevoie de președinte?

Politica e o mocirlă în care, dacă ai intrat, ai slabe șanse să ieși nepătat. Într-o țară normală, cu cetățeni normali, cu legi normale și politica e normală. Sau, mă rog, în mare parte normală căci pădure fără uscături nu există. Dar într-o țară anormală, cu legi anormale sau inexistente, cu cetățeni indiferenți și politica aduce mai degrabă a circ, decât a politică. Cam așa arată Moldovioara noastră – circ ieftin jucat de politicienii noștri, iar noi, spectatorii / cetățenii, ne-am cam plictisit de același număr de circ și ne revoltăm. Unii din ei încearcă să ne impresioneze cu „ingenioase” mutări de șah, trecând dintr-o tabără în alta, crezând că noi nu prea ne dăm seama, că suntem nițel cam proști și n-o să înțelegem de ce Dodon a trecut de partea socialiștilor și Lupu de partea democraților. Și mai cred că noi nu ne dăm seama că e tare jinduit fotoliul moale de președinte și că nici unul nu vrea să cedeze, deși ne asigură întotdeauna că nu-i așa, că pentru ei toți, pe primul loc e interesul și binele poporului…

Politica moldovenească seamănă cu o haită de câini înfometați care rânjesc unul la altul, arătându-și colții, mușcându-se unul pe celălalt. Unii dintre guvernanții noștri au obrazul atât de gros, ca tureatca cizmei de soldat, încât nici nu mai știu ce e acela sentiment de rușine, de milă. Îl iau de exemplu pe Dodon, fost comunist, actual socialist care „militează” pentru drepturile și identitatea „moldovenească”, dar care dă dovadă de o înverșunare teribilă împotriva Partidului Liberal și a lui Mihai Ghimpu. Păi… de asta avem pluralitate politică, să fie acceptate mai multe formațiuni și să le fie acordat tuturor dreptul de a-și expune părerile! De asta, ar trebui să respecte faptul că Mihai Ghimpu se identifică drept român, pentru că este dreptul lui, precum și el, Igor Dodon, se identifică drept moldovean (nu că aș fi de acord cu existența unei astfel de națiuni, dar să-l lăsăm să fie ce vrea).

Și ca să fie teatrul cât mai frumos, iată că și Cartea recordurilor așteaptă să ne alegem președintele ca să poată să ne treacă la catastiful lor. Și zic eu că nu-i chiar un lucru de care să fim mândri. Dar… la urma urmei, oare mai avem nevoie de președinte? De trei ani nu-l avem și, slavă Domnului, am supraviețuit cu toții, am avut și teatru gratuit de la politicienii noștri, dar lucrurile au mers mai departe. Mai are rost să cheltuim resurse, timp, bani, nervi, așteptând să fie ales un președinte?