Gânduri printre rânduri...

       Când vremea de afară e așa nătângă ca astăzi, iar străzile Sucevei sunt „minunate” bălți de apă murdară și noroi, mă apucă dorul de casă. De satul meu unde noroiul e și mai mare, unde nu există străzi asfaltate și nici trotuare din pavaj. Adesea nu am nici conexiune la internet și nici nu citesc ziarele. Se poate întâmpla să se întâmple ceva important în lume, eu însă prefer să fug de mai tot ce înseamnă civilizație. Cu cât aveam mai puține înainte, cu atât eram mai fericită. Telefonul fix nu mă găsea oriunde, internetul și calculatorul nu mă atrăgeau ca acum. Aveam o minunată bibliotecă în ultima cameră a casei unde puteam alege ce vreau să citesc. Dacă mi-era dor de copilărie, alegeam Creangă sau Karl May. Dacă voiam ceva mai profund îl luam pe Gogol de pe ultimul raft sau pe Cioran de pe al treilea raft. Dacă aveam poftă de o reîmprospătare în ceea ce privește viața amoroasă și intrigile de la curțile marilor regi ai lumii, nu aveam decât să iau de pe raftul al doilea ceva din Al. Dumas, Balzac, Eugen Sue sau Paul Feval...

        Când plouă sau ninge afară mă apucă dorul de intimitate și de meditație. Îmi place să rămân singură, cu o ceașcă mare de ceai verde cu iasomie, cu pătrățele de ciocolată amăruie, muzică de pian în surdină și geamul din față ca o mare nemărginire. Cerul alb, uneori plumburiu mi se înfățișează ca o îmbulzeală de gânduri încâlcite. Privirile caută dincolo de nori, dincolo de aparențe și dincolo de cotidian. E sigurul moment în care pot să-mi vorbesc pe îndelete, fără să mă tulbure ceva. Uneori picăturile de ploaie se preling de sticlă, lăsând în urmă o dâră lungă, subțire.Alteori se mai oprește pe marginea ferestrei un porumbel sau vreo vrabie și gândurile se taie, uitând unde am rămas.

           Pentru mine momentele de intimitate, de meditație și de împăcare cu propria persoană sunt importante. Atunci am timp să-mi reproșez sau să zâmbesc mulțumită de mine. Atunci am timp să trag linii, să las în spate lucruri, emoții, întâmplări și să analizez sau să mă bucur de lucruri prezente. Singurele momente după care tânjesc adesea sunt cele din copilăria mea când am fost atât de fericită. În astfel de clipe mi se face dor de mama, de tata și de căsuța din grădina cu gherghine.

           Și astăzi a nins. Noroiul mă alungă înapoi în camera caldă și singuratică. Cum de nu mă satur niciodată de momentele în care prin fața ochilor îmi trec agale imagini cu o fetiță obraznică, furând cireșe și trăgând câinele de coadă? Îmi place să mă gândesc uneori și la viitor, dar nu-mi place să fac din asta o obsesie. Toate lucrurile se aranjează frumos, la timpul lor. Îmi doresc doar din ce în ce mai des să fiu unde-i liniște, cald și verde. Liniștitoare sunt zilele când privirea mi se pierde prin geam, dar mai frumoase cele în care stăteam tolănită sub copaci cu vreo carte în mână...