Ce ne va aduce, nouă moldovenilor, anul 2011?

          Când citesc în presa de dincolo de Prut care e situația politică nu pot decât să dau din cap îngândurată. Mi-e aproape teamă să mă gândesc la viitorul acestei țări. Oricum ar fi, nu sună foarte promițător. Mă întreb aproape ironic – a fost mai rău cu o guvernare comunistă sau acum e mai rău? Sigur, nu-i agreez deloc (dar chiar deloc) pe comuniști, dar prezența domnului democrat Lupu în fotoliul de președinte al țării îmi dă niște fiori pănă în adâncul măduvei. Mi-aș dori să rămână în istoria acestui spațiu geopolitic zguduit de controverse doar ca președinte interimar.

            Într-o zi mă întreabă o amică nu prea la curent cu situația din Moldova când sunt alegeri la noi. Încep să râd aproape isteric. Păi, draga mea, la noi tot sunt alegeri de vreo doi ani. Am avut alegeri de orice fel. Chiar și un referendum. Mă privește uimită și nu știe exact ce să creadă – glumesc sau chiar spun adevărul. Recapitulând acești aproape 2 ani de la evenimentele din aprilie 2009 mă întreb cum am mers, înainte ca oamenii normali sau înapoi ca racii?  Mai degrabă am bătut pasul pe loc, iar viața politică a țării s-a zbătut și a avut nenumărate spasme. Rezultate? Vreo doi președinți interimari, certuri de la mașinile prezidențiale, cuvinte dubios de oraznice aruncate celorlalți politicieni de către Voronin (sau Boronin cum am mai văzut în presă), un guvern care a făcut atâtea vizite prin Europa cât nu s-au făcut în 8 ani, alianțe marcate de incertitudine și de nesiguranța existenței de mâine, negocieri aberante despre „principii și valori”, vizite ale multor oficiali europeni sau chiar de dincolo de ocean.

Mă întreb dacă măcar un politician s-a gândit cu adevărat la ce simte, suferă și crede societatea. Dacă le-a păsat conducătorilor noștri de ceea ce înseamnă bunăstarea unui popor, problemele grave (și foarte grave) cu care se confruntă, carențele unui sistem sanitar sau de învățământ. Și câte ar mai fi de remarcat și de adus aminte! O Moldovă fără sărăcie (cum era sloganul unui partid politic) e posibilă numai dacă s-ar asculta și vocea oamenilor de rând care nu stau în fotolii moi și pe care nu-i așteaptă Mercedes-ul la ușă. Ar trebui ascultați în primul rând cei care stau și vând pe la colțurile piețelor în frig, tremurând și îmbolnăvindu-se, cei care stau prin spitale unde mișună șoareci, iar mâncarea e infectă, a profesorilor care predau copiilor prin sate în clase neîncălzite și din manuale jerpelite, a bătrânilor care nu știu pe ce să-și împartă minuscula pensie.

Mă apucă furia când mă gândesc la unii care discută despre „valori și principii” și vor să grăbească refacerea clădirilor guvernamentale distruse în aprilie 2009, în timp ce sute de copii merg la școală îmbrăcați inadecvat cu vremea geroasă de afară, iar alte sute de moldoveni dau mii de euro pentru o viză falsă să plece în Italia. De-ar pleca toți și de i-ar lăsa pe ei fără slugi! Tragând linii după acești aproape 2 ani văd că puține s-au realizat, iar când reflect mai bine îmi dau seama că nici acum ne avem siguranța că va fi ales președintele țării. Anticipatele devin o probabilitate, iar oamenii s-au săturat de incertitudine, minciuni și discuții inutile.

Aș vrea să-i rog pe guvernanții noștri să reflecte mai bine, să lase la o parte mândria goală și să se gândească la cetățenii pe care-i conduc, să se gândească la bine acestora. Cu siguranță lucrurile se vor urni cu mare greutate, dar orice are un început. De ce nu și-ar propune ca ei să genereze acest început? I-aș ruga să acționeze în folosul țării, nu doar spre umplerea buzunarelor. Mă întreb ce ne va aduce, nouă moldovenilor, anul 2011? Anticipate sau stabilitate? O schimbare spre bine sau aceeași situație precară ca și până acum?