Când am citit în presa din Moldova că președintele interimar al țării, Mihai Ghimpu, a decretat ziua de 28 iunie ziua comemorării victimelor ocupației sovietice, m-am bucurat mult. M-am bucurat pentru că acest om este unul din puținii care nu se rușinează să recunoască istoria Basarabiei așa cum este aceasta. Și de ce ne-am rușina? De ce am trece cu vederea peste evenimente atât de dureroase? Cât timp vom ignora că totuși teritoriul Basarabiei a fost ocupat și nu „eliberat”? Cât vom mai promova un „moldovenism” fals și rușinos? Vai! și ce reacții a creat acest decret! Politicienii au luat foc. Ceilalți membri ai Alianței l-au acuzat pe Ghimpu, i-au reproșat că pune paie pe foc sau că nu era momentul potrivit. Într-adevăr, momentul nu e în anul 2010, ci trebuia să fie măcar acum 19 ani. Blogosfera nici ea nu s-a lăsat mai prejos. „De ce să condamnăm actualul popor rus pentru ce au făcut „alții” acum 70 de ani. Chiar erau „alții”? „O mână de oameni i-au impus pe sovietici să facă aceste grozăvii”. Chiar erau doar „o mână”? Și ce-au făcut? Le-au pus cumva kalașnikov la tâmplă celorlalți și i-au obligat să invadeze un teritoriu care nu era a lor sau să ia grâul și porumbul din casele oamenilor, lăsându-i să moară de foame ca niște animale?
Eu îl respect pe Ghimpu. Așa l-aș fi respectat și pe bunicul meu dacă n-ar fi fost deportat sau măcar dacă s-ar fi întors acasă în Basarabia. În timpul Uniunii Sovietice moldovenii au fost calificați drept un popor prost, un popor marginalizat. Nici astăzi nu-i văzut mai bine. Cum ne vedem pe noi înșine atunci când ne uităm în oglindă? Avem respect pentru propria persoană? Cum de permitem ca alte popoare să ne dicteze cine suntem noi, ce identitate avem și ce limbă să vorbim?
Sunt convinsă că lipsa respectului față de noi înșine va face în așa fel încât și peste 20 de ani să avem aceleași dileme identitare ca și până acum. Și peste două decenii ne vom întreba dacă suntem moldoveni sau români. Până când nu vom începe să ne stimăm ca oameni și popor, până când nu ne vom recunoaște greșelile, dar și meritele, până când nu ne vom asuma trecutul dureros, dar și glorios, nu vom înainta nici măcar cu un pas. Viitorul societății noastre se decide prin numărul voturilor. De ce acesta nu s-ar decide prin faptele noastre?
Cred că mulți din cei care condamnă decretul lui Ghimpu ar gândi diferit dacă ar fi pierdut pe cineva drag în urma acestui trist eveniment - deportarea moldovenilor în „Siberiile de gheață”.
Felicitari Ghimpu !!!
RăspundețiȘtergereIn mare parte deacord cu toate cele scrise. Si mai bag si ale mele 3 kopeici (sau 2 banuti - luati cum vreti).
RăspundețiȘtergereNu era momentul potrivit... poate, dar daca Ghimpu nu il adopta acum intram in campanie electorala, dupa care precis ca Ghimpu nu va mai avea functia pe care o detine astazi... asa ca aici a fost un pas pe cat de aclculat (si oliaca de electorala si nitel de PR) pe atat si de emotional.
Eu nu condamn acest decret, ci il salut, asa pragmatic, nu orbeste cum fac multi. Adevaralui istoric trebuie de zis pe nume, sunt deacord cu tine, sa nu ne jenam de cine si ce suntem.
Si aici un P.S. Eu nu cred ca tre sa ii condamnam cumva pe rusii actuali pentru ce a fost la 28 iunie 1940, cum s-au repezit multi sa o faca, am condamnat ferm soveticii si asta deja spune multe! SI MAI IMPORTANT sa nu uitam sa condamnam (daca nu prin decrete, macar moral) MAREA TRADARE a guvernului de la Bucuresti de-atunci, care ne-a lasat de izbeliste fara nici o resemnare, ca pe un copil nedorit... (uitativa ce a facut Finlanda in acelasi 1940 cand i s-a pus ultimatum sa cedeze teritorii - razboiul alb, sau de iarna)
asa ca sa spunem adevarul pe sleau - suntem romani tradati de Romania [Regala] si ocupati de Uniunea Sovietica!
@wtfmld, de acord cu tine. Da, acesta a fost momentul potrivit pentru emiterea acestui decret. Cu siguranta, Ghimpu este un om care gandeste... normal. Iar exemplul Finlandei este unul relevant. Cred ca soarta Basarabiei ar fi fost alta daca n-ar fi fost cedata atat de simplu si usor.
RăspundețiȘtergereDraga, Lilia Cazacu, nu stiu daca vei acorda atentie la umila mea parere, dar as vrea sa zic ca pana la statutul de "critic al poprului basarabean" trebuie sa mai mananci muuulta mamaliga!!! Inteleg ca incerci sa te identifici cu Nicolae Dabija, dar mai eeee druuuum luuung pana acolo! ;)
RăspundețiȘtergereFlorica, cred ca fiecare dintre noi are dreptul la parere, si eu si tu. Acesta e stilul meu de a scrie, nu-l imit si nici nu vreau sa ma identific in vreun fel cu Nicolae Dabija. Atunci cand critici pe cineva si ii aduci la cunostinta ca "mai are multa mamaliga de mancat" ar trebui sa vii TU cu ceva mai bun si mai calitativ decat ofer eu. Umila ta parere conteaza pentru mine, stai linistita, nu sunt o infatuata, accept critica atunci cand aceasta e constructiva.
RăspundețiȘtergereDar de unde stii, tu, draguta, ce fac eu pentru societatea noastra? Uite care-i problema, Lilia... Eu am citit mult din ceea ce-ai postat tu si din nefericire am avut ocazia sa depistez lucruri care m-au facut sa descopar adevarata ta personalitate! Nu vreau sa te supar, dar de fapt, vrei sa pari ceea ce nu esti.... Inteleg ca nu esti indiferenta la soarta poporului tau (asta chiar ma bucura), dar incearca sa nu exagerezi cand e vorba de sentimentele tale, pt ca nimeni tu te va crede, de exemplu, ca trecand podul de la Tiganca lacrimezi( cred ca stii despre ce vorbesc).... Un astfel de stil de a scrie, face cititorul sa se intrebe daca toti ceilalti autori mint la fel ca si tine... Fii mai adevarata...
RăspundețiȘtergereFloica, hai sa-ti spun ceva... nu exagerez. Acolo la Tiganca l-am pierdut pe bunicul meu. Sunt adevarata, cat se poate de adevarata s ma doare ufletul numai gand ma gandesc ca amn fost unul din acei copii privti de prezenta bunicilor si sufeream enorm cand prietenii mei plecau in vacante la bunicii lor, cad pur si simplu trecea cate un mosulet pe strazile satului in caruta si isilua nepotii sa-i pimbe. Ma doar ca al mu n-a avut parte de un mormant la care macar o daa pe an sa pun o floare...
RăspundețiȘtergere