Limba moldovenească a lui Stati și manipularea „științifică” nerușinată

            Nu-mi place să fiu ignorantă. Nici să-mi spună cineva ce să fac sau cum să mă comport. Tot așa nu-mi place deloc să mă învețe altcineva „adevăruri” și să mă mintă cu nerușinare în față. Astăzi sunt revoltată. Ba chiar spumeg de mânie. Să vă explic și de ce. Deși nu-i o noutate apariția faimoasei lucrări „științifice” Pentru limba noastră moldovenească de „renumitul” Vasile Stati, eu abia acum am ajuns s-o citesc. Cartea a apărut în anul 2008, cu o cpertă frumoasă, cartonată, colorată și de o calitate excelentă. Nu mă refer desigur la calitatea științifică. Nicidecum. Mă întreb cât o fi costat editarea unei astfel de lucrări? Mă mai întreb câte alte opere ale scriitorilor noștri valoroși ar fi putut fi editate din acești bani aruncați pe geam. Mă întreb cum de se găsesc oameni care să cheltuie atâția bani pentru a spune lumii niște minciuni ordinare?

            Dacă n-aș fi scris acum la teza de doctorat nu citeam în veci această carte. Dar cum trebuie să fiu obiectivă în cercetarea mea și să cunosc ambele teorii, vrei nu vrei am citit-o. Un prieten mi-a oferit-o cu zâmbetul pe buze. știa el că-mi voi stâlci creierul muncindu-mă să înțeleg cum de astăzi mai poate exista atâta manipulare și minciuni „științifice”. Dar să vă spun ce-i cu această carte...

            Renumitul (politolog, sociolingvist, lingvist etc. pentru că se pare este competent în toate aceste domenii) Vasile Stati a hotărât că nu se poate îndura atâta bătaie de joc față de limba noastră „moldovenească”, iar cineva trebuie să-i ia apărarea. Acest erou viteaz fiind chiar el. Dumnealui, încă din primele pagini ale cărții, se declară un adept al teoriei lingvistice care susține diferența dintre limba română și cea moldovenească, susținând că „similaritățile lingvistice și culturale pot despărți națiunile în aceeași măsură în care le pot apropia. Negarea unicității statale și culturale a unui grup etnic (adică al moldovenilor) de către statul vecin (adică de România) poate accentua hotărârea lui de a o apăra”. Vorbe de aur, nu alta! Pe parcursul lucrării Stati îi citează adesea pe marii lingviști și sociolingviști precum Haarman, Tagliavini care au scris despre originile, evoluția și dinamica limbilor neolatine, inclusiv despre limba română cu toate dialectele sale, dintre care și cel moldovenesc. Ceea ce nu știu cititorii lui Stati e că acesta i-a citat într-adevăr pe acești lingviști, însă rupând din context o jumătate de frază care lasă loc interpretărilor, înțelegându-se de fapt că aceștia chiar credeau în existența limbii moldovenești. Mai mult decât atât, „savantul” ponegrește și numele lui Alexe Mateevici, menționând cu tărie că acesta însuși credea în existența limbii moldovenești și a poporului moldovenesc. Iată un exemplu: „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove” și se oprește aici. Cum? Vreți să spuneți că Mateevici n-a spus așa ceva? Citatul integral este însă acesta „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi. [...] Trebuie să știm de unde ne tragem, căci astfel suntem niște nenorociți rătăciți. Trebuie să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii. Aceasta trebuie să le spunem și copiilor și tuturor celor neluminați” (Mateevici Alexe, 1991, Opere, volumul I). Dacă înainte de a-l citi pe Stati nu i-aș fi citit pe Haarman și Tagliavini nu mi-aș fi dat seama că acesta minte cu nerușinare, atribuind unor nume atât de cunoscute, cuvinte și idei pe care aceștia nu le-au emis niciodată.

            Tot în paginile aceleiași cărți, Stati se arată a fi foarte nemulțumit de părerea unor romaniști care atribuie poporului dintre Prut și Nistru origini latine. Mai mult decât atât, acesta se declară a fi mândru de originile sale dacice. Și nu degeaba. Într-un alt capitol al cărții, împărtășește părerile mai multor lingviști sovietici care susțineau teza conform căreia într-adevăr, în trecutul îndepărtat, limba română și limba moldovenească, erau una și aceeași limbă. Însă limba vorbită dincolo de Prut a fost puternic influențată de limbile slave, devenind cu timpul o altă limbă. Aici marele savant, ne povestește despre celebra (și total eronata) teorie a limbilor slave înrudite: ucraineana, bielorusa și rusa. Problema este că aceste limbi sunt întradevăr înrudite pe când așa-zisa limbă moldovenească și limba română sunt una și aceeași.

            Alături de alți „mari” cercetători, Stati este de părere că specificul regional al limbii vorbite în Republica Moldova este o dovadă în plus că cele două limbi în discuție sunt diferite și că nu există nici un fel de unitate. Această idee a fost și încă este exploatată incorect de susținătorii moldovenismului. În urma îndelungatelor contacte lingvistice și culturale dintre limba rusă și limba română, e oarecum firesc să se simtă prezența rusismelor în lexicul limbii române. E o situație normală în contextul contactelor lingvistice, însă anormală din punctul de vedere al susținătorilor românismului. Cu toate acestea, normele limbii române nu au fost afectate, iar gramatica a rămas aceeași.

            În paginile aceleiași lucrări, Stati îl citează chiar și pe Nicolae Iorga care spunea „Cei mai mulți, dintre locuitorii de la țară din acest mare și bogat ținut – Moldova dintre Prut și Nistru vorbesc limba noastră pe care o numesc moldovenească”. Desigur, probabil Stati a uitat să menționeze faptul că istoricul Nicolae Iorga atunci când spunea cuvântul limbă moldovenească se referă la aceeași limbă română, dar care în acea perioadă istorică, se referea la subdialectul moldovenesc care, așa cum se știe, alături de celelalte 4 subdialecte au format limba română literară, standardizată. În continuare Vasile Stati mai menționează „Campania împotriva limbii moldovenești, ațâțată de anumite cercuri din România și dublată de slujnicii acestora din Republica Moldova, urmărește un țel politic declarat oficial: discreditarea națiunii moldovenești – purtătoare a suveranității Statului Moldovenesc și, în definitiv, ruinarea temeliilor istorice, lingvistice, etnice ale Țării Moldovei, prefacerea ei în „provincie românească”. Nemernici românii ăștia!!!

            Nu mai întind vorba căci „opera” lui Stati mi-a mâncat o săptămână din viață. Mă întreb însă altceva – ce fac cei de la Academia de Științe a Moldovei, ce fac politicienii noștri prgmatici de o carte precum aceasta încă mai stă în librării? Ce face intelectualitatea, filologii, lingviștii sau istoricii din Basarabia de permit ca o astfel de minciună să învenineze mințile oamenilor și așa încă rătăciți pe căile moldovenismului? Cum de am ajuns să fie  o nație de lași cărora trebuie să vină Ivan de la Moscova să le spună „Bă, proștilor, sunteți moldoveni!”?! Știi ceva, domnule Stati, aș vrea să te rog să păstrezi această limbi moldovenească sănătos doar pentru dumneata. După mai bine de jumătate de secol de minciuni și ideologie sovietică, astăzi încă mai vii cu gogoși să ne înveți ce limbă vorbim?


P.S. Stati îi citează și-i citește pe Șișmariov, Budagov, Vinogradov, Mihalci, Stepanov - lingviști sovietici care susțineau existența limbii moldovenești. Îl atacă dur pe Mândâcanu, Berejan... De ce oare?