NU

M-a întrebat de curând cineva de ce nu mai scriu articole „usturătoare” pe blog, de ce nu mai critic pe nimeni și cum de scriu mai mult articole pozitive, despre flori, liniște etc. Rezultatul a fost că scriu mai rar. Nu m-am săturat de blog, nici subiectele nu s-au epuizat, în schimb m-am apucat de scris la teză, scriu articole în reviste de specialitate, merg la conferințe, fac voluntariat, călătoresc... În ceea ce privește articolele ce au ca subiect Republica Moldova, sau limba română / moldovenească, prostia moldoveanului cea de pe urmă - m-am săturat de ele. Am ajuns la concluzia că e aproape inutil din moment ce omul NU vrea să știe, să se schimbe sau să accepte că nu are dreptate și că niște străini îl călăresc așa cum vor ei chiar la el acasă. Nu e vorba de o renunțare, nici de pesimism - e vorba de egosim. Sincer, prefer să fiu egoistă, aproape să nu-mi mai pese decât să mă scuipe o toantă la coada de la magazin doar pentru că în țara mea i-am cerut să vorbească limba mea. Nimic mai mult.

În timpul ultimei călătorii pe care am făcut-o de la Chișinău la Suceava, mi-a fost dat să mă „bucur” de prezența unui conațional. Din una în alta, de la o discuție banală despre localitatea Verești, am ajuns să mi se reproșeze intoleranța de care dau dovadă față de... rușii din Moldova. Mai mult decât atât - din moment ce există persoane ca mine care vrea să le impună minorităților să învețe limba română, nu vom ajunge niciodată să ne împăcăm și să trăim în relații de prietenie. Discursul tânărului de lângă mine, sincer vă spun, seamănă mult prea mult cu minciunile de altă dată despre „drujba norodov”. Diferența dureroasă e că el așa gândește la 20 de ani, iar noi trăim în anul 2011 și nu în 1950.

Reproșurile unui tânăr basarabean care, culmea, beneficiază de o bursă de studii în România, dar care, cu sufletul este moldovean și nu român, mai mult mă scârbesc decât să mă întristeze. Și iarăși ajung la concluzia că mulți studenți și elevi de dincolo de Prut nu merită șansa de a face studiile în universitățile românești, iar bursa nu o merită nici atât. Intoleranța de care am fost acuzată a fost, practic, o jignire pentru mine. Limba e un lucru de mare preț pentru mine. N-aș renunța la ea pentru nimic în lume. Limba mea este egală cu identitatea mea, iar cine nu mi le respectă în țara mea, la mine acasă, nu merită toleranța mea. Vreau să fiu foarte clară - nu sunt de acord cu îngrădirea drepturilor minoritare la limba maternă sau identitate, nimănui n-aș interzice să studieze în limba sa, dar în societate mi se pare un lucru de bun simț și de respect pentru poporul care te-a primit să-i vorbești limba, să-i respecți cultura, istoria și tradițiile. Din păcate, nu avem și nici nu vom avea parte de respect noi, basarabenii, în Republica Moldova. De ce? Pentru că în primul rând trebuie să ne respectăm pe noi înșine, determinându-i pe ceilalți să ne respecte.

Așa că de acum înainte nu voi scrie prea des despre limba mea cea română care e călcată în picioare de orice rusofon, nici despre multitudinea de panouri din Cahul sau Chișinău care ne îndeamnă să fim mândri că suntem moldoveni și nici despre vreo rusoaică înțepată care mă înjură „svolochi!” doar pentru că-i cer un bilet în românăp nu în rusă.... Prefer să scriu despre flori, albine, filme, cărți sau orice altceva...