Incursiune prin copilărie

          Întotdeauna mi-e dor de Basarabia. Revin în aceste locuri de parcă m-ar chema o voce tandră semănând cu a mamei. Mirosul e diferit de orice altă regiune sau țară în care am fost. Miroase a ACASĂ. Cunoașteți și voi acest miros? Primăvara aduce a liliac și lăcrămioare, vara a grâne coapte și cireșe, toamna a gutui și struguri, iarna a crivăț aspru de stepă. Casele sunt... mari și prietenoase. Cele bătrânești încă mai sunt văruite cu alb, iar sub streșine cuiburi de rândunele. Multe. Prietenoase. Totul e atât de familiar încât mi-e teamă să văd ceea ce s-a schimbat în acest sătuc din lunca Prutului. Da, s-au schimbat multe. Lângă primărie a apărut o cruce mare, frumoasă în cinstea eroilor români căzuți în cel de-al doilea război mondial (nu Marele război pentru apărarea Patriei cum îi spun mincinoșii!), alături sunt niște băncuțe vopsite grijuliu în verde. Pâlcuri de flori. E frumos. Parcă și drumurile sunt mai bune. La marginea satului au fost plantați copăcei. Mulți! arată ca o mică oaste de plăieși.

          Și totuși... Casa părintească parcă a îmbătrânit și ea. Pe ici pe colo se vede câte o crăpătură. Cireșul din poartă e muuult mai mare decât în copilăria mea, nucul s-a uscat, iar rândunelele și-au făcut cuib anul acesta în altă parte a acoperișului. În chimb liliacul miroase la fel de frumos! Lăcrămioarele sunt mult mai multe, iar lalelele și-au schimbat culoarea. Prima incursiune de cum am ajuns acasă – biblioteca. Am zâmbit minunatelor cărți din copilăria mea, am strâns cu drag la piept Legendele și miturile Greciei Antice. Eu am avut o copilărie fericită. O mică parte, chiar primii pași a fost sovietică, iar mai târziu oare de care a fost? Nu erau cărți în limba română. Nu foarte multe. Dar învățam din ce era. Citeam ce aveam. Ne mulțumeam cu puțin. Cred că în fiecare casă erau enciclopediile Vreau să știu în chirilică. Aici găseai aproape orice informație. De la geografie, literatură până la astronomie, matematică și fizică. La orele de biologie îmi plăcea să citesc din Enciclopedia tânărului naturalist. Câte nu se găseau acolo! Despre orice plantă, orice mușchi, cum să faci căsuțe pentru păsări sau cum să faci butași.

        Fratele meu mai mare avea abonament la revista de fizică – Sigma. Mie îmi plăcea suplimentul revistei Făclia – o broșură mică de cam 10 pagini despre viața și activitatea unui personaj istoric. Să știți că l-am cunoscut pe Ștefan cel Mare și înainte de a fi „independenți”. Desigur, cenzurat, dar era cunoscut. Ce să mai spun de Cartea pentru fetițe? Fiecare mică femeie o avea, învățând din ea cum să coase un nasture sau să-și croiască propriile șorțulețe. M-am reîntâlnit cu frumoasa, dar ferfenițata mea carte – Peter Pan și Wendi. Unde au rămas toate acestea? Doar într-o bibliotecă pe care acum n-o mai deschide nimeni? Eu le-am luat cu mine oriunde am plecat, dar adesea mi-e atât de dor de copilăria petrecută între cărți, citind ghemuită lângă sobă, la sania grea și la cireșele coapte...