Într-o zi gunoiul va acoperi planeta Pământ!

Prin parc de dimineață. Cu pași rari pe aleile înguste. O mămică matinală a ieșit cu băiețelul la plimbare. S-au așezat pe băncuța din fața mea, au scos niște chifle și două plăcinte să mănânce. Apoi, de parcă ar fi fost cel mai firesc lucru din viața lor, au aruncat pungile și hârtiile jos, lângă băncuță. Desigur, lor nu le place murdăria și gunoiul - s-au mutat pe o altă băncuță, lângă care nu sunt pungi și hârtii aruncate... La nici 10 metri este un coș de gunoi curățat, gol și care aștepta deșeurile...

Atunci când mergi cu trenul, a absolut normal să mai bei niște apă pe parcursul călătoriei, să mănânci niște covrigi, să ronțăi niște dulciuri. Nu-i normal, în schimb, să arunci sticlele pe geamul trenului, motivându-ți gestul „Oricum suntem într-un sat și țăranii trec să strângă sticlele că au nevoie de ele”... Prostie mai mare încă n-am auzit, sincer.

Cred că nu sunt singura care a înjurat în gând sau cu voce tare pe nemernicul (sau nemernicii) care lipesc guma de mestecat de băncuța din parc, de scaunul biroului sau care o aruncă pur și simplu pe stradă...

Exemple de „omenie” și „educație” aș putea să vă dau cu duiumul. Voi înșivă ați trăit asemenea întâmplări, ați fost supărați când n-ați mai putut scoate guma de mestecat de pe pantaloni sau când vecinul din fața casei sufocă strada cu gunoaie. Toate acestea îmi aduc aminte de un film văzut de curând - Wall-E.

Filmul Wall-E este povestea ultimului robot de pe Pământ. Asta după ce oamenii nu mai locuiesc pe planeta  verde care, datorită consumului imens și necontrolat, s-a transformat într-o groapă de gunoi. Acțiunea are loc în anul 2700 când toată populația Pământului a trebuit să plece în spațiu și să lase în loc milioane de roboți care au misiunea de a curăța gunoaiele și să facă din nou locuibilă planeta.

Însă cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg, programul „bine pus la punct” eșuează, iar pe Pământ rămâne doar un singur robot, Wall-E, care continuă să-și facă treaba, clădind zgârâie-nori de gunoaie împachetate, bune de trimis în spațiu pentru a elibera planeta. Deși aveți impresia (și eu la fel am crezut inițial) că e un film SF, este mai degrabă o pildă, un semnal de alarmă. Încă de la primele minute ale filmului, scenele prezentate sunt deja o realitate. Mormane de gunoi, de lucruri de care ne-am putea lipsi în întreaga noastră viață au sufocat pământul, făcând viața imposibilă, dispărând orice plantă, copac sau iarbă... Printre nimicurile pe care le colectează robotul găsește o plantă, firavă, cu frunzulițe mici, tânjind după viață...

Povestea lui Wall-e este și una de dragoste care începe în momentul în care oamenii din spațiu trimit pe Pământ sonde care să caute viață. EVE este una din sonde, un roboțel alb și jucăuș de care Wall-e se cam îndrăgostește. Pentru ea se duce în spațiu, ducând cu ei și planta micuță care devine singura speranță a oamenilor de a reveni la viață. Ideea din film - trăim într-o lume super-robotizată și suntem dependenți deja de tehnologie. Iar oamenii din film sunt precum cei de azi - dependenți de mâncare fast-food, grași și neputincioși când vine vorba de a supraviețui. De fapt, ființe umane slabe, neputincioase, cărora robiții și comoditatea le organizează viața. Vă las pe voi să vedeți finalul filmului care merită văzut.

Ideea pe care vreau s-o punctez este că noi, oamenii, suntem atât de nepăsători față de natură și față de noi înșine. Suntem conștienți că poluăm excesiv planeta pe care locuim și, totuși, nu ne oprim. Ne mirăm și ne plângem că se produc tot mai des inundații, cutremure, cataclisme, acuzând Natura de ele, dar uitând că, de fapt, singurii responsabili suntem tot noi. Și pentru ce? Progresul tehnologic este ceea ce ne va distruge cu adevărat nu cutremurele. Suprasolicităm planeta, atmosfera. Priveam zilele trecute un documentar despre Indonezia și despre un trib de pe o insulă care își fac locuințele pe râuri, trăind mult mai fericiți decât noi, oamenii progresului tehnologic, fără rețea wirrles, fără calculatoare, telefoane mobile sau cine știe ce roboți care ne facilitează existența. Sunt lucruri de care ne-am putea lipsi și de care am devenit independenți. Dacă ne uităm din întâmplare acasă telefonul, stăm ca pe ghimpi, gândindu-ne într-una că poate ne caută cineva...

Inclusiv eu sunt o devoratoare de tehnologie modernă și de multe ori mi-aș dori să nu fiu, să nu mă simt vinovată de poluarea la care ne supunem singuri. Ce-am putea face să ne salvăm propriile vieți? Nu vreau să plec în spațiu, lăsând planeta pe mâinile lui Wall-e...