Ce înseamnă pentru mine ziua de 7 aprilie

        A început anul trecut, în 2009 când oamenii pur și simplu nu mai puteau suporta, nu mai aveau speranță și erau deznădăjduiți. Exact acum un an au murit tineri care aveau o viață lungă, frumoasă înainte, dar au ales să lupte pentru libertatea lor și a poporului. Datorită lor astăzi nu ne este frică să strigăm „libertate!” și nici nu mai rostim cu jumătate de gură „suntem români”. Datorită lor. Ce a fost cu adevărat acolo, la Chișinău, pe 7 aprilie? O revoltă? O lovitură de stat? Sau poate o revoluție? A fost o răbufnire a spiritului omenesc, o dovadă că nu suntem un popor de sclavi și slugi ale comunismului. Nu! Nu vom fi niciodată astfel de popor.

       Nu am fost acolo în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Cu trupul n-am fost, dar cu inima eram la românii de dincolo de Prut, de oamenii pe care îi iubesc cel mai mult, așa cum sunt ei, îndoctrinați, uneori inculți alteori sclipitori, eu îi iubesc pentru că sunt poporul meu. Urmăream cu sufletul la gură, pe internet sau la televizor ce se întâmplă acolo. Încercam să-l sun pe fratele meu, dar nu reușeam. Panica era mare. Sufletul era mic, dar mă mândream că tinerii, și nu doar ei, au ieșit în stradă protestând împotriva nedreptății, a sclaviei și a corupției.

       Astăzi la Chișinău nu mai sunt polițiști care lovesc în oameni ca în cini. Nici tineri omorâți, nici frică. Există speranța într-un viitor mai bun, într-o viață decentă. E o zi de doliu, de durere adâncă în sufletul oamenilor care au pierdut pe cei dragi. Să-i cinstim pe tinerii care au murit anul trecut de 7 aprilie! Ei sunt adevărații noștri eroi!