Îmi reproșa cineva într-o conversație avută acum ceva timp – „De și-ar schimba moldoveanul mentalitatea ar fi acum în Uniunea Europeană! Moldoveanului îi trebuie mentalitate europeană!” Ce să spun? Sunt de acord cu o parte din acest „sfat”, dar nu în totalitate. Mentalitatea se schimbă taaare greu, mult mai greu decât un regim politic. Dar nu trebuie să fie neapărat „europeană” ca să fie bună. Poate fi și congoleză sau japoneză, important e că așa cum este acest popor acum nicidecum nu reprezintă un model demn de urmat. Știu, mulți dintre voi mă vor acuza că-i ponegresc pe basarabeni, că nu văd partea lor bună. Nu este așa. Sunt oameni și oameni, dar cei care merită cu adevărat respect și admirați sunt puțini. Exemple de personalități marcante, care au impresionat o lume întreagă se regăsesc în rândurile acestui popor și de ce să le murdărim imaginea pentru că adesea suntem bețivani, leneși etc.?!
Mentalitatea sovietică încă nu ne-a părăsit. Niciodată. URSS nu mai există ca stat, dar dăinuie încă prin mizerabile rămășițe lăsate pe ici pe colo aparent neintenționat... Câteodată am impresia că societatea basarabeană din anul 2010 și cea din 1940 sunt două lucruri total diferite care nu s-au cunoscut niciodată. Venit-au frații noștri ruși, călare pe tancuri să ne „elibereze” de „cuceritorii” români și parcă au făcut o selecție inversă – decapitând, deportând, marginalizând oamenii gospodari, inteligenți și stimulând pleava societății – bețivani, hoți, leneși, punându-i în fruntea satelor, colhozurilor, oferindu-le porturi importante. Astfel, au creat o mentalitate de ... iobag. Așa că, astăzi, mentalitatea moldoveanul implică niște trăsături de caracter deloc plăcute și anume:
- Lipsă de caracter și de demnitate ( Cum spune „fratele mai mare” așa face).
- Lingușeala în fața celui mai mare (chiar dacă-i mai prost).
- Duplicitatea ( basarabeanul e antiromân convins la Moscova și antirus dârz la București. Îi place să fie cu ... fundul în două luntre).
- Compromisul fără scrupule ( merge după principiul „fă-te frate cu dracul până treci puntea”. Problema e că făcându-se frate cu cine nu trebuie, nu trece nici puntea, nici de drac nu scapă).
- Prostia și fudulia (e sărac lipit pământului, dar cu orice ocazie sărbătorește pe picior mare sau, n-are ce mânca, dar geaca de piele nu lipsește din dulap. Mai simplu – „Prostul nu-i prost destul dacă nu-i și fudul”).
- Este supus ( și-a băgat în tărtăcuță proverbul „capul plecat, sabia nu-l tai”, dar nu-și dă seama că nu mai are cap pe umeri deja de mult timp).
- Credința în destin (Moldovanul are mai multă încredere în noroc decât în propriile cunoștințe sau puteri).
- Cultul eroilor ... străini (Moldoveanul venerează eroii altor popoare, dar pe ai săi îi uită. Monumentul Ostașului Roșu eliberator e la mare cinste, Ștefan mai așteaptă!).
- Dezbinarea – un fel de boală națională (la orice fel de alegeri, fie locale sau naționale, noi oricum pierdem în fașa comuniștilor. De ce? Ei sunt un singur partid, noi o mie de partide „naționale” și „democratice” care se gândesc la punga lor și nu la popor).
- Comoditatea (N-am întâlnit în viața mea un popor mai comod decât moldovenii. Se resemnează mai întotdeauna, devin țîfnoși dacă le spui ceva, încep să se laude cu ce are face și ce ar spune, dar sunt doar vorbe pentru că îi este comod și s-a învățat cu sărăcia, mizeria, lipsa de inițiativă și dorința de a-și scimba viața. ).
Acestea ar fi doar câteva din „calitățile” moldovenilor. Unele popoare nu se schimbă secole la rând, noi în 50 de ani am devenit alții. Nu zic, orice popor are propriile minusuri, dar parcă la noi s-au adunat toate. Îmi pare rău că Basarabia este totuși o țară cu potențial. Avem școli bune, de ce nu vrem să învățăm? Avem modele demne de urmat, de ce nu le vedem? Cum de am devenit așa dintr-un popor cu demnitate, onest, dârz, vrednic, învățat? S-a amestecat sângele nostru de dac cu cel de slav și a ieșit o corcitură?
Nicolae Dabija spunea „Perfecțiunea națiunii începe de la tine – fii tu bun, demn, corect etc. și nașiunea întreagă va fi mai bună, mai demnă, mai corectă.” Nu pot decât să fiu de acord cu scriitorul!
Vai Lilia, ce curajoasa trebuie sa fii sa fi scris asemenea articol :))).
RăspundețiȘtergerePresimt in scurt timp ca iti vor sari toti statalistii in cap... va fi razboi mare.
Mi-am luat ochelarii 3D si punga cu floricele de porumb, m-am asezat comod la calculator si astept deznodamantul :P
eh, astept :))
RăspundețiȘtergereAURELIAN:draga Lilia,in Bucuresti se spune ca pentru a ghici originea unei femei, trebuie sa te folosesti de urmatorul rationament:
RăspundețiȘtergere-Muntencele sunt reci;
- Oltencele sunt fierbinti;
-Ardelencele sunt tipicare;
-Moldovencele sunt docile...
Deci,vezi tu draga mosului,eu zic ca ar trebui ca moldovencele sa se schimbe intai,adica sa se faca macar un pic ardelence ... pentu binele nostru al tuturor romanilor:)
Anonimul de mai sus mananca bors (ca sa nu spun altceva)
RăspundețiȘtergereCe e aia mentalitate europeana? Cel care ti-a spus ce ti-a spus, doreste o trece de le homo sovieticus la homo europeniensis, adaca fix acelasi lucru. De la o conventie la alta. Aceeasi Marie cu alta palarie. Problema basarabenilor si intr-o mai mica masura si a noastra a celor de aici, nu e de MENTALITATE, ci de IDENTITATE si mai ales de asumare a identitatii.
RăspundețiȘtergere"Aceeasi Marie cu alta palarie"
RăspundețiȘtergereCrede-ma ca "Maria" nu e aceiasi.
Mai degraba palaria e aceiasi, insa "Maria" e total diferita :P
@ Camil - Mentalitatea nu poate fi europeana pentru ca suntem popoare diferite, cu o cultura aparte, deci nu putem fi la fel. Cred ca exista o diferenta intre identitate si mentalitate (identitatea are marcatori precum - limba, istoria, traditiile etc., mentalitatea e ceea ce gandeste, cum actioneaza un popor, care-i sunt trasaturile distinctive etc.) Cel putin asta cred eu.
RăspundețiȘtergere@Penoz, Maria e diferita :)
AURELIAN:Intre mentalitate si identitate este o relatie ca de la cauza la efect ; de fapt,Lulu a descris in acest articol nu neaparat "poporul" moldovenist ,ci in general caracteristicile popoarelor mancurtizate carora tiranii straini le-au furat trecutul si implicit prezentul si viitorul.
RăspundețiȘtergerePS:Penizule, ai noroc ca suntem pe blogul unei fete deosebite,altfel ti-as zice cateva vorbe de duh,potaie mica ce esti:)
Anonimule, pana la faza cu "blogul unei fete deosebite" ai mare dreptate... am avut de curand placerea si onoarea sa o cunosc personal, si iti pot confirma ca ai dreptate !
RăspundețiȘtergereIn schimb, daca vrei sa ne duelam in vorbe de duh, hai s-o facem in alta parte... eu sunt deschis la orice propunere... nebunatica mica :P