În suflet am rămas încă un copil. Fetița care fura cireșe de la vecini și care avea teribilul obicei să se ascundă în locuri tainice, delectându-mă prinvindu-i pe ai mei cum mă căutau disperați. Același copil care mânca merele verzi, făcând adesea intoxicație alimentară. Îmi mai plăcea să culeg frunze ruginii, roșii, galbene toamna și să fac ierbare sau echibane cu ele. Mă jucam de-a rațele și vânătorul în strada plină de praf, iar seara veneam acasă murdară ca un drăcușor. Odată am schimbat bicicleta pe o chiflă. Nu de foame, ci pentru că m-a rugat fetița aceea. Desigura, a doua zi m-am dus să-mi revendicând proprietatea. Toate acestea însă se întâmplau nu doar de 1 iunie. Niciodată n-am sărbătorit această zi. Nici eu, nici frații mei. Pentru mine copilăria se întâpla să fie zilnică, aproape la fel în fiecare zi - fericită, fără restricții stupide, fără bătăi sau înjurături. N-am văzut niciodată ca tatăl meu s-o lovească pe mama. Aș spune chiar că am un fel de familie model. Am avut o copilărie fericită, chiar dacă o parte a fost în URSS și altă în Basarabia independentă. Copii nu înțeleg aceste schimbări. Pentru ei nu au importanța care le-o acordă maturii. Aveam zeci de jucării, mă uitam la Povestea de seară, mai întâi la 7:45 la postul național rusesc, iar la 8:45 la Moldova1. Înghețata Plombir era delicatesea cea mai apreciată alături de zefire și bomboanele de la Bucuria. De multe ori mama îmi spune că sunt pe lume copii nefericiți care ar vrea să mănânce și să se îmbrace ca mine. Nu înțelegeam de ce și cum de e posibil așa ceva. Abia când am ajuns la vârsta adolescenței am început să înțeleg că nu toți copii sunt fericiți, nu pe fiecare tata îi duce cu sania iarna, sau în spate, jucând rolul căluțului. Unii la vârsta de 10 ani deja muncesc sau țin arma în mână, eu mă jucam cu păpușile. Începi să te simți vinovat de fericirea de care ai parte. Și nu ai puterea să te împotrivești, să schimbi ceva. Unii copii luptă doar cu lacrima, neavând altă armă.
În urmă cu 10 ani scriam această poezie...
Azi e zi de sărbătoare
Pentru-ai lumii dragi copii,
Dar, copile, știi tu oare,
Fericit de ce să fii?
Știi că sunt pe-acest pământ
Și copii săraci, orfani
Ce n-au parte de-un cuvânt,
De-alinare și de bani?
Câtă vreme cineva îți mai dă o alinare,
Un surâs, o sărutare
Ah, copile alintat,
Ești bogat!
Când plângi c-ai tăi părinți nu-ți dau
O dragoste nemăsurată
Gândește-te ce alții n-au:
O mamă și un tată...
http://www.youtube.com/watch?v=txZ8tqURNbY
RăspundețiȘtergereSa trosneasca lemne-n foc
Si sa vina multa noapte.
Un pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte.
Si sa ninga nins enorm
Pan' la streasina si peste
Si in scaun sa adorm,
Ca din drog si de-o poveste.
Cu ziarul pe genunchi
Si cu pleoapele cazute
Sa-mi rasara moartea-n trunchi
Si pe ochi sa ma sarute.
Ce batrani sa fie vii,
Pacea lumii fie gata.
Eu copil intre copii
Si afara, tanar tata.
Si bunica sa ma ia
Sa ma duca-ncet spre perna
Si sa simt venind din ea
Toata linistea eterna.
Sa trosneasca lemne-n foc
Sub un biet ibric cu lapte,
Sa miroasa-a busuioc,
Sa miroasa, a mere coapte.
Sa si ascultam aceasta melodie ale carei versuri le-am pus mai sus:
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=txZ8tqURNbY
De asta imi place mie de tine.
RăspundețiȘtergereDe asta deschid zilnic acest blog.
De asta ma bucur de fiecare data cand gasesc o postare noua.
De multe ori scrii ca si cum as scrie eu.
De cele mai multe ori scrii gandurile mele mult mai bine decat le-as putea scrie eu.
Mi-a ramas in minte "Pentru mine copilăria se întâpla să fie zilnică". Nu e o simpla afirmatie. E un univers in aceasta fraza. Un Univers in care ma întâplu, in care am fost, din care nu mai pot iesi. Mintea mea si sufletul meu sunt captive undeva in lumea copilariei mele.
@Penozule, multumesc pentru versuri :)
RăspundețiȘtergere@Daniel, copilaria e cea mai frumoasa perioada a vietii (cel putin pentru mine) fara durere, fara griji, minunata prin simplitatea ei, prin uimitoarea ei compozitie. Ma bucur mult ca-ti place aces blog unde ofer tuturor bucatele din mine si din sufletul meu.
Ce frumos :)
RăspundețiȘtergereDaca te intorci vreodata cumva, in timp...nu uita sa ma iei si pe mine :)
Andrei, neaparat! Hai sa facem un exercitiu de readucere aminte :) randurile de vie si cararuia dintre casa bunicului tau si casa noastra, mai tii minte cum alergam? Si ciresii aceia amarui sau corcodusele de langa gard? Mai tii minte cum ne aventuram prin podul casei in cautare de tot felul de nimicuri? Sau dealurile de langa sat pe unde hoinaream? Acele momente, amintiri, trairi au ramas pentru totdeauna in sufletul meu, iar printre persoanele dragi mie te numeri si tu cu Nadia si Irina :)
RăspundețiȘtergereDa, super. Uite ca la mine nustiu de ce mi s-a intiparit mai tare in minte, casa vizavi de a voastra, din lut si pe jumate ridicata, am uitat cums e numea jocul cela, probabil de-a prinselea :)
RăspundețiȘtergereSi nu stiu de ce, cind traim aceste momente, nu ne dam seama cit de pretioase sunt :)
Andrei, da! Mi-aduc aminte cum mai "calaream" casa aceea! :)) era o adevarata competitie! Chiar sunt niste amintiri dragi, scumpe!
RăspundețiȘtergere