Gagauz-Yeri sau Комратский Район

         După o perioadă în care am visat și noaptea ceea ce scriam pentru teza de doctorat, simțeam marea nevoie să am o vacanță. Nicăieri nu te simți mai odihnit și fără griji ca acasă. Înainte de a ajunge în Basarabia, am trecut prin Dobrogea – o regiune a României încă necunoscută mie, minunată, o regiune unde nu vei vedea niciodată o natură mai plastică și mai colorată. Munții Măcin m-au fascinat și mi-am propus să revin acolo cu prima ocazie. După o zi lungă petrecută prin tot felul de mijloace de transport și chinul vamelor moldovenești, am ajuns în sfârșit acasă. Mama ne aștepta cu un zâmbet scurt, dar care trăda nerăbdarea de a ne strânge în brațe și de a ne săruta cu drag pe obraji. Când am intrat în curtea casei, curtea unde mi-s cele mai dragi amintiri din copilărie, am simțit că amețesc. Mi-era atât de dor de locurile acestea! De florile gingașe de primăvară, de parfumul de liliac și de rândunelele care se giugiulea pe marginea cuibului. Cerul – mai albastru și mai limpede ca niciodată. Până și pătrunjelul miroase mai frumos acasă. Cele câteva zile au trecut ca gândul, eram îngrozită de gândul că trebuie să mă întroc la Suceava și că voi lăsa în camera cu pereți verzi somnul dulce și fără griji de acasă.

           Deși e la doar 41 km de localitatea în care locuiesc, n-am fost niciodată în raionul Comrat sau, mă rog, Gagauz-Yeri. Când mi-a spus mama să mergem la Comrat, în mintea mea deja mă gândeam că e ocazia perfectă de a observa și analiza aspecte foarte importante pentru viitoarea teză de doctorat. Eram curioasă. Din Cantemir am plecat pe la 9h. Îmi spuneam amuzată în gând că după ce vom intra pe „teritoriul” așa-zisei Republici autonome Găgăuzia drumurile vor fi mai bune, cu mai puține gropi. Trebuie să recunosc că în anumite privințe sunt adesea naivă. Voiam să găsesc dovezi palpabile că găgăuzii vorbesc limba română și nu rusa, că această minoritate e perfect integrată în societatea moldovenească. Vise...

           Drumurile sunt la fel de proaste ca în restul republicii. Pe marginea șoselei ne-a întâmpinat un afiș mare „Комратский Район” (Raionul Comrat). Satele sunt îngrijite, frumoase, câmpurile arate, semănate, iar casele moderne alternează cu cele decorate cu motive tradiționale moldovenești. Orașul Comrat, sau cum îi spun unii capitala Găgăuziei e un fel de sat mare, doar în centrul acestuia găsești blocuri mari, moderne și tot felul de firme. Găgăuzilor le place autonomia. Multe afișe de genul „Comrat – capitala noastră”. Am cercetat atent să văd în ce limbă sunt scrise reclamele, afișele etc. Surpriză?! Din 10, 1 maxim 2 sunt scrise în limba română și găgăuză și, respectiv, limba rusă și găgăuză. Restul – în limba rusă. Și încă un paradox – denimuirea firmelor, a magazinelor e în română, iar datele de contact, adresa – în rusă!

         Am intrat în 6 magazine. Am atenționat-o pe mama că vreau să experimentez și am rugat-o să mă lase pe mine să vorbesc. Salutul meu „bună ziua” era întâmpinat oarecum cu reținere. Într-un singur magazin mi s-a vorbit în română, în altele două eu am vorbit româna, iar vânzătoarele în rusă (ceea ce demonstrează că înțelegeau bine limba română), iar în celelalte 3 mi s-a spus din start „говорите по русски”.

          În centrul orașului veți găsi Parlamentul. O clădire care arată aproximatic ca și căminul cultural din satul meu. Drapelul Găgăuziei este arborat alături de cel al Republicii Moldova (mă așteptam să-l văd și pe al Federației Ruse!), iar stema aduce izbitor de mult cu stema fostei Uniuni Sovietice. Ceea ce m-a șocat însă e marea statuie a lui Lenin care tronează nestingherită în fața Parlamentului. Mama când a văzut statuia a exclamat „Bată-l Dumnezeu să-l bată! Animala!” M-a amuzat, dar un gust amar mi-a inundat sufletul. Cum de e posibil ca statuia unui criminal care e vinovat de moartea a milioane de oameni și de viața nefericită a altor câteva milioane să fie atât de venerată?! Desigur, strada principală se numește Lenin.

          Nu știu dacă voi merge din nou în „Комратский Район”. Ceea ce am văzut acolo m-a întristat. A fost o experiență foarte utilă pentru teză, dar aș fi vrut să scriu altceva decât ceea ce am observat. De multe ori am vrut să merg în Transnistria în același scop, acum stau pe gânduri... Am auzit în ultimul timp din ce în ce mai des că bulgarii vor autonomia raionului Taraclia. Am să le propun consătenilor mei să facem raionul Țiganca, văd că e la modă!