Plouă
Plouă... ce bine-i în doi,
din nou sub umbrelă-ți simt
pletele moi...și trec printre stropii ce cad pe pământ
imagini divine strivite de vântstrăbat negre ziduri, copacii despică,
dispar fără urmă, la cer se ridică...
în mine te caut, în suflet și-n gând,
cu-a ploii tristețe te plâng și te cânt.
străpunge cel val de tăcere amară
și spune-mi, iubite, că plouă afară!
o! gând de lumină de-a pururi rămâi,
ești ploaie sau poate iubirea-mi dintâi?!
nu-mi spune! nu-mi spune că-s triști ochii mei,
destăinuie-mi dacă să plouă mai vrei!
***
Foșnește frunza-n arbori,
sub raza lunii rece,
cercând să se ascundă
de timpul care trece...
ci-o pasăre ce cântă
cu glasu-i fermecat
cu tot cu pini și cetini
în vreme a intrat...
Foarte frumoase versuri!
RăspundețiȘtergereCum de altfel, este si autoarea lor!
Alex, ma simt flatata... Multumesc frumos!
RăspundețiȘtergereda... o imagine fidela a unei plimbari prin ploaie, un tablou plin de semnificatie unde fiecare element contribuie la o stare de spirit mai aparte.
RăspundețiȘtergereDesi multi tind sa asimileze ploita ca pe ceva trist eu am alta opinie... ca un ragaz unde poti sa te plimbi pur si simplu si sa fii tu si gandurile tale, unde sa simti acel miros de ploaie si intr-un fel sa iti incarci bateriile pentru ca dupa fiecare perioada mai inourata cu siguranta va veni si vreme buna... ca in orice calatorie pe oceanul vietii! ;)
foarte frumos!...
RăspundețiȘtergere