Mulți nu mă cunosc prea bine sau deloc. Își fac păreri eronate, necunoscând persoana sau, mai rău, judecând-o după zvonuri, impresii superficiale. Sunt un soi de amestec ciudat de școlăriță, dar cu tărtăcuța pe umeri. Aproape toți știți că m-am născut în Basarabia, chiar pe malul Prutului. Am doi frați și o soră care-mi sunt cei mai buni prieteni. După ultimile evenimente, peste vreun an urmează să fiu al treilea doctor din familia aceasta (avem un medic, un doctor în biologie și eu urmează să devin lingvistul familiei), avem așteptări mari și de la ultimul frate (poate devine doctor habilitat!). Cei care m-au cunoscut probabil au observat deja că mă îmbrac cel mai adesea în haine de culoarea verde. Culoarea mea preferată. Verdele spune multe despre mine – îmi place viața, energia, soarele, optimismul și fluturii. Pe noptiera de lângă patul meu veți găsi întotdeauna o carte. Am una și în geanta de umăr, alta în bucătărie și una în balcon. Îmi place să vorbesc și nu-mi place să ascult. Dacă vom avea ocazia să stăm la o cafea vreo două ore eu voi vorbi într-una, uitând să-ți dau cuvântul, apoi rușinându-mă și aducându-mi aminte că trebuie să fiu și politicoasă. Prietenii și familia îmi spun că vorbesc și pentru geamănul meu (da, sunt născută în zodia gemenilor). De aici mi se trage și numele de papagl. Sufletul meu pereche cred că este mama. Semănăm izbitor de tare și aș putea lesne să vă pălcălesc arătându-vă pozele mamei, afirmând cu tărie că sunt eu. Nici nu vă veți imagina că sunteți păcăliți! De la mama am luat aproape tot – de la forma feței, buze și ochi până la degetul cel mic de la picior și mai ales ironia. Da, și dragostea pentru flori și cărți. Tata m-a învățat bunătatea sufletească, îngăduința și iubirea față de aproapele meu. Tot de la el am învățat să iubesc Prutul. Cel mai mult însă m-au învățat părinții să-mi iubesc limba maternă și să n-o schimb pentru nimic în lume, poporul român atât de năpăstuit și adevărata mea patrie – România.
Sunt pesimistă numai atunci când plouă. Nu-mi plac iernile și vremea mohorâtă. Cu certitudine vă spun că eu sunt copilul verii. Nu voi putea fi niciodată singură. Singărătatea mă omoară! Iubesc. Am alături de mine pe cel mai bun prieten și iubit. Eu vorbesc, el mă ascultă. Suntem un plus și un minus care se atrag reciproc. Diferiți, dar foarte asemănători. Alături în orice moment al vieții, la bine și la rău. Sprijinul meu de zi cu zi. Dacă mă lasă puterile, o mână puternică mă susține, iar o inimă mare, mare bate cu putere tot pentru mine.
Zâmbesc ori de câte ori am ocazia. Cel mai adesea sunt îmbrăcată în fuste sau rochii (eventual verzi). Ador ciocolata. Ezit mereu să-mi măsor glicemia, cred că m-aș îngrozi.
Dacă vreți să-mi faceți o bucurie, un cadou nu vă gândiți la lucruri spectaculoase. Cel mai mult apreciez cărțile, sentimentele adevărate, fluturii (artificiali, nu m-ar lăsa sufletul să omor vreunul) și gândurile verzi. Asta sunt eu, cu bune și cu rele. Numele? Multe. O parte din ele ar fi – Lilo, Lulu, Riro, Luluca. Dar în buletin cică aș fi Lilia. Spuneți-mi cum vreți voi.
