„Poveste de dragoste” la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Duminică, 5 decembrie, Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” și Compania Teatrală „Bucovina” a organizat vizionarea piesei de teatru „Poveste de dragoste” în Auditorium „Joseph Scmith”. Piesa, în regia lui Mircea Anca este o adaptare după „Fluturii sunt liberi” de Leonard Gersche. Actorii – Adrian Pădurară, Iuliana Moise, Florina Cercel și Florin Șerbănescu au impresionat publicul sucevean, fiind îndelung aplaudați.

            Piesa, un amestec perfect de realitate și teatru, marcată de iubire sub diferite forme – maternă, carnală, de libertate. Protagoniștii – Don și Gil se cunosc întâmplător, fiind chiriași care locuiesc perete în perete. Don – un bărbat foarte ordonat, sensibil, cu o culură impresionantă, Gil – o femeie dezordonată, care își găsește „ketchup-ul la un loc cu ciorapii”, cu aspirații de artistă și credulă peste măsură. Don o invită pe vecină la o cafea, iar aceasta e foarte încântată și prietenoasă până când află că bărbatul este orb. Schimbarea atitudinii este una pozitivă, Don rugând-o să nu îi plângă de milă, să fie naturală și să-l lase s-o „vadă”, atingându-i fața. Între cei doi se înfiripă o prietenie frumoasă, o relație caldă care îi dă lui Don încredere în propriile puteri, în viață și în oamenii care-l înconjoară.

            Deși mama bărbatului i-a promis că îl va lăsatimp de 2 luni să încerce să se descurce singur, să fie propriul stăpân, nu poate rezista, gândindu-se la el ca la un copil neputiincios. Astfel, pare la el în vizită cu o lună mai devreme, unde o întâlnește pe Gil „o creatură” cu „ochi mici și rotunzi, nas ascuțit ca de vrabie, cu un wolkswagen în față (referindu-se la sâni)” și care vrea să profite de neputința fiului ei. Deși Gil este o femeie simplă, fără a impresiona printr-o cultură sclipitoare, îi dă o lecție de viață mamei lui Don, demonstrându-i că echilibrul e doar atunci când oferi și primești în mod egal, că încrederea se câștigă greu și cu multă îngăduință, că fericirea cuiva nu este neapărat ce-și doresc alții pentru el, ci doar ce-și dorește el însuși. Hohote de râs a stârnit în întreaga sală apariția lui Ralph, regizorul care a selectat-o pe Gil pentru rolul ei în piesa de teatru. Acesta, dă un adevărat spectacol în fața mamei lui Don, sugerându-i că viața e mult mai complicată decât o vede ea și că piesa de teatru pe care vrea s-o lanseze el e una reală, nu o păcăleală romantică și perfectă. Mama lui Don, alias Florina Cercel este reticentă în privința calității acestui fel de frumos, replicând că „nu știa că rahatul e prelucrat artistic în ziua de azi”.

            

            Finalul e unul frumos, sensibil, Gil întorcându-se, spunându-i că nu știe de ce a venit, iar Don strigându-i „Mă iubești, dar ți-e frică. N-am nevoie de tine!”. Decorul a fost impresionant, în alb cu roșu, prestația actorilor remarcabilă, iar publicul însetat de cultură și de teatru. Pentru mine a fost o experiență caldă, o piesă de teatru în care s-a rostit de o mie de ori „Iartă-mă!”, o lecție de viață, o întâmplare interesantă. Important e că am savurat această gură de cultură cu nesaț, orășelul nostru neavând o viață culturală foarte intensă fără teatru cinematograf sau filarmonică.

 Pentru SpreVest