Mândria de a fi... moldovean?

Sursă foto: www.infoprut.ro

Azi toți moldovenii se bat cu pumnii în piept, mândrindu-se că sunt moldoveni. Eu mă întreb mai exact, cu ce se mândresc? Și, oare, în realitate avem motive să ne mândrim atâta? Eu nu mă pot mândri cu o țară care în 20 de ani n-a reușit să înlăture lepra comunistă de la conducere, nici n-a reușit să-și dea seama dacă vorbește limba română sau moldoveneasca lui Stati, n-a reușit nici să crească generații de tineri care să-și vorbească limba maternă corect și nici să să realipească la trupul României în tot acest timp. Nu mai vorbesc de sărăcia și de mentalitatea sovietică care persistă. Despre ce fel de mândrie poate fi vorba totuși? Am mai citit pe undeva de mândria de a avea pașaport albastru. Ei și ce-i cu el? De când un pașaport îți definește naționalitatea și apartanența etnică? Îți poate oferi cetățenia unui stat, dar nu-și garantează alte lucruri.

Acum 2 decenii în urmă părinții noștri s-au revoltat tocmai împotriva acestor lucruri de care astăzi moldovenii sunt mândri. Părinții noștri au vrut atunci să-și poată vorbi limba maternă, să-și cunoască istoria, să-și poată afirma public identitatea. Nicidecum lupta pentru redeșteptare națională n-a fost pentru a crea un stat nou (Republica Moldova indentificându-se, din punct de vedere istoric, doar cu o parte din istoria României și anume cu a principatului istoric Moldova), nici să susțină invenția odioasă și aberantă sovietică ce poartă numele de „limba moldovenească”, n-au luptat nici să-i suflăm în fund pe ruși sau găgăuzi. Dar moldovenii de azi sunt mândri de limba lor vorbită stâlcit, cu rusisme, sunt mândri de istoria lor, furată pe bucăți din istoria vechiului principat al lui Ștefan cel Mare.

Eu nu pot fi mândră de aceste lucruri. Nu mă pot mândri cu pașaportul albastru. Eu mă mândresc cu alte lucruri. Sunt mândră că m-am născut dincolo de Prut, într-un sătuc simplu care a fost  un loc unde ostașii români au luptat până la ultima suflare pentru a recâștiga Basarabia, mă mândresc că vorbesc limba română pentru că „trăim într-o limbă, nu într-o țară”, mă mândresc cu oamenii minunați, mari pe care i-a oferit românității acest teritoriu greu încercat de istorie, mă mândresc cu Grigore Vieru, cu Eugen Coșeriu, cu Nicolae Dabija, cu soții Doina și Ion Aldea Teodorovici, cu Alexe Mateevici și cu mulți alții. Mă mândresc cu părinții mei care ne-au învățat că orice om, indiferent dacă s-a născut la sat ori la oraș trebuie să aibă cultura comunicării, că suntem români, că nu trebuie niciodată să uităm de rudele deportate în Siberia, că România a fost și va rămâne patria noastră cea adevărată. Pentru mine Republica Moldova este o invenție politică. Deși inițial independența ar fi trebuit să fie doar o etapă premergătoare reunirii, a devenit instrument politic de manipulare și control pentru alt stat. Cu ce mai exact ar trebui să mă mândresc?!

Republica Moldova - (întotdeauna) la plural?

Să spun că problematica bilingvismului e un subiect nou în Rep. Moldova ar însemna să mă mint pe mine și să ignor adevărul. De când suntem independenți ne împotmolim în problema bilingvismului, a conflictelor lingvistice cu minoritățile și a identității noastre. E absurd să ignorăm existența acestor fenomene sociale mai ales într-o societate a cărei limbă poartă două denumiri, unde populația adoptă două discursuri identitare, oscilând între ele și neștiind cine sunt, într-o societate unde minoritățile naționale (ucrainenii, bulgarii și găgăuzii) au fost atât de rusificate încât și-au abandonat, în mare parte, limba maternă în favoarea limbii ruse. Dacă mergi pe străzile capitalei și a orășelelor moldovenești îți sar în ochi nenumărate anunțuri, afișe publicitare, panouri, inscripții de genul „șkaturkă, vagoncă, penoplast, strișcă, kran” și multe altele încât te întrebi ce limbă vorbesc moldovenii pentru că cea de pe panourile publicitare nu seamănă nici cu româna, nici cu rusa…

Recent, postul tv Publika a difuzat un talk-show a cărui temă a fost exact bilingvismul și conflictele lingvistice. Pe lângă faptul că emisiunea a debutat oribil și rușinos de oribil – unul din prezentatori vorbind în limba rusă și celălalt în română, dând exemplu și invitaților emisiunii care pe lângă faptul că amestecau cele două limbi între ele mai veneau și cu niște idei „minunate” în privința fenomenului de bilingvism. Înțeleg un lucru – conflictele lingvistice reprezintă o problemă a întregii societăți, dar nu oricine are competența să ofere sfaturi în această situație. Pentru ce mai există lingviști, sociolingviști și dialectologi dacă moș Vasile spune că lui i se pare normal să vorbim păsărește că doar de! am trăit cu rușii mulți ani împreună.

Vă spun totuși părerea mea, a unei persoane care a citit despre contactele lingvistice cam ultimii 5 ani din viață, dedicându-mi timpul și resursele acestei teme de cercetare sociolingvistică. Deși aproape toți avem impresia că bilingvismul este sau ar trebui să fie o excepție, din contra, este o normalitate, una din manifestările cele mai obișnuite ale competenței lingvistice umane, un fenomen comun majorității țărilor lumii. A fi bilingv nu înseamnă a vorbi câte puțin din ambele limbi, ci capacitatea unui individ de a utiliza foarte bine două limbi, alternându-le în diferite situații de comunicare, fără a le amesteca. Desigur, bilingvii „perfecți”, care vorbesc bine atât o limbă, cât și pe cealaltă sunt foarte puțini. Deși majoritatea moldovenilor se bat cu pumnul în piept că sunt bilingvi, de fapt cei care cunosc bine ambele limbi sunt foarte puțini. Moldovenii au impresia că dacă în limbajul de zi cu zi utilizează jargonul rusesc de genul – pațan, talkovo, prikol, diskachi, etc. sunt deja bilingvi.

Conflictele lingvistice sunt firești într-o societate ca cea din Rep. Moldova, unde o limbă minoritară a deținut multe decenii statutul de limbă dominantă, superioară, de comunicare interetnică. Întâmplător (sau nu) această limbă aparține unei minorități care nu reprezintă nici măcar 10% din totalul populație și care aparține nu doar minorității ruse, ci comunității rusofone, o comunitate cu care se identifică atât ucrainenii, găgăuzii, cât și bulgarii, aceștia abandonându-și limba maternă în favoarea limbii ruse. Care dintre voi ați fost măcar o dată la Comrat veți confirma faptul că pe străzile orașului se aude mai mult limba rusă, pe ici pe acolo găgăuza și rar de tot româna.

Suntem o societate măcinată de probleme identitare și totuși se găsesc persoane care afirmă că pe ei nu-i deranjează bilingvismul sau chiar oficializarea limbii ruse. Normal că nu-i deranjează pentru că nu au suficientă mândrie umană în ei, lăsându-se călcați în picioare de orice venetic venit aievea. Eu sunt împotriva bilingvismului rus-român pentru că acesta este dăunător. Și nu doar dăunător. Într-o societate, două limbi niciodată nu vor avea un statut de egalitate, niciodată nu vor avea funcții sociale echilibrat împărțite. Mereu una va avea statut de limbă dominantă și cealaltă de limbă dominată. Limbile sunt ca speciile de animale – între ele se instaurează o luptă pentru supremație și pentru supraviețuire, iar aceea care are o susținere financiară mai puternică, un statut social mai prestigios, aceea o va asimila mai devreme sau mai târziu pe cealaltă. Cu toate că limba rusă este limba unei minorități, în
Republica Moldova aceasta a avut întotdeauna un statut privilegiat, în mod eronat și nedrept față de limba etniei majoritare. Conflictele lingvistice din societatea din Rep. Moldova sunt rodul anilor în care am fost sovietizați și ni s-a inoculat faptul că limba română este o limbă inferioară, țărănească. Deși mulți dintre „bilingvii” din R. Moldova aduc argumente solide sau mai puțin solide, susținând că bilingvismul rus-român e un lucru bun, acordându-ne avantajul de a cunoaște două limbi, eu cred că acesta este dăunător, semănând cu mucegaiul care, după ce a cuprins un perete, nu mai pleacă decât cu mare greu sau niciodată.

A discuta la emisiuni, la conferințe, la radio sau pe bloguri despre bilingvism nu e un lucru rău. Din contra, e un semn că societatea conștientizează că există un dezechilibru, o problemă pe care trebuie să o confrunte. Dar problema trebuie pusă în mod corect și în termenii corecți, analizând toate aspectele acesteia și luând în calcul un lucru foarte important – nicăieri o etnie minoritară nu poate impune majorității limba sa, mofturile sale, cultura sa pentru că e împotriva firii umane.

Pentru InfoPrut
Sursă imagine: Trombon.ro

Ce ne va aduce, nouă moldovenilor, anul 2011?

          Când citesc în presa de dincolo de Prut care e situația politică nu pot decât să dau din cap îngândurată. Mi-e aproape teamă să mă gândesc la viitorul acestei țări. Oricum ar fi, nu sună foarte promițător. Mă întreb aproape ironic – a fost mai rău cu o guvernare comunistă sau acum e mai rău? Sigur, nu-i agreez deloc (dar chiar deloc) pe comuniști, dar prezența domnului democrat Lupu în fotoliul de președinte al țării îmi dă niște fiori pănă în adâncul măduvei. Mi-aș dori să rămână în istoria acestui spațiu geopolitic zguduit de controverse doar ca președinte interimar.

            Într-o zi mă întreabă o amică nu prea la curent cu situația din Moldova când sunt alegeri la noi. Încep să râd aproape isteric. Păi, draga mea, la noi tot sunt alegeri de vreo doi ani. Am avut alegeri de orice fel. Chiar și un referendum. Mă privește uimită și nu știe exact ce să creadă – glumesc sau chiar spun adevărul. Recapitulând acești aproape 2 ani de la evenimentele din aprilie 2009 mă întreb cum am mers, înainte ca oamenii normali sau înapoi ca racii?  Mai degrabă am bătut pasul pe loc, iar viața politică a țării s-a zbătut și a avut nenumărate spasme. Rezultate? Vreo doi președinți interimari, certuri de la mașinile prezidențiale, cuvinte dubios de oraznice aruncate celorlalți politicieni de către Voronin (sau Boronin cum am mai văzut în presă), un guvern care a făcut atâtea vizite prin Europa cât nu s-au făcut în 8 ani, alianțe marcate de incertitudine și de nesiguranța existenței de mâine, negocieri aberante despre „principii și valori”, vizite ale multor oficiali europeni sau chiar de dincolo de ocean.

Mă întreb dacă măcar un politician s-a gândit cu adevărat la ce simte, suferă și crede societatea. Dacă le-a păsat conducătorilor noștri de ceea ce înseamnă bunăstarea unui popor, problemele grave (și foarte grave) cu care se confruntă, carențele unui sistem sanitar sau de învățământ. Și câte ar mai fi de remarcat și de adus aminte! O Moldovă fără sărăcie (cum era sloganul unui partid politic) e posibilă numai dacă s-ar asculta și vocea oamenilor de rând care nu stau în fotolii moi și pe care nu-i așteaptă Mercedes-ul la ușă. Ar trebui ascultați în primul rând cei care stau și vând pe la colțurile piețelor în frig, tremurând și îmbolnăvindu-se, cei care stau prin spitale unde mișună șoareci, iar mâncarea e infectă, a profesorilor care predau copiilor prin sate în clase neîncălzite și din manuale jerpelite, a bătrânilor care nu știu pe ce să-și împartă minuscula pensie.

Mă apucă furia când mă gândesc la unii care discută despre „valori și principii” și vor să grăbească refacerea clădirilor guvernamentale distruse în aprilie 2009, în timp ce sute de copii merg la școală îmbrăcați inadecvat cu vremea geroasă de afară, iar alte sute de moldoveni dau mii de euro pentru o viză falsă să plece în Italia. De-ar pleca toți și de i-ar lăsa pe ei fără slugi! Tragând linii după acești aproape 2 ani văd că puține s-au realizat, iar când reflect mai bine îmi dau seama că nici acum ne avem siguranța că va fi ales președintele țării. Anticipatele devin o probabilitate, iar oamenii s-au săturat de incertitudine, minciuni și discuții inutile.

Aș vrea să-i rog pe guvernanții noștri să reflecte mai bine, să lase la o parte mândria goală și să se gândească la cetățenii pe care-i conduc, să se gândească la bine acestora. Cu siguranță lucrurile se vor urni cu mare greutate, dar orice are un început. De ce nu și-ar propune ca ei să genereze acest început? I-aș ruga să acționeze în folosul țării, nu doar spre umplerea buzunarelor. Mă întreb ce ne va aduce, nouă moldovenilor, anul 2011? Anticipate sau stabilitate? O schimbare spre bine sau aceeași situație precară ca și până acum?

De ce, Moldova?

          De ceva timp, evenimentele din Republica Moldova par a fi aceleași, trase la xerox parcă, aceiași oameni implicați în scandaluri, aceleași certuri interminabile, chiar și motivele lor sunt aceleași. Referendum-ul eșuat parcă a adâncit și mai mult întunericul în care zace țara aceasta. Acuzații dure, fiecare aruncă noroi în vecinul său, discuții interminabile și, mereu, aceiași politicieni „deștepți” ies în fața poporului cu „soluții” ideale pentru a ieși din criză, indiferent care-i aceasta pentru că avem mai multe tipuri: economică, socială, constituțională, dar cel mai mult ne lipsește demnitatea și responsabilitatea. Înțeleg de ce politicienii sunt așa cum sunt, căci, știți voi, e în firea lor să mintă oamenii, să promită și să nu-și îndeplinească promisiunile, să îndruge vrute și nevrute la televizor ca să ne prostească, dar, iată, nu înțeleg de ce omul simplu, de rând, profesorul, medicul, vânzătorul e atât de indiferent față de propria existență. De ce nu-i pasă cine e președintele țării, de ce nu-i pasă cui acordă votul, de ce?

          Mă întreba ieri un prieten mai mult în zeflemea cum de s-a făcut atâta tam-tam cu aceste alegeri, cum de unii (printre care și eu în persoană) și-au pus mari speranțe în referendum, iar prezența la vot a fost atât de mică? Și, sincer, nici nu știu ce să răspund unor întrebări, aparent, atât de simple. M-am săturat să le explic prietenilor din România de ce în Constituție vorbim moldovenește, iar manualele la școală sunt de limbă română, de ce încă mai supraviețuiește comunismul la noi din moment ce acest regim criminal ne-a deportat bunicii în Siberia și ne-au împușcat fără milă, de ce ne-am revoltat la 7 aprilie 2009, iar duminică la referendum am preferat să stăm crăciți în fața televizorului sau pe facebok, dar nu ne-am dus să votăm... M-am săturat să le caut scuze concetățenilor mei, să-i apăr și să explic necontenit că mentalitatea basarabeanului e încă tare înapoiată și că i-a fost spălat creierul în timpul Uniunii Sovietice. Pur și simplu a trecut deja prea mult timp, am avut suficient timp să învățăm istorie adevărată, suficient timp să învățăm că sandalele nu sunt „basanoști”, iar chifla nu-i „bulocică”, suficient timp încât să ne dăm seama că în 8 ani de comunism ne-am adâncit și mai mult în sărăcie și că ar trebuie să încercăm și democrația.

          Încep să devin ușor insensibilă la soarta moldovenilor. Chiar malițioasă. Un lucru e sigur – înapoi în Republica Moldova nu mă voi întoarce să locuiesc pentru că țara mea nu-mi oferă nimic. Poate că nici eu n-am făcut suficiente lucruri pentru ea, dar din moment ce nu există o democrație normală, o dorință sinceră a cetățenilor de a avea un viitor mai bun, nu văd de ce m-aș sacrifica. Poate greșesc, poate sunt egoistă, dar cred că a trecut suficient timp în care ar fi putut și moldovenii să dovedească faptul că VOR cu adevărat o altă viață.

Politica din Republica Moldova arată ca o piesă de teatru

            Cine spunea că teatrul absurdului a apus odată cu marele Ionesco s-a înșelat. Sau nu știa de existența Republicii Moldova. Politica aici e mai mult decât o simplă bălăcăreală dintre partide, lideri politici sau rivali. E o piesă de teatru unde absurditatea și stupiditatea sunt la ele acasă. Actorii chiar joacă bine, iar decorul e perfect. Voronin îl numește pe Ghimpu „bolnav la cap”, iar Chirtoacă nu-i decât un oligofren. Mai mult decât atât, Vlad Filat „are apucături”, iar AIE mai că seamănă cu Hitler, făcând uz de teroare și frică. Unii oameni nici măcar nu se aud când rostesc niște cuvinte și nici nu gândesc atunci când spun ceea ce spun. Adică s-a găsit tocmai Voronin să vorbească de guvernarea prin teroare și frică. Vorba aceea „prostul nu-i prost destul dacă nu e și fudul”. Întrebarea pe care mi-o adresez în acest moment e următoarea – unde pot duce toate aceste lucruri? Unde ne vor duce aceste acuzații reciproce, această vântătoare de greșeli a celuilalt, aceste împroșcări reciproce cu noroi? Nu prea departe, eventual înapoi, dar nici într-un caz înainte. Avem probleme mult mai spinoase, probleme ce necesită rezolvare, politicienii în schimb merg pe un alt principiu – mai întâi îl dobor de celălalt și apoi îmi fac ce mi-am propus (în cazul în care și-a propus să facă ceva!).

           Schimbările sociale din Basarabia de vreo doi ani sunt extrem de interesante de urmărit. Politica se schimbă, se transformă, are spasme. Societatea e însă din ce în ce mai confuză. Ba facem referendum, ba nu-l mai facem. Ba modificăm constituția țării (inclusiv articolul 13 care este una din nedreptățile din cele mai strigătoare la cer care i s-au făcut acestui popor), ba n-o mai modificăm căci ne dăm în cap singuri. Mai nou e la modă transhumanța dintr-un partid politic în altul. Ieri comunist, mâine liberal. Și tot așa. Cu alegerea președintelui e și mai dificil. Fiecare partid vrea să vină cu propriul candidat. Și AIE tot? Atunci, mă întreb, unde-i unitatea pe care o etalează fals peste tot? Nu ar fi mai înțelept ca blocul politic să propună poporului un singur candidat? Asta nu pentru că așa vreau eu, ci pentru că e mai sigur, mai înțelept, ar câțtiga mai multă încredere din partea electoratului. Dar, știți voi, orgoliile sunt mari și greu de potolit... Personal nu mi-aș dori ca AIE să-l propună pe Marian Lupu președintele țării. Nu e demn de încredere, e fals și e moldovean după cum a afirmat el însuși. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Nu m-aș mira să fie și el un al doilea Roșca și să ne vândă fără scrupule.

Pentru SpreVest

 

 

Eurovision. Cu cine votăm?

       Aseară a fost prima semifinală a concursului Eurovision. Impresiile noastre sunt diferite și contradictorii. Moldova a fost prima concurentă care a cântat pe scena de la Oslo. Olia Tira și SunStroke Project au fost cei care au reprezentat Moldova la acest concurs. Mda... am văzut / citit numeroase comentarii atât pe youtube cât și pe site-uri de știri, bloguri, facebook, twitter etc. Păreri împărțite. De la „rusofoni nenorociți” până la „susțineți Moldova, indiferent cine o reprezintă.” Vă voi spune părerea mea. Doar a mea. Mi-a plăcut cum au cântat băieții și Olia. Una dintre cele mai bune melodii de aseară. Așa cred eu. Deși mulți susțin că Eurovision este un concurs politic, incorect din punct de vedere al alegerii câștigătorilor, eu am văzut întotdeauna un concurs muzical. Aici nu-și au locul remarcile răutăcioase, xenofobe, anti nu știu cine sau anti nu știu ce. Anul acesta voi vota pentru Moldova în finală. De-aș avea posibilitatea să votez pentru România nu aș face-o. Chiar nu pentru că nu-mi place melodia Paulei Seling (de altfel Paula Seling are o voce minunată, doar că de data aceasta piese e dezatsru). Altora însă le place și nu-i poți condamna pentru că fiecare are gusturi și preferințe diferite. Anul trecut am votat pentru Bosnia&Herțegovina. Mi-a plăcut enorm melodia acestei țări. Anul acesta aș vota pentru Moldova, Islanda, Serbia și Malta (care din păcate nu a intrat în finală). Nu-mi pasă că Moldova e reprezentată de Olia care vorbește limba rusă. Nu suntem la un concurs care apreciază spiritul național, etnic sau cât de bine știi să vorbești o limbă sau alta. Nu, suntem la un concurs de MUZICĂ! Deci toți vorbim, înțelegem, auzim muzica nu altceva. Și cu siguranță că mulți dintre voi îmi veți reproșa acest lucru. Au fost situații în care multe țări au fost reprezentate de artiști de altă naționalitate sau etnie. Celine Dion a reprezentat Elveția în 1988.

         Voi cu cine veți vota?

Ce cred eu despre PublikaTv

         Mare tam-tam s-a făcut în presa din Moldova în legătură cu lansarea televiziunii PublikaTv. Ca mulți alții am așteptat acest eveniment. La ce reclamă i s-a făcut mă așteptam la mai mult decât atât. Mai mulți prieteni, amici, cunoscuți m-au întrebat ce cred despre acest post de televiziune. Păi... nu cred nimic! Nimic pentru că încă nu au făcut nimic. Desigur, au doar câteva zile de când s-au lansat și, eu cel puțin, nu pot să-mi fac o părere definită. Deocamdată doar analizez. Până acum am observat lucruri atât bune cât și nu foarte bune.

        Evident, crearea unei televiziuni (una în plus față de ce aveam până acum) este binevenită. În Republica Moldova nu prea ai de unde alege. Posturile Tv le poți număra pe degete, iar calitatea lor lasă de dorit. Postul național, Tele-Radio Moldova, e corupt până în măduva oaselor, Jurnal Tv mai are multe de învățat. ProTv Chișinău se ține mai tare. În schimb posturi rusești câte vrei!

        În al doilea rând, după cum am văzut pe forumuri sau alte site-uri de internet, nu putem judeca, condamna sau disconsidera Publika datorită faptului că anii jurnaliști angajați au lucrat și la alte posturi Tv, radiouri sau ziare afiliate altor partide politice. Nu putem stigmatiza înainte de a le oferi șansa să ne demonstreze că sunt specialiști buni, că au capacitățile necesare pentru a aduce televiziunii o anumită prestanță.

        Să vă spun totuși și ce nu-mi place. În primul rând sloganul – Moldova, acum ai televiziune. Fraților, n-am trăit până acum în peșteri sau prin copaci să nu știm ce e acea televiziune. Și apoi, nu te lauzi sau îți asumi, cu aroganță, un merit pe care încă nu-l ai sau poate nu-l vei avea niciodată. Nu te autoproclami televiziunea number 1 din Moldova!

       Azi am deschis site-ul Publika. Deschid o înregistrare, o emisiune moderată de Natalia Morari. Mda... Nu am nimic cu ea, doar că limba română vorbită de ea lasă de dorit. Apreciez faptul că-și dă silința, dar oare nu era mai nimerit să modereze o emisiune în limba rusă? Am vazut că sunt. Oameni buni, jurnaliștii aceștia sunt sau ar trebui să fie specialiști, oameni foarte buni în domeniul lor și nu cred că e chiar foarte bine că o domnișoară care îngână limba română și încă mai caută cuvintele potrivite, trebuie să apară în fața camerelor la o emisiune în limba română. Ideea, pe de altă parte nu e rea. Natalia Morari poate fi un moedl pentru alți etnici ruși, o motivația de a învăța (după atâția ani!) limba acestui popor.

       Deocamdată încerc să fiu doar un observator. Am observat lucrurile bune, dar și pe cele rele. E firesc mai ales la început să se facă greșeli. Trebuie să fim îngăduitori și să le acordăm timp. Eu una prefer să critic ceea ce nu-mi place și să laud lucrurile cu care sunt de acord.

P.S. Și încă ceva – nu-mi place denumirea – Publika. De ce or fi ales anume cuvântul acesta?

Moldovencele

        Acum vreo câteva zile am intrat rapid într-un hipermarket să fac niște cumpărături. M-am învârtit printre rafturi, încercând să aleg ce am nevoie și m-am îndreptat spre case. La o coadă, lângă o casă alăturată, două domnișoare mi-au atras imediat atenția . În mod evident, fetele voiau să atragă atenția tuturor. Erau îmbrăcate de parcă ar fi ieșit la o țigară pe banca din fața căminului studențesc. Pantaloni sport, pantofi, un hanorac și gata! Cum aproape de acest magazin sunt câteva licee și căminele universitare, am presupus că sunt studente sau eleve. Pardon, basarabence. Anume basarabence. Vorbeau tare. Așa să le audă toți oamenii.

- Fa, și fași cu Tolic? Mai aștepți?

- Ei, fa, nici nu știu! Am să-i dau diseară un „zvanoc” să văd și „ganește”...

- Iaca „bâc”! Tu șî așa ești „talkovaia” așa că nu te prosti! Dă-l „n...hui”!

         Am reprodus o bucată din „dialogul” celor două fete. Ca să nu uit că au început să vorbească o limbă păsărească, o amestecătură de cuvinte românești, rusești și o parte care nu există nici într-una din aceste limbi. Mai rău e că râdeau ba de o femeie din fața lor care avea părul vopsit, ba de un moșneguț. Mi s-a făcut atât de rușine! O rușine cruntă pentru ele și pentru nivelul lor de cultură. Pentru că oamenii din jur le priveau cu dispreț și milă. Ele reprezintă eșecul unei societăți „moldovenești multiculturale și plurilingve”. Mă întreb cum de au ajuns să studieze în România și ce anume s-a schimbat la ele din momentul în care au ajuns la Suceava? Care este raționamentul după care se ghidează și continuă să fie atât de... înapoiate? Ce vor să dovedească prin acest limbaj colorat, distorsionat?

           Consider că din moment ce alegi să vii, ca student, să studiezi în România, accepți din start și faptul că tu trebuie să te conformezi cu societatea în care vrei să te integrezi, că nu vii cu propriile reguli, ci le accepți pe cele deja existente. Mi-e rușine de rușinea altora care mai bine ar fi rămas în satele Moldovei și ar fi lăsat ocazia și șansa de a studia în România altor elevi/studenți care merită cu adevărat. Sunt indignată, iar dacă nu am dreptate, veniți voi cu argumente contradictorii!

Pentru SpreVest

Preluat de HotNews

De ce în Republica Moldova există criza identitară?

            În Moldova, majoritatea dintre noi ne-am obișnuit deja de mult timp cu înfrângerea. Înfrângerea sub toate aspectele. Au fost atât de multe de-a lungul istoriei încât am ajuns să ne identificăm cu ele (înfrângerile), ba chiar aș spune că le-am îndrăgit. Dar n-am stat niciodată să analizăm, să cunoaștem cauzele nereușitelor în lanț, ne-am mulțumit cu explicațiile fugitive, de suprafață. Și, pe lângă toate, mai încercâm să aruncăm vina asupra altora, ba că geografic suntem și am fost vulnerabili, ba că am fost (și, din păcate, mai suntem încă) folosiți pe post de monedă de schimb, ba că România ne-a trădat, ba că prostia omenească... Dar nici în ruptul capului nu încercăm măcar să vedem propriile greșeli, pașii strâmbi pe care-i facem, ci mereu suntem bietele victime nevinovate. Mare adevăr spunea cineva - „poporul își merită conducătorii”. Ne plângem, protestăm împotriva abuzurilor zilnice, împotriva ultimului regim comunist din Europa, dar uităm să protestăm împotriva noastră și mai uităm că noi i-am ales pe cei care ne conduc, care-și bat joc de noi, ne fură, ne umilesc... pentru că le permitem!

            În mod paradoxal, deși suntem majoritari, românii/moldovenii sunt singura etnie de pe teritoriul Republicii Moldova care încă (!) nu și-a clarificat apartenența națională, ezitând mereu, azi fiind român, iar mâine moldovean. Suntem majoritari, dar cu statut de minoritate. Orice minoritate din Basarabia își spune deschis ceea ce sunt – rușii sunt ruși, găgăuzii rămân găgăuzi, iar bulgarii nu încetează a fi tot bulgari, pe când basarabenii nu-i pot spune limbii materne pe nume pentru că nu sunt lăsați s-o facă! Or, a spune deschis că vorbim limba română, că suntem români nu înseamnă neapărat a fi unionist și antirus, nu înseamnă a jigni celelate etnii ale republicii, ci reprezintă dreptul nostru la identitate. Ciudat și dureros este că mulți dintre noi preferăm o identitate falsă – cea moldovenească.
           Se pare că basarabenii nu posedă independența de gândire, ei sunt multiplu condiționați ba de opțiuni politice, ba de cele identitare. Iată de ce, după aproape două decenii de „libertate” încă ne mai întrebăm cine suntem, încă mai avem conflicte lingvistice, încă mai ezităm în a alege Estul sau Vestul, România sau Rusia, toleranța sau persecuția, democrația sau despotismul, ordinea sau anarhia. Când îl văd pe basarabean cât de ... imbecil gândește mai că-mi vine să-mi iau lumea în cap! Și nu pot pentru sunt tot ai mei, îi iubesc așa cum sunt și încă mai sper că în inimile lor mai licărește demnitatea și dârzenia dacilor, că se vor trezi într-o zi și vor lua propriile decizii, vor gândi cu propriul creier și vor vorbi în limba lor, nu într-una de împrumut!