Adolescență, adolescență...

Astăzi am zâmbit de dimineață. O zi însorită la Suceava deși după-amiază se așteaptă ploi. Însă nu soarele m-a făcut să zâmbesc, ci niște amintiri. Întorcându-mă de la dentist am trecut prin apropierea unui liceu. O mulțime de elevi! Care mai de care – în sacouri sau pantaloni scurți, fete cu părul făcut, aranjat frumos în cosițe sau coafat sofisticat, băieți cu cercei în urechi sau fără. O mulțime pestriță, dar totuși asemănătoare. Nu vreți să știți cum eram eu în liceu! Nici nu aș face asemenea mărturisire aici. Hm... nu începi să te maturizezi doar după ce te-ai sărutat prima dată sau după întâia dezamăgire în dragoste, ci atunci când conștientizezi că nu mai ești copilul pasiv cu care profesorii sunt permisivi. Te schimbă emoțiile că în curând va trebui să stai în fața clasei să răspunzi la istorie (în gând te rogi să nu te bombardeze cu întrebări!) sau atunci când faci o boacănă și întreaga clasă râde în hohote de tine. În pauza următoare știu deja întâmplarea și colegii din celelalte clase. Nu-i nici o mirare dacă din cauza asta ți se mai născocește și vreo poreclă.

Dintr-o dată îți dai seama că de fapt nu mai ești bobocul timorat, cu acnee din primul an de liceu. S-a inventat (de muulți ani deja!) chiulul. Și chiar e o plăcere să chiulești! Numai ce nu născoceam, numai câte „motive” nu găseam pentru a „motiva” chiulul. Adesea consecințele erau grave, dar elevii găsesc întotdeauna modalitatea cea mai ușoară să treacă peste consecințe.

În drumul meu spre casă am trecut pe lângă un liceu. Trei băieți destul de grăbiți se îndepărtau de școală. Chiuliseră. Lucrarea de control. Ca să facă haz de necaz o imitau pe profesoară, doar că ceea ce gângăveau ei acolo era un fel de cotcodăcit de cocoș. Erau atât de amuzați și amuzanți! Și eu chiuleam. Într-o perioadă prinsesem gustul libertății. M-am trezit cu dirigintele în fața mea pe stradă odată și m-a implorat să vin la școală. Mi-a fost atât de rușine că nu am mai chiulit câteva luni bune deloc.

Școala te maturizează. Nu doar cunoștințele pe care le acumulăm, dar și experiențele trăite în clasă, alături de colegii noștri. Se crează un fel de microsocietate unde oamenii se susțin unii pe alții, își înțeleg nevoile, problemele. Școala, inclusiv chiulul sau notele de 4, ne fac să privim lucrurile altfel, să ne maturizăm pe cont propriu, fără ajutorul și dădăceala părinților. Și pedepsele primite fac parte din educație. Faptele au întotdeauna și consecințe, aici învățăm să le suportăm și să ni le asumăm.

Astăzi depăn amintiri, răsfoiesc fotografii și simt gustul libertății din liceu...