Ce-i asta găgăuzi?

         Îmi plac zilele calde. Fluturii, buburuzele care-mi invadează balconul, soarele obraznic care nu mă lasă dimineața să exagerez cu somnul. După o iarnă atât de lungă aproape că am uitat cât de bine e să fie cald. Așa că am ieșit afară precum muștele ademenite de primele raze. Au înflorit magnoliile. Se simt în aer tot felul de mirosuri – de flori, muguri pocnind deja, frunzulițe, verde crud. M-am oprit mai întâi în parc. Cartea din geantă nu m-a ademenit prea tare, o luasem să citesc, dar parcă mai dor mi-era să trag aer în piept, să admir mulțimea de bebeluși din parc, bunicuțele discutând, cățeii dând din coadă. Da, oamenii zâmbesc! Asta m-a făcut și pe mine să zâmbesc.
          Cu greu m-am urnit de pe bancă, ajungând la bibliotecă. Aici zarvă mare! Studenți cu duiumul. Nu știu dacă am văzut atâția în aceeași încăpere. Și nu-i sesiune. Cărțile pe care le caut sunt unicat. Mda... cer o carte „Găgăuzii”, iar bibliotecara mă întreabă contrariată – „Asta ce-i?” – „O națiune, doamnă. Sunt peste tot, dar mulți trăiesc în Republica Moldova.” – „Da???” – „Da, doamnă”...

         Dintr-odată elanul, buna dispoziție dispare. Oare e chiar așa departe Prutul de acești oameni ? Românii din Suceava nu știu aproape nimic despre ce se întâmplă dincolo. Și asta nu-i tot. Mă duc la un alt sediu al bibliotecii să caut cărțile unicat. Măcar să mă uit prin ele să știu dacă trebuie să vin într-o zi, de dimineață până seara, să stau la sala de lectură. Dau de altă doamnă surprinsă. Într-un final, îmi aduce din nu știu ce subsol un atlas prăfuit și două cărți fără coperți. Pe celelalte trei nu le-a găsit. Sigur am căutat bine la cataloage? Foarte sigur! Mă așez într-o bancă și răsfoiesc „antichitățile”. Cum dracu să faci doctorat când nu găsești nici măcar 5% din cărțile necesare? Încep iar să înjur în gândul meu că m-a împins naiba să fac doctorat. Apoi mă resemnez și aștept celelalte cărți. Într-un final, vine doamna gâfâind, aducându-mi una din cărțile cerute și altele două în ucraineană. „Le-am văzut în depozit și m-am gândit că poate îți trebuiesc. Dacă tot sunt în rusă...” „Asta-i ucraineană, doamnă, și sunt nuvele.” – „Și nu-ți trebuiesc?” Exclamă vrednica bibliotecară foarte dezamăgită.

        Am ieșit. Drumul spre casă n-a mai fost la fel de plăcut. Nu mai știu exact ce m-a supărat și de ce mă mai supar. Am mers fără să observ florile, cățeii, magnoliile. Ziua asta mi-a lăsat un gust amar în suflet. Mă duc să fac o prăjitură.