Mândria de a fi... moldovean?

Sursă foto: www.infoprut.ro
Azi toți moldovenii se bat cu pumnii în piept, mândrindu-se că sunt moldoveni. Eu mă întreb mai exact, cu ce se mândresc? Și, oare, în realitate avem motive să ne mândrim atâta? Eu nu mă pot mândri cu o țară care în 20 de ani n-a reușit să înlăture lepra comunistă de la conducere, nici n-a reușit să-și dea seama dacă vorbește limba română sau moldoveneasca lui Stati, n-a reușit nici să crească generații de tineri care să-și vorbească limba maternă corect și nici să să realipească la trupul României în tot acest timp. Nu mai vorbesc de sărăcia și de mentalitatea sovietică care persistă. Despre ce fel de mândrie poate fi vorba totuși? Am mai citit pe undeva de mândria de a avea pașaport albastru. Ei și ce-i cu el? De când un pașaport îți definește naționalitatea și apartanența etnică? Îți poate oferi cetățenia unui stat, dar nu-și garantează alte lucruri.

Acum 2 decenii în urmă părinții noștri s-au revoltat tocmai împotriva acestor lucruri de care astăzi moldovenii sunt mândri. Părinții noștri au vrut atunci să-și poată vorbi limba maternă, să-și cunoască istoria, să-și poată afirma public identitatea. Nicidecum lupta pentru redeșteptare națională n-a fost pentru a crea un stat nou (Republica Moldova indentificându-se, din punct de vedere istoric, doar cu o parte din istoria României și anume cu a principatului istoric Moldova), nici să susțină invenția odioasă și aberantă sovietică ce poartă numele de „limba moldovenească”, n-au luptat nici să-i suflăm în fund pe ruși sau găgăuzi. Dar moldovenii de azi sunt mândri de limba lor vorbită stâlcit, cu rusisme, sunt mândri de istoria lor, furată pe bucăți din istoria vechiului principat al lui Ștefan cel Mare.

Eu nu pot fi mândră de aceste lucruri. Nu mă pot mândri cu pașaportul albastru. Eu mă mândresc cu alte lucruri. Sunt mândră că m-am născut dincolo de Prut, într-un sătuc simplu care a fost  un loc unde ostașii români au luptat până la ultima suflare pentru a recâștiga Basarabia, mă mândresc că vorbesc limba română pentru că „trăim într-o limbă, nu într-o țară”, mă mândresc cu oamenii minunați, mari pe care i-a oferit românității acest teritoriu greu încercat de istorie, mă mândresc cu Grigore Vieru, cu Eugen Coșeriu, cu Nicolae Dabija, cu soții Doina și Ion Aldea Teodorovici, cu Alexe Mateevici și cu mulți alții. Mă mândresc cu părinții mei care ne-au învățat că orice om, indiferent dacă s-a născut la sat ori la oraș trebuie să aibă cultura comunicării, că suntem români, că nu trebuie niciodată să uităm de rudele deportate în Siberia, că România a fost și va rămâne patria noastră cea adevărată. Pentru mine Republica Moldova este o invenție politică. Deși inițial independența ar fi trebuit să fie doar o etapă premergătoare reunirii, a devenit instrument politic de manipulare și control pentru alt stat. Cu ce mai exact ar trebui să mă mândresc?!

3 comentarii: