Mereu copil

www.magicfm.ro
Știm cu toții vorba aceea - undeva în suflet, cu toții păstrăm o fărâmă de copilărie, de inocență și de naivitate. Eu, tu, noi. Cred că de la această fărâmă de naivitate ludică mi se trage obsesia de a colecționa tot felul de fluturi de diferite culori. O parte i-am agățat de perdele, o parte de veioză, pe frigider... Ca fetițele mititele care colecționează desene cu prințese în rochii roz. Un timp am avut o pasiune pentru ursuleții de pluș. Mai ales pentru acei care gângăvesc ceva pe sub nas. Azi, un urs mare, numit cândva Sexy Bear stă pe-o noptieră, prăfuit de amintiri, aproape uitat. Noroc de el că-s gospodină și sâmbătă de sâmbătă și îi șterg praful, îl mângâi oleacă, îl strâng de lăbuță să cânte

Pe vremuri, de 1 iunie tot timpul primeam de la mama bani de înghețată. Ziua coincidea și cu prima zi de vacanță așa că recompensa era direct proporțională cu notele luate pentru un an întreg. Într-un an am primit o bicicletă verde. Altădată, am primit rochițe, papucei de Alice (erau asemănători cu cei pe care-i purta în film Alice din Țara Minunilor).

Toți păstrăm copilăria în suflet, nu-i așa? Astăzi aș reciti Cușma lui Guguță de Spiridon Vangheli, dar casa copilăriei e departe, biblioteca a rămas în amintiri, iar eu mă voi mulțumi de data aceasta cu Povestirile Evei Luna de Isabel Allende. Îmi mai amintesc gustul caramelizat al acadelelor din zahăr ars pe care le făceam pe bețe de chibrituri. Neapărat când nu erau părinții acasă ca să nu ne tragă pielea pe spate când ardeam tigăile și afumam toată casa. Mi-amintesc de merele mâncate de verzi și de vacile pe care le așteptam seara la marginea satului în timp ce ne bălăceam în apa canalelor pline când Prutul dădea din albii. Un fel de Ozană mai mică, mai nămoloasă, dar la fel de plină de copilărie ca cea din Amintirile lui Ion Creangă.

Printre zâmbete aruncate ștrengărește în timp ce-mi amintesc toate aceste lucruri, mă gândesc cu tristețe la miile de copii din întreaga lume care sunt lipsiți de cele mai elementare și mai neînsemnate bucurii ale acestei vârste. Copii care îndură foame, sete, frig, lipsuri, care muncesc pentru a supraviețui... Simt că în sărăcia noastră, pe lângă ei am fost o mică prințesă răsfățată căreia nu i-a lipsit nimic... Pentru toate acestea le mulțumesc părinților mei că mi-au oferit un somn liniștit în fiecare seară, că nu i-am auzit niciodată înjurându-se, jignindu-se, că fericirea și nevoile noastre au fost întotdeauna prioritare. Îi mulțumesc tatei că a fost mereu blând, grijuliu când am fost bolnavi sau sănătoși, că ne-a îndulcit copilăria cu bomboane, că a rupt de la gura lui când multe lucruri nu erau suficiente pentru toți, renunțând la multe pentru a ne vedea zâmbind. Îi mulțumesc mamei pentru nopțile nedormite când eram bolnavi și pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru ca noi să simțim copilăria...

Și ca să nu devin melancolică, doar vă urez tuturor La mulți ani! copilului din voi :)

P.S. Și bonus, o melodie veche, fredonată de mii de ori când eram puștoaică :)