Marian Lupu e moldovean, Ghimpu e român. Noi ce suntem?

         „Elita” politică din Basarabia mă dezamăgeşte. A mia oară. De fapt, puţinele şi de tot rarele momente sau decizii de care am fost mulţumită (nu doar eu) sunt deja nesemnificative faţă de ceea ce se întâmplă la momentul actual. Marian Lupu, candidatul pentru preşedinţia ţării afirmă vehement că el este... moldovean. Scurt şi mai ales promt. De ce, domnule Lupu? Faceţi parte din tagma celor care ascund adevărul şi promovează minciuna ? De ce nu lăsaţi acest popor în pace să ştie cine a fost şi cine este de fapt. Politicianul mizează pe o identitate multietnică, civilă, politică. Argumentul forte? Păi, cum! Doar în Republica Moldova locuiesc găgăuzi, ruşi, ucraineni, nu doar moldoveni! Stimate politician, nu e Moldova singura ţară cu minorităţi, dar cred că ştiţi deja acest lucru. Dar nicăieri, nici într-o altă ţară normală (eventual doar în alt stat ex-sovietic) o minoritate nu asimilează etnia majoritară, nicăieri o limbă nu poartă două denumiri, oscilând, azi fiind română, mâine fiind moldovenească, nici un popor nu-i mai nesigur decât cel din spaţiul basarabean, neştiind sau nevrând să ştie de e român sau moldovean.

         În contextul actual când Republica Moldova abia de a scăpat (şi nici asta nu-i prea sigur!) de un regim criminal cum e cel comunist, se găseşte un „deştept” precum Lupu să toarne gaz pe foc. Mi se pare mie sau AIE aduce mult, mult a ştiuca, racul şi broască ? Sau doar eu sunt paranoică?! Fiecare e cu păcatele lui, dar Partidul Democrat condus de Marian Lupu (ajuns în mod straniu şi peste noapte la cârma acestuia) nu are ce căuta în componenţa Alianţei. De altfel, nici această structură nu-i prea stabilă. Unii nu-l plac pe Mihai Ghimpu, actualul preşedinte interimar al Republicii. Eu apreciez la acest om sinceritatea şi stabilitatea. De când mă ştiu niciodată nu şi-a schimbat orientarea politică sau identitatea – român a fost şi român a rămas. Marian Lupu ieri era comunist, astări e democrat, ieri afirma că vorbeşte limba română, astăzi deja e moldovean şi „construieşte o naţiune”. Esenţialul nu-i doar aici. Poporul din Basarabia are nevoie de un conducător care să lucreze pentru binele lui, pentru bunăstarea ţării, pentru e ridica nivelul traiului şi aşa mult prea greu, pentru educarea lui. Ce fac politicienii noştri? Îşi umplu buzunarele din banii dăruiţi de UE, SUA pentru ajutorarea ţării şi trăiesc ca paraziţii pe spatele bieţilor oameni.

       Citeam un articol în presa din România referitor la acordarea burselor şi şcolarizarea tinerilor din Basarabia. Rectorul Universităţii din Galaţi afirma naiv că acordarea burselor pentru elevii şi studenţii moldoveni e un beneficiu pentru aceşti tineri, dar mai ales pentru promovarea românismului în Republica Moldova. Care românism? Cel de paradă? Afişat simpatic atunci când vine în vizită preşedintele României sau când e prin preajmă vreo delegaţie din România? Am fost bursieră ani buni, dar cred în continuare aşa cum credeam şi acum câţiva ani că mulţi dintre elevii şi studenţii moldoveni nu merită deloc aceste burse şi nici toate celelalte beneficii pe care le acordă statul român. Nu, nu le merită. Pentru că ele sunt oferite într-adevăr pentru ajutorarea şi promovarea culturii şi a limbii române, dar noi, basarabenii, ne ştergem picioarele ca de un preş. Nu, desigur, nu toţi, doar mulţi dintre noi. Acei studenţi care au apreciat cu adevărat aceste burse, care sunt români nu doar pe teritoriul României, ci şi dincolo de vama Sculeni şi chiar în orice loc al lumii, reprezintă, din păcate, excepţiile care întăresc regula.

       Ar trebui să ne fie ruşine că iată, cu tot ajutorul şi sprijinul acordat, noi ne încăpăţânăm să rămânem moldoveni nerecunoscători, moldoveni ce căutăm cu disperare diferenţe între noi şi fraţii noştri de dincolo de Prut. Repet ceea ce am afirmat încă acum ceva ani – nu ruşii din Moldova nu ne permit să ne învăţăm şi să ne respectăm limba, ci noi înşine. Nu ruşii sunt cei care ne împiedică să ştim cine suntem, ci noi, cei care ne considerăm moldoveni.

Un proverb kirghiz spune „ Destinul limbii e destinul poporului ce-o vorbeşte.”