Incursiune prin copilărie

            Dacă tot a fost (și încă este) vacanță, iar spiritul sărbătorilor de iarnă ne-a intrat în suflet, fără să vreau într-o seară împreună cu frații și niște prieteni veniți în vizită am început să depănăm amintiri. Și nu orice fel de amintiri, ci anume cele din copilărie. Evident, nu voi putea niciodată concura cu marele Creangă, dar seara târziu, înainte de a adormi, mintea parcă mi se răzvrătea. Ce deosebită e copilăria în ziua de astăzi față de cea de ieri. Generația mea nu a beneficiat de messenger sau odnoklassniki, dar în schimb aveam timp să vorbim cu prietenii și să socializăm direct nu prin intermediul internetului. Ne jucam de-a războiul, de-a rațele și vântătorul, țurca, etc. dar nu știam ce e acela counter strike sau playstation.

            Aveam jocurile și regulile noastre. Serile erau lungi, ne adunam cu „haita” pe la porți și chicoteam, ne jucam, vorbeam. Astăzi stăm pe messenger, pe hi5 și facebook, ne căutăm jumătatea sau postăm fotografii, așteptând like-uri și comentarii apreciative. Pe vremuri așteptam cu nerăbdare orice ocazie să jucăm băsmăluța și Adevăr sau Provocare când aveam ocazia să mai furăm câte un sărut de la băieți sau fete (după caz).

Ne uitam la Cip și Dale, la Nu pogadi, Sailor Moon, Leopold și era o adevărată plăcere. Astăzi copiii se uită la Pokemon și la desene animate cu personaje hidoase, pătrățoase, liniare și războinice. Filmele copilăriei noastre au fost cu Nikulin, Maria Mirabela, Oache, Licurici sau Motanul Dănilă, iar când creșteam ceva mai mari ne uitam la Caracatița, Dallas sau printe degete la Twin Peaks. Astăzi idealul copiilor e să fie omul păianjen, robot sau Iron Man.

            Nu aveam calculatoare, dar eram fericiți așa „ignoranți”. Astăzi, dacă ajungi pe la 12-13 ani și nu ai calculator se declanșează un adevărat război în familie cu „mami” și „tati”. Sexul și relațiile erau subiecte care provocau rușine și roșeam îngrozitor, iar la orele de biologie când treceam temele despre reproducerea la mamifere și auzeam despre organe sexuale nici nu mai ridicam mâna să răspundem. Astăzi, copilul unor amici în vârstă de 4 ani își întreabă părinții dacă vulpile se dezbracă de blăniță când fac sex așa ca oamenii.

             Mi-aduc aminte cum mâncam merele și caisele de verzi și ajungeam la spital cu intoxicație alimentară. A doua zi însă reveneam la vechile năravuri. Colindam satul de-a lungul și de-a latul cu bicicletele fraților mai mari, rupându-le spițele și ajungând seara acasă plini de zgârieturi. Nu ne plângeam niciodată că am înghețat prea tare la săniuș sau că ne-am zgâriat prea adânc. Jocul mergea mai departe, fără fițe. N-am murit niciodată când ne îmbrățișam cu toți câinii sau mâțele satului și nu ne spălam pe mâini. N-am murit nici când furam mazărea de pe câmpurile stropite împotriva dăunătorilor sau când ne fugăreau pe câmpuri paznicii livezilor unde mergeam să furăm prune, mere sau piersici. Din când în când ajutam și bătrânii aducându-le câte o căldare de apă sau pe bătrânele care ne chemau să le punem ața în urechile acului. În schimb mai primeam câte  o mână de cireșe sau de nuci drept răsplată. E drept, așteptam până aceștia intrau în casă și noi invadam copacii cu mere sau cireșe, înfruptându-ne din ele pe îndelete.

            Câte ar mai fi încă de povestit! Îmi aduc aminte de bălăceala în iazurile satului sau pe malul Prutului de unde veneam murdari de nămol cu hainele ude și arși de soare. Undeva prin podul casei s-ar putea să mai găsesc „marea colecție” de „nakleiki” cu Angelino sau de la Bombimbom. Noi nu am știut ce-i aceea Coca Cola sau Sprite, dar eram înnebuniți după sucul Yupi la plic pe care îl „preparam” acasă. Nu ne păsa că era plin de E-uri (nici nu știam de existența lor). Nici nu știam de existența chips-urilor, dar rodeam semințe ca niște hârciogi, lăsând la scaunele de la porți grămăjoare de coji. A doua zi trebui să fim gospodine și gospodari să le măturăm.

            N-aș vrea să spun că astăzi copiii nu mai au copilărie pentru că ar putea fi greșit să afirm așa ceva. Doar că e atât e diferită și poate mult prea robotizată și invadată de calculator și messenger. Noi, și aici mă refer la cei născuți prin anii 80, am avut o altă copilărie, mai duioasă, mai inocentă așa cum ar trebui să fie. Dacă acum generația Pokemon e atât de monopolizată de internet și prea puțin interesată de biblioteci și jocuri prin colbul străzilor, oare cum vor fi generațiile de peste 10 sau 20 de ani?

            Mă apucă nostalgia după așa vremi și mi-aș dori ca și copiii mei să aibă o copilărie ca a mea – fără griji, marcată de cărțile cu povești sau legende, de jocuri pe străzile pline praf ale satului, de săniuș sau furatul cireșelor. Cu toate lipsurile tehnologiei cred că am fost mai fericiți decât copiii din ziua de astăzi.