Satul basarabean - o imagine dezolantă...

            Primele zile cu adevărat calde, de primăvară m-au găsit acasă, în sudul Basarabiei. Nu departe de lunca Prutului, inundată încă din vara anului 2010, am revenit cu drag la căsuța cocoțată pe vârful dealului. Satul acesta, cândva plin de viață, animat, cu străzi mustind de copii îmbrăcați în maiouri și chiloței, bătând mingile, astăzi pare pustiu, gol, trist, părăsit. Vă spun cu sinceritate că m-a încercat pe tot parcursul vacanței de Paști o melancolie dureroasă. O imagine sumbră, dezolantă. Străzile goale în plină zi îmi creau impresia că toți locuitorii satului au murit de vreo boală sau molimă. Țipenie de om!
            Din grădina noastră se văd casele de pe două străzi. Număram într-o dimineață că vecinul Mihai e plecat în Italia cu familia, cumătrul Ion e plecat în Spania, tanti Maria e tot în Italia, moș Gheorghe a murit, Vasile s-a mutat cu traiul la Moscova, iar Mariana a plecat în România. Al cui a rămas satul? Cui rămân străzile unde ni s-a derulat copilăria, dar cireșii în floare, dar nucii în care căutam cuiburi de porumbei? La ușa bibliotecii sătești stă un lacăt mare și ruginit. Un geam cedează deja, iar altul e cârpit cu o scândură mare, bătută cu niște cuie mari, la fel de ruginite ca și lacătul.
            Dacă mergi de-a lungul satului vei rămâne mut de uimire. De câțiva ani încoace au apărut niște case mari, adevărate palate! Cu etaj întins, cu balcoane spațioase, cu acoperișuri roșii de țiglă scumpă, cu geamuri și uși de termopan, cu porți impresionante, înalte de parcă intri în curtea marchizului X și nu a lui Ion care n-a terminat nici măcar cele 9 clase obligatorii…
            Mă întreb dacă există popor mai idiot ca moldovenii. Săraci și totuși mai că nu încape fudulia în noi. Suntem atât de săraci încât ne târâm să supraviețuim, dar totuși imigrăm în întreaga Europă, muncim pe brânci și în loc să ne asigurăm o viață decentă, ne construim palate impresionante, ne cumpărăm mașini luxoase, haine scumpe și, neapărat, geacă de piele. Suntem atât de nebuni încât ne jertfim sănătatea muncind în condiții proaste și ne pierdem sănătatea, iar când avem bani îi dăm doar ca să o recuperăm. Este oare un fenomen reversibil?
            N-am să-mi fac ditamai casa doar pentru că așa au vecinii. Nu văd rostul din moment ce oricum voi  locui doar în două camere. N-am să dau sume exorbitante pe zeci de haine scumpe doar pentru a fi în pas cu moda, dar am să plec măcar o dată pe an să văd o țară pe care n-am mai văzut-o. N-am să mă întorc în Moldova pentru că, indiferent cât le-aș explica conaționalilor mei că viața merită trăită în decență și nu în lux, nu mă vor înțelege decât puțini. N-am să mă întorc pentru că mentalitatea moldovenilor rămâne neschimbată și dacă încerci să i-o schimbi ești „fașîst” nemernic și țigan nespălat din „Rominia”. Am să revin acolo doar pentru familia mea, pentru că ei merită și pentru că îi iubesc mai presus de orice. Și poate că gestul meu vi se pare egoist, dar decât să încerc să schimb un om incult și care, mai ales, refuză ajutorul și sfatul meu, prefer să trăiesc eu după principiile și regulile mele.

Un comentariu:

  1. Mda, trist dar adevarat din pacate.
    Imi suna oarecum cunoscut. Din zona de unde vin, oamenii,la fel,sunt plecati cu anii, in Moscova, Siberia,Portugalia, etc., doar pentru a aduna suficient de multi bani si pentru a-si inalta case marete pana la cer....dupa care, sa poata duce un trai pasnic in beciul casei, care si el, la randul lui, este frumos asezat cu covoare, canapele din piele si bibelouri de portelan......ei nici macar n-au 9 clase...!!!Incotro ne indreptam oare cu astfel de mentalitatI?! Si cand te gandesti ca esti neputincios in astfel de situatii parca doare si mai tare

    RăspundețiȘtergere