Sunt femeie...



Mi-am adus aminte astăzi de o discuție pe care am avut-o acum ceva timp cu un amic de-al meu. Mă întrebase când am de gând să mă căsătoresc, de ce tot mai aștept (deși sunt încă destul de tânără). Apoi, de parcă ar fi descoperit secretul a exclamat :
- Tu cauți bărbatul perfect!.
Am râs cu poftă și l-am întrebat:
- Chiar vrei să știi ? Păi eu caut bărbatul care să facă pentru mine ceea ce eu nu pot face. Pot să fac cumpărături, să plătesc facturile singură, pot să și repar prin casă tot felul de lucruri. Eu vreau altceva.
Amicul meu a rămas tare îngândurat, apoi chipul i s-a luminat:
- Desigur vrei un bărbat bogat care să te plimbe prin Europa, să-ți cumpere rochii și bijuterii scumpe!
- Greșești. Nu mă refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care să lupte pentru perfecțiune mentală. Am nevoie de cineva cu care să conversez și care să mă stimuleze din punct de vedere intelectual. Caut pe cineva suficient de sensibil care să înțeleagă prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca să mă încurajeze atunci când mi-e greu și să nu mă lase să cad când greutățile vieții vor să mă doboare. Caut pe cineva pe care să respect, dar care să mă respecte la rându-i. am nevoie de un bărbat care se poate ajuta pe sine însuși pentru a ne ajuta pe noi.
Amicul meu a rămas consternat!
- Ceri cam mult!
- Valorez mult! I-am răspuns...
Unii dintre reprezentanții speciei masculine îmi vor sări în cap. și, desigur, voi fi catalogată drept infatuată, nesimțită etc. Dar sunt obișnuită ca ei să nu recunoască aceste lucruri. Sunt femeia cu esență efemeră de domnișoară, spirituală și idealistă. Eu cred în nimicul vieții, iubesc frunzele toamnei și zâmbetul bărbatului simplu și glumeț de lângă mine. Îmi place să citesc gândurile și tristețile pentru a le mângâia sau alina. Sunt domnișoara cu două codițe, cu privire de copil șiret care vede lacrima din ochi și tresare de înfiorare când recitește a mia oară Contele de Monte-Cristo. Sunt femeia care adoră să râdă zgomotos și să fie îmbrățișată. Sunt persoana care e rănită adânc de indiferență și de speranțele goale. Sunt femeia cu instinct animalic care naște mirări aprinse de orele nocturne, iubește cu mintea, suferă cu ochii și adulmecă înebunită mirosul tăcut de crizanteme și doarme tolănită în ierburile verii! Îmi place gustul gurii tale, liniștea sufletului și sclipirea din ochi.

9 comentarii:

  1. Ce frumos, nu stiam ca ai si tu blog...
    Te voi citi cu mare interes si placere!
    O zi minunata, draga Lilia!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oana, multumesc mult pentru vizita! O zi frumoasa si tie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a placut acest dialog! Lulu, esti o d-soara superba care stie exact ce vrea de la viata. Iti doresc mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  4. Alex, iti multumesc pentru vizita blogului, dar si pentru cuvintele deosebit de frumoase! Mult succes si tie! Te mai astept!

    RăspundețiȘtergere
  5. Lulu,
    Nu te prea cunosc, dar deja ştiu multe despre tine din ceea ce am citit pe blogul tău. Eşti conştientă de puterea cuvintelor. Eşti atentă la scris. Ai un stil elevat. Eşti o persoană deosebită.

    Cred că toate fiinţele cu raţiune s-ar regăsi în textul de mai sus. Numai că nu toţi pot să scrie despre propriile idealuri. Tu reuşeşti.

    Interesaaant, se pare că încep a te cunoaşte tot mai bine... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ion, multumesc tare mult pentru apreciere! Ma faci sa rosesc :) Stii, mi-ar parea nespus de bine sa ne cunoastem :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Şi eu îmi doresc un bărbat de acest gen alături. Şi chiar l-am avut, îl vedeam/văd exact aşa cum îl descrii tu. Păcat... că iar sînt în căutare.

    RăspundețiȘtergere
  8. Liuda, vad mahnire in cuvintele tale si probabil orice ti-as spune, nu te-ar linisti sau mangaia. Doar ca multe lucruri ni se intampla spre binele nostru. Pe moment credem ca e o nedreptate, dar mai tarziu vom realiza ca e mai bine asa. Fiecare dintre noi are umbra lui. Va veni si iubitul tau intr-o zi :)

    RăspundețiȘtergere