Argumente pro și contra întoarcerii în Republica Moldova


            În ultimul timp m-au întrebat mai multe persoane (prieteni, colegi, rude) dacă mă întorc înapoi în Moldova. Îi întreb prima dată la ce anume se referă: să vin în vizită sau să mă întorc definitiv acasă? Evident, spre nefericirea mea, a doua variantă e cea vizată. Primul meu răspuns e NU. Unii rămân consternați de promptitudinea mea, de aversiunea cuvintelor mele. Da, nu am de gând să mă întorc să locuiesc în Republica Moldova. Mă întorc mereu cu drag la locurile unde am copilărit, căsuța de pe malul Prutului, sătucul înecat în verdeață, familia dragă, amintirile toate acestea îmi sunt nespus de dragi. Dar doar atât. Dorința de a fi alături de oamenii pe care îi iubesc și pentru care mi-aș da și viața, mi-aș sacrifica cariera ar fi argumentul forte în  favoarea întoarcerii în Republica Moldova.
            De ce m-aș întoarce? Ce-mi poate oferi o țară care nu-și iubește proprii cetățeni? Sau, să fiu mai explicită – cum și de ce aș putea fi motivată să mă întorc dincolo de Prut unde nu există posibilitatea, nici măcar șansa de a duce o viață decentă. A trăi normal în Moldova presupune ori a avea pe cineva în Italia care să trimită lunar bani pentru întreținere, ori să ai un serviciu extrem de bine plătit, lucru foarte rar întâlnit. Nu vreau să trăiesc umilită de o conducere care se gândește la orice altceva numai nu la cetățenii săi. Nu vreau să fiu profesor cum a fost mama mai bine de 30 de ani. Astăzi are o pensie mizerabilă de 550 lei. Știți oare cîte generații de copii a învățat și povățuit în viață?
            Da, mi s-a întâmplat să mi se spună că doar critic și nu fac nimic. E posibil să fie adevărat, nu neg. Problema e că nu mă simt „atrasă” să fac concret pentru că sunt una, iar noi știm cu toții că nu o rândunică face primăvara. În plus, am motivele mele personale, care țin strict de mine. Am plecat din Moldova la 15 ani. Practic, personalitatea mea, iar eu ca persoană m-am maturizat într-un alt mediu. Am studiat (și încă studiez) în România și indiferent cât mi-ați spune mulți dintre voi că nu sunt mari diferențele dintre sistemele de învățămând dintre cele două țări, vă spun eu că există o diferență. Pe alocuri extrem de vizibilă, alteori abia perceptibil. Depinde din ce perspectivă privești. Spun acest lucru în cunoștință de cauză, atât ca absolventă de liceu, de facultate, masterat și (cu mila lui Dumnezeu) de doctorat la anul. Dar și din perspectiva celui implicat direct în învățământ deoarece am lucrat în mediul universitar. M-am format ca persoană aici, în România, m-am „ancorat” suficient de bine în societate încât să nu-mi doresc să mă întorc la ceva mai rău decât atât. Știu, e posibil să mă criticați, să mă judecați pentru ceea ce am ales. E posibil să aveți dreptate atunci când veți considera că am abandonat lupta atunci când mai puteam lupta. Însă eu știu că am dreptate. Dacă aș fi avut șansa să studiez în Republica Moldova fără să trăiesc atât eu cât și părinții mei cu teama că nu voi avea de unde să iau bani pentru contractul de studii, aș fi rămas acasă, aș fi mers la liceul din Cantemir probabil, iar acum aș fi fost profesor sau traducător undeva prin Moldova. Dar nu, nu am avut această șansă deoarece la noi tinerilor li se taie aripile încă înainte de a încerca să zboare.
            Da, sunt egoistă pentru că vreau să le ofer copiilor mei ceea ce părinții mei, fără vina lor, n-au putut să-mi ofere mie și fraților mei. Nu spun că în România curge lapte și miere. Nicăieri nu e raiul pe pământ. Oriunde ai trăi tot trebuie să muncești. Diferența e că în Moldova muncești degeaba, iar în țările civilizate muncești (în mare parte) pentru tine. România e patria mea. Aici m-am simțit acasă întotdeauna. Părinții și frații îmi sunt cel mai de preț lucru care rămâne dincolo de Prut. Și locurile copilăriei. Sper totuși că cei care au rămas acolo să reușească ei să schimbe ceva. Mă voi pleca în fața lor.

51 de comentarii:

  1. Mi-ai raspuns aici la toate intrebarile care avea ;)
    Lilia, in asa situatie, 6 mlr oameni de pe glob ar trebui sa fie concentrati in Elvetia sau SUA. Deci mereu o sa cautam sa ne simtim mai bine, sa fim mai bogati, dar cu toate astea calcam peste toate valorile si patriotismul nostru.

    Putin mai jalnic e faptul ca nici un ai in plan asa ceva, chair si in cazul unei intorsaturi pozitive in favoarea RM.
    Eu sunt fericit aici, sper sa fii si tu, peste un timp anumit :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Per ansamblu ai dreptate. Problema e ca asa decizie au luat-o cam 80% din tineri si asta inseamna reduce practic sansele pentru un viitor mai bun practic la 0.

    Important e ca fiecare sa incearca sa contribuie cu ceva la dezvoltarea propriului sat, orasel (mai mult nici nu trebuie) chiar daca se afla departe.

    Succese!

    RăspundețiȘtergere
  3. de fapt decizia te priveshte.
    iar argumentele sunt pe potriva deciziei luate!
    parintii ti-au dat principalul dragostea
    si sa vezi cum copii ii duc lipsa
    si sa vezi cit e de greu sa imparti 550 de lei pentru ati intretine copilul care-i printre straini
    in rest daca nu e chip sa traeshti decent in tara ta pleci peste hotare.....

    RăspundețiȘtergere
  4. Un articol de doi bani scris de o egoista de care nu a mai vazut lumea. Nu te supara, dar asta e adevarul.
    Nu-ti pasa de nimeni si de nimic. Esti gata sa-ti vinzi orice valori, principii...pina si persoanele dragi tie pentru niste beneficii ireale, imaginare. Si daca vei fi sincera cu tine, imi vei da dreptate.
    Tu nu ai facut absolut nimic, niciun pas, nicio miscare din deget pentru a avea o viata mai buna. Tu ai plecat, fara a sta mult pe ginduri, ca un moldovean adevarat, invinuidu-i pe toti..clasa politica, tara, economia, vecinii..numai nu pe tine. Ti-ai pus vreodata intrebarea de ca altii reusesc, fara a avea rude in Italia, Portugalia, sau nu mai stiu eu pe unde. De ce tu nu poti face nimic? Te ce ai fugit?
    Pentru ca nu-ti pasa.. pentru ca asa e mai simplu.
    Eu am trait 1 an in SUA, 2 ani in Franta invatind si lucrind. Am avut posibilitatea sa ramin, legal sau mai putin legal, in orice colt a lumii. Dar nu am facuto. De fiecare data ma intorceam acasa. Pentru ca eu stiu ca pot face ceva pentru tara mea, eu stiu ca depunind efortul necesar, beneficiile vor aparea peste 50-100 de ani, eu stiu ca viata omului nu costa nimic daca nu lasa ceva in urma sa, daca nu lupta pentru o cauza nobila, daca traieste doar pentru propriul beneficiu, eu stiu ca Moldova il iubeste pe fiecare..trebuie doar si TU sa o iubesti.
    Si revenim la cuvintele ultimului presedinte cinstit din istoria acestei omeniri: "Nu intreba ce poate face tara pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru aceasta tara!"

    RăspundețiȘtergere
  5. Andrei, aș fi vrut să-ți răspund mai pe placul tău. Obiecția e că eu nu vreau și nu caut să fiu bogată.
    Anonimule, da, decizia îmi aparține. Nu sunt o egoistă de 2 bani. Știi tu că n-am ridicat un deget să fac ceva concret? Spune-mi ce ai făcut TU înainte de a mă acuza pe mine. Eu am ales să rămân aici, în România, și acest lucru nu înseamnă că nu țin ca viitorul țării unde m-am născut să fie mai bun. Spune-mi cîți reușesc să trăaiscă bine (nu să supraviețuiască!) în Moldova fără a avea o rudă în Italia? Dă-mi exemple concrete, nu abureli de genul „există oameni care se descurcă”. Fratele meu e medic, la fel și soția și s-au târât în cea mai neagră sărăcie mult timp, până nu a fost pe la tot fele de cursuri, specializări în străinătate, iar acum trăiește decent, nu bine.
    Chiar crezi că din pensia mamei de 550 lei au fost întreținuți 4 copii? Mă îndoiesc. Tata a stat 10 ani în Italia, mama - 3. Iată cum au reușit părinții să ne ajute pe noi, copiii. Nu cu salariul mizerabil de profesor din Moldova. Dacă părinții nu mă acuză deloc de alegerea mea, de ce s-o faci tu?
    Da, îi acuz pe cei de la conducere pentru că, în principal, ei sunt vinovați, iar noi, cetățenii suntem vinovați că i-am ales și i-am suportat.
    Crezi că ești singurul care a fost plecat în alte țări? Și eu am fost în Franța și am studiat. ȘLi m-am întors în România. Repet - aici e patria mea. Nu pot iubi un popor, o națiune care nu știe ce identitate are, o țară care vrea să le ia cetățenilor ce au ei mai drag - limba, istoria, identitatea, ființa.
    Da, mi-am pus întrebarea ce aș putea face eu pentru țara mea. Poate pare banal, pentru unii chiar inutil, dar eu am ales să scriu despre ea, despre Moldova, pentru ca oamenii s-o cunoască așa cum este. Am ales să le las ceva studenților din universitate, să știe măcar esențialul despre limba română vorbită dincolo de Prut. Eu nu pot lupta „pentru o cauză” cum spui tu, dar pot să lucrez intelectual, să-i învăț pe alții ce înseamnă Moldova (mă refer la străini, nu la moldoveni).

    RăspundețiȘtergere
  6. Probabil majoritatea persoanelor ce au comentat mai sus te cunosc si de asta e mai usor sa conteste ce ai facut pentru ca te vor printre ei.

    Personal nu vad nimic rau in a incerca sa scapi de sistemele infectate de prostie si coruptie. Poate par egoist, nu-mi pasa, insa oricand as da Romania pe orice tara din Vest pentru ca ea oricum asta a facut pentru mine.

    Desi stiu ca esti cu mult mai mare ca mine si probabil iti pui intrebarea "ce vrea asta de la mine", de ce nu te gandesti sa mergi si mai departe decat Romania pentru ca aici e probabil putin mai bine ca dincolo de Prut? :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Andrei Avadanei (ți-aș fi spus simplu Andrei, dar mai este sus un Andrei :), am avut ocazia să rămân în Franța, la o universitate, dar m-am întors în România. Pentru mine acasă a devenit România și, sincer, faptul că părinții mei locuiesc în Moldova nu-i un impediment să-i vizitez, e relativ aproape și durează câteva ore. Frații mei mei sunt și ei în România (doar unul a rămas în Chișinău).
    Nu cred că sunt chiar așa „mare” față de tine, doar 25 de ani :)

    RăspundețiȘtergere
  8. As vrea sa aduc multumiri autorului pentru sinceritate. Sunt in totalitate deacord cu pozitia redata... pe alocuri chiar ma priveste si pe mine .. situatia e foarte asemanatoare...

    Eu as mai adauga cite ceva in articol: aripile tinerilor nu se taie..., nimeni nici nu le alimenteaza pentru ca ele sa creasca... fara o "sustinere" de la cineva de sus... nu obtii nimik, nici macar o sansa nu-ti dau ca sati demonstrezi si ulterior sa-ti dezvolti aptitudinile si capacitatile profesionale...

    Ma framinta citeva intrebari referitor la articol: ce inseamna patriotismul? Pentru cine, pentru ce, si, cel mai important, DE CE sa lupti in tara ta, cu cine?

    RăspundețiȘtergere
  9. heh... din pacate astai modul de gindire a moldoveanului... sa ma duc acolo unde totul ii gata, bine si caldut... am fost si eu prin Romania(excursie), este destul de bine, frumos, o alta atmosfera... dar totusi nui ca acasa...

    Este usor se fugi de probleme, pe cind sa le rezolvi...

    RăspundețiȘtergere
  10. Anonim, aripile ni le formează părinții cât și cum pot ei (cu multe sacrificii), iar când e momentul să încercăm cu vom zbura cu ele, ne sunt frânte. Desigur, m-am expimat ceva mai metaforic, dar esența, în principiu, cam aceasta e. Cam așa e , fără o susținere de sus, nu faci aproape nimic. Fratele meu, cum am spus și mai sus, e medic în Chișinău, dar până nu l-a luat un profesor sub tutelă n-a avut nici o șansă să profeseze normal și să câștige atât cât să-și întrețină familia.
    A defini patriotismul în situația mea e un lucru dificil. Eu mă identific cu o identitate românească, indiferent de locul nașterii. În cazul meu în Basarabia. A rămâne în Moldova din motive patriotice nu mi se pare o idee strălucită. În general, dincolo de Prut discursul identitar e ambiguu și dual, iar patriotismul ia forme diferite, adesea distorsionate, în funcție de unghiul din care privești. În Moldova în primul rând trebuie să lupți cu tine însuți pentru a schimba nițel mentalitatea, în rest lupta e cu sistemul, conducerea coruptă.

    RăspundețiȘtergere
  11. Hm, a veni în România în excursie te determină doar să ai o părere relativă și de suprafață. Trebuie să trăiești aici ca să-ți dai seama exact cum este. Din păcate (sau din fericire) eu n-am fugit de probleme, le-am confruntat. Sunt npscută într-o familie săracă, iar părinții n-au avut posibilitatea să ne plătească nici unuia din copii contracte de studii, deci am ales să plec în altă țară unde am avut șansa reală de a învăța fără să plătesc. Așa gândeam la 15 ani. Acum, că m-am maturizat în România, mă simt ca acasă.

    RăspundețiȘtergere
  12. De ce sa lupti?! Ce intrebare prosteasca... Pentru ca iti PASA, pentru ca nu esti un neghiob fara gram de ratiune, nu esti un ratat care se inchina incotro bate vintul...pentru ca esti om..iubesti, simti, te atasezi, nu tradezi lucrurile sfinte.
    Eu nu te acuz, cum mi-ai spus tu...nu am niciun drept. Te vor acuza sau nu deja copii tai.
    In Moldova se descurca lumea..eu, parintii mei, multi dintre fostii colegi de clasa, iar mai apoi de universitate (astea sunt exemple concrete, nu "abureli). Se descurca destul de bine fara rude peste hotare..
    Exemple concrete de tari..Germania dupa razboi, Franta intre 45-75, tarile baltice care s-au rupt de influenta rusa, Georgia care indiferent de raboaiele fara sfirsit si implicare nuresinoasa a Rusiei au reusit sa transforme tara lor care era la pamint intr-o capitala europeana, etc... Au reusit! pentru ca au avut coloana vertebrala,pentru ca nu au fugit, pentru ca nu s-au ascuns dupa probleme, politicieni corupti, saracie.
    Tu spui ca mama ta are o pensie mica...si cum crezi ca ar avea o pensie mai mare daca tu, si fratii tai, si inca o mare parte din persoanele active au plecat peste hotare, alinindu-se cu ideea ca statul nu a facut nimic pentru ei. Anume din aceasta cauza avem mai multi batrini decit tineri...anume din aceasta cauza mama ta primeste 550 de lei. Vina pentru pensia mica o porti inclusiv tu.
    Dar intr-un final asta e viata ta, asta e blogul tau si pentru tot vei avea de platit sau de cistigat doar tu.
    Cauza mea a fost de a-ti arata ca acest articol nu reprezinta o fapta eroica facuta de tine, ci o timiditate, o rusine si umilire, daca vrei...viciul secolului XXI al Republicii Moldova.

    RăspundețiȘtergere
  13. Beco.
    Ne-am yntors din Canada 6 ani yn urma, shi nu ne pare rau. Nicaeri nu e ca acasa.Fie painea cyt de rea ,e mai bine yn tzara ta. Iar tu daca scrii asha articole , asta ynseamna ca te simtzi jenata de decizia luata de tine. Plus la asta , noi nu socotim Romania ca o tzara straina. Pentru mine e tzara mea, numai ca e o vama tympita yntre noi, care pyn la urma va fi skoasa odata shio data.

    RăspundețiȘtergere
  14. Vai, a compara Franța și Germania cu Moldova e de-a dreptul irelevant. Aceste două țări n-au fost niciodată în situația Moldovei, nici măcar pe departe. Au avut tot timpul o altă situație economică chiar dacă au fost distruse după război. E o diferență - ele au purtat (inclusiv au provocat un război), noi l-am suportat ca victime. Numărul persoanelor care se descurcă la noi, în Moldova e relativ mic față de cel al persoanelor care doar se străduiesc să supraviețuiască. Repet, poate dau dovadă de egoism, dar eu vreau să le ofer mai mult copiilor mei. Să-ți dau un exemplu concret. Frații mei mai mari, pe timpul URSS au făcut școală muzicală. Când a venit rândul meu, deja Moldova era independentă (teoretic), iar sărăcia copleșitoare. Deci eu și fratele mai mic n-am avut această șansă. Mă uitam mereu cu jind la frații mei cum cântau la acordeon. Chiar am suferit și speram că și fără școală muzicală mă vor putea învăța ei să cânt. Dar n-a fost să fie pentru că pentru a supraviețui, părinții au vândut ambele acordeoane. Vina pentru salarii și pensii mici n-o port eu, nu simt acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ei, una e să fii în Canada și alta în România. Exact acest lucru îl simt și eu, România e pentru mine acasă. Distanța e relativ mică față de locul nașterii, unde au rămas părinții.

    RăspundețiȘtergere
  16. de fapt eu nu te acuzam de nimic
    si cu atit mai mult nu te invinuesc de nimic
    doar ziceam ca ce subintelegi tu prin viata mai buna poate sa te dezamagesca in timp ...... si asta va fi regretabil
    in rest toate bune si frumoase tata in Italia tu in Romania mama acasa alti trei frati si surori au de unde alege lumea e mare .....

    RăspundețiȘtergere
  17. Segiu
    Lilia ai 100% dreptate... In primul rind e viata ta si tu faci ce vrei cu ea, nimeni nu are dreptul sa te critice sau sa te judece. In al doilea, nu esti tu prima si nici ultima care face acest lucru.Copii tai nu te vor judeca ci iti vor multumi,pt ca ceea ce facem noi o facem pt copii nostri. Daca noi nu am avut sansa de a ne naste intr-o tara cu viitor macar ei sa o faca.
    Si astia care satu citiva ani prin strainatate intorcinduse in Moldova cu coada intre piceoare, nefiind in stare sa realizeze nimica, acuma se simt eroi, nu le da mare atentie ca tot ei sunt cei ce au de pierdut. Stati voi acolo patriotilor si chinuiti copii vostri, noi vrem sa le dam ceva mai bun decit prostie, coruptie si saracie.
    Si cum spun evreii "casa mea e acolo unde ma simt bine " :).

    RăspundețiȘtergere
  18. din păcate, Anonimele, la vărsta mea sunt suficient de matură pentru a alege. E posibil să fiu dezamăgită cândva, nu-i exclus. Depinde de mine în mare parte. Părinții sunt în Italia amândoi, unul din frați la Chișinău, ceilalți 3 în România. Părinții se întorc, probabil nu vor avea nevoie de pensia micuță, îi vom ajuta noi. E mulțumirea pentru ce au făcut pentru noi. Sau, mă rog, puțin din ea. Sacrificiile lor sunt inegalabile. Nici n-am spus că mă acuzi, vreau doar să explic de ce am ales așa.

    RăspundețiȘtergere
  19. Mare-mare-mare Respect pentru anonimul care a scris

    On 29 decembrie 2010, 15:34
    On 29 decembrie 2010, 12:07

    Am 100% acelasi background si atitudine cu el si ma bucur ca sunt persoane care iubesc tara asta, se intorc inapoi si fac ceva pentru Moldova noastra.

    RăspundețiȘtergere
  20. Cam mulți Anonimi pe aici. Mi se pare deja un clișeu fraza „fac ceva pentru țara mea”... ce anume faci? concret.

    RăspundețiȘtergere
  21. România e patria mea

    Frumos scris! Toată considerația! >:D<

    RăspundețiȘtergere
  22. vezi ca nu toti au blog , Lulu ... si alta optiune de a posta sub numele propriu nu am vazut

    vrei concret? elementarul: am afacere, platesc impozitele , nu dau mita, implicat in actiuni caritabile, NGO si alte proiecte de anvergura, sunt foarte amabil cu cei din jur ... vrei mai multe?

    RăspundețiȘtergere
  23. 29 decembrie 2010, 19:19 , Anonim

    No păi să mai-nveselim atmosfera Anonimule și dacă tot pomenit-ai de afaceri și altele mai ales de faptul că n-ai blog, hai să-ți spun o poantă:
    "Nu ești un bărbat cool dacă n-ai un lap', un blog și-o amantă". :mrgreen: Așe că ia trageți și-un blog. :D

    RăspundețiȘtergere
  24. nu mersi .. i'm cool enough doar cu laptop si iubita :)

    RăspundețiȘtergere
  25. Anonim, e suficient. Ce-ar fi să ne facem toți ONG-uri? e o soluție și astfel de organizații.

    RăspundețiȘtergere
  26. Romania e si patria mea, si sunt mandra de asta. M-am gandit sa iti spun si punctul meu de vedere. M-am nascut in Bucuresti, unde am trait si studiat pana la 25 de ani (studiat pana la 23, si lucrat pe urma). M-am casatorit cu un basarabean si am decis sa ne continuam viata in Basarabia, deoarece el nu se putea adapta la ritmul si viata de Bucuresti, iar eu nu ma puteam adapta fara el :) Si de asemenea imi doresc sa imi cresc copiii, atunci cand vor aparea, la tara, aproape de natura si viata adevarata. Deocamdata sotul meu inca mai lucreaza in Anglia, ca sa putem sa avem mijloacele materiale necesare unui start, vrem sa ne deschidem o afacere in turism si servicii in Moldova. Suntem amandoi in Anglia, dar ne gandim ca nu mai e mult, poate un an sau doi si o sa ne intoarcem in Moldova.
    M-am adaptat imediat la viata din Basarabia si mi-a placut, m-am simtit acceptata, m-am simtit ca acasa. Pentru mine diferenta intre Romania si Moldova sunt taxele pe care le platesc la vama, cartea verde si vignetele.
    Nu te judec, fiecare decide in viata asta pentru sine, si e responsabil pentru ce decide.
    Insa sa stii ca si in Moldova se poate castiga bine fara sa pleci peste hotare, insa dureaza mai mult pana 'prinzi cheag'. Iti voi da expemplul soacrei mele care impreuna cu unul dintre cumnati au o ferma de crestere a animalelor, aprox 100 oi, 4-5 vaci, 4 tauri, cateva scroafe de prasila, vanzare de branza si carne. In anul 2010 au avut si 2 angajati.
    Dupa ce si-au platit toate, dar absolut toate cheltuielile legate de cultivarea pamantului, intretinerea personala, hrana animalelor, salariile angajatilor, etc, au ramas cu profit net de aprox. 10 000 euro intr-un an, bani pusi 'la coltun'. Si sa stii ca soacra si cumnatul meu sunt tarani, oameni simpli, fara scoli, dar care muncesc pe rupte. Si se vede ca muncesc, fiindca bani se pot castiga si in Moldova, fara sa pleci peste hotare, numai ca le-a trebuit cam 10 ani sa ajunga la nivelul asta.
    Eu imi doresc sa ma stabilesc in Moldova, altii nascuti acolo isi doresc sa plece... ce ti-e si cu viata asta... Cele bune si sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
  27. Bloody Mary, poate că tu mă înțelegi. Tu spui că te-ai acomodat foarte bine în Basarabia. Așa și eu - mă simt foarte bine în România. După cum spui și tu mari diferențe nu sunt, doar că locuiesc în partea astlaltă de Prut. Spre deosebire de alți concetățeni, n-am vrut să plec în Italia, Spania etc. să muncesc orice. Ambiția mea a fost întotdeauna să lucrez în domeniul în care mi-am făcut studiile. Sau domenii similare. Astfel spus, sunt absolventă de litere, îmi place enorm ceea ce fac și nu pot, din păcate (sau din fericire) să mă fac economist, afacerist, fermier. N-aș fi fericită și mulțumită de mine. Sărbători fericite și ție și familiei tale!

    RăspundețiȘtergere
  28. Un An Nou minunat îți doresc Lulu!!! :-* Să ne vedem sănătoși și-mpliniți în 2011!!! Felicitări pentru frumosul blog!

    RăspundețiȘtergere
  29. Da, eu inteleg foarte bine ca e posibil sa te adaptezi ca roman in Basarabia sau ca basarabean in Romania, nu e asa de greu :) mentalitatile, obiceiurile, limba sunt aceleasi. Un pic mai greu cu imprumuturile de cuvinte din rusa, dar pana la urma nu sunt asa de multe, si unde am invatat atatea limbi straine au mai intrat inca cateva cuvinte. Plus ca in mediul rural se vorbeste romana mai mult ca la Chisinau.
    Intr-adevar, iti trebuie ceva vocatie pentru afaceri, indiferent in ce domeniu. Si eu sunt tot absolventa de litere ( serios :) ), dar cred ca gena de afacerist se trage din neam :))
    Eu totusi cred ca marea majoritate a celor plecati in Italia, Spania, etc, s-ar fi putut descurca foarte bine si in Moldova daca ar fi fost dispusi la munca mai grea la ei acasa (aceeasi munca pe care o fac peste hotare). Exista o parere de genul ca e mai usor in alte tari, de genul 'cainii cu covrigi in coada', insa si peste hotare munca e la fel de grea, poate chiar mai grea decat acasa, si banii nu se strang asa de repede si usor cum se crede la inceput. Zic din experienta :) Eu ii tot spun sotului meu ca el e un om harnic, priceput si muncitor, si ar fi putut sa faca bani frumosi si in Moldova daca se mobiliza mai tare, pe prestare de servicii, ceva promovare, reclama, un mester bun castiga foarte bine si acasa.
    P.S. Pentru mine, Romania si Moldova nu reprezinta 'peste hotare' una fata de cealalta.

    RăspundețiȘtergere
  30. Bloody Mary, mă bucur că ai această părere vi-a-vis de relațiile româno-române. Știu că banii nu se fac ușor dacă sunt munciți cu sudoarea frunții. Exemplu real - părinții mei. Consider însă că nu trebuie să fiu judecată (și nici alții care au aes să plece din Moldova). Din păcate ce spui tu, soluțiile propuse de tine sunt greu de îndeplinit, dar nu imposibil. Trebuie să te zbați mult de tot. Uite, sora mea după ce a terminat doctoratul la Iași a vrut să se întoarcă în Moldova. La Academia de Științe i s-a oferit un salariu de 1000 lei (acum 2 ani și jumătate -3 ani). La București are un salariu în jur de 1000 euro. Fără glumă sau exagerare. Ce ar alege majoritatea (dacă nu toți) în acest caz? Și iarăși, nu-i vorba doar de bani, ci de decența pe care ți-o oferă acest salariu.

    RăspundețiȘtergere
  31. Ma tem ca nu m-ai inteles. Eu nu faceam comparatie intre doua pozitii similare in Romania si Moldova, cu salariu mai bun in Romania.
    Dar sunt multe persoane care au plecat in alte tari la munca grea, munca fizica, constructii, menaj, chestii d-astea. Persoane cu studii din Moldova care au plecat la munca fizica. Persoane cu studii din Romania care au plecat la munca fizica.
    Daca ar fi ramas in Moldova sau in Romania si ar fi fost dispuse la acelasi efort, acelasi tip de munca fizica, ma intreb oare, chiar nu ar fi reusit? Ti-am dat mai sus exemplul cu soacra mea si cumnatul, ei au ajuns ca acum, dupa aproximativ 10 ani de munca si investitii in agricultura, sa aiba angajati, soacra are femeie care o ajuta la muls vacile, au cioban permanent, si ocazional mai au inca un baiat la lucru.
    In nici un caz nu te judec ca te-ai mutat in Romania, este tara ta la fel de mult cum este tara mea. Este ca si cum te-ai fi mutat de la Suceava la Brasov.
    Insa nu sunt de acord cu ideea ca nu se pot face bani in Moldova, eu zic ca se pot.

    RăspundețiȘtergere
  32. Mary, nici n-am negat că nu se pot face bani în Moldova. Comparativ cu România și alte țări mult mai greu. Sunt tânără, afaceristă nu sunt, ce șanse reale am să trăiesc decent în RM? Mă întreb dacă merită efortul să aștept 10 ani ca să pot fi mulțumită și să mă zbat ca peștele pe uscat în RM.

    RăspundețiȘtergere
  33. Sara buna,

    Imi permit sa comentez si eu putin pe seama acestui blog...sunt ardelean plecat in UK de vreo 7 ani de zile, insurat de curand cu o basarabeanca. Mie nu mi-a fost bine in Romania, am plecat din cauza unui sistem ineficient si corupt. La vremea cand am plecat eu, inca eram considerati tradatori, acum suntem considerati capsunari, numai ca eu nu am avut pe nimeni de intretinut in Romania, pentru mine acasa inseamna Anglia. Sunt roman ardelean si asa ma si definesc, nu ma dau englez. Am prieteni basarabeni, si da...lumea se descurca aici, sunt cativa care si castiga ceva bani, dar in nici un caz de ajuns sa le ajunga sa traiasca. Aha...cu apartament mostenit unde platesti doar "comunalele" da...sau stat cu parintii. Dar sa platesti 180 de euro chirie pe un apartament cu doua "odai" pe la periferia Chisinaului...vreau sa stiu cine isi permite...doar din salariul pe care l-ar castiga aici. Sunt ceva joburi in Chisinau in IT, banci....si cam atat...dar cei din Balti, Sangerei, Calarasi, Orhei, Cahul etc
    Cine vrea sa fie fermier cu 100 de oi si ceva vaci si gaini samd e om "instarit" cam peste tot in lume...dar nu pentru toata lumea este asta ideea de viata. Mai sunt care se descurca "fac bani", oferind diverse servicii - video, foto-montaj, transport, acte etc - unele mai legale sau mai putin legale dar pentru asta au avut e cineva care sa ii ajute, fie parinti care muncesc prin Rusia sau Italia si le dau banii de "start". Asa ca nu e de condamnat ca cineva alege sa traiasca in Romania, daca considera ca Romania ii ofera satisfactia unei vieti, la fel cum cineva alege sa traiasca in Anglia, Franta, sau oriune...unii tara de imprumut pentru cativa ani cat sa stranga un pic de capital sa faca ceva in tara lor unde nu ar fii avut sansa asta, iar altii care vin cu placere in vizita la rude si neamuri

    Sarbatori fericite

    RăspundețiȘtergere
  34. Alex, bun venit pe blogul meu. Nu pot decât să fiu de acord cu cele spuse de tine. Unii aleg țări din UE, eu am ales România. Sărbători fericite și ție!

    RăspundețiȘtergere
  35. 1. Mama ta are 550 lei pentru că copii ei au plecat din țară.
    2. Fiecare om lucrător trebuie să întrețină 1 birocrat și un pensionar (cu familiile acestora) și încă copii săi.

    Dacă te duci unde ești nu vă plângeți de cei de acasă.

    RăspundețiȘtergere
  36. decembrie 2010, 04:27 , evisoft spunea...
    Liber circulație este un drept omenesc dragă evisoft. Nu Lulu e de vină că pleacă din așa zisa țară. Păi ce facem? Ne-ntoarcem nainte de 1989 și închidem granița?? Apreciez decizia Lulei, e dreptul său, e matură și nu e de vină cu nimic.
    Un An Nou splendid

    RăspundețiȘtergere
  37. Eu m-as intoarce... Dar Tarii ii pasa daca eu ma intorc?
    http://blogulluicazacu.wordpress.com/2010/12/29/miorita-versiunea-necunoscuta-pana-azi/

    RăspundețiȘtergere
  38. decembrie 2010, 11:12 , Anonim spunea...
    Asta e Miorița moldovenească fără frați, fără vecini.

    RăspundețiȘtergere
  39. evisoft, chiar dacă rămâneam, rezolvam ceva? Eram și eu cu un salariu mizerabil de 1000 lei. Cu siguranță. Mi-aduc aminte că în timpul facultății lucram cu jumătate de normă și fără studii superioare (deci angajată cu diploma de bacalaureat) și aveam salariul mai mare decât cel al mamei. Nu-i vorba de pensia mică, sau de transportul public, ci de faptul că lucrurile nu se schimbă deloc ușor, indiferent cât s-ar zbate oamenii, indifierent cât și-ar dori. Ție ți-e ușor să vorbești.
    Napocel, un Nou An și ție, mai bun decât cel care a fost! Cu toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  40. Mentalitate de "RAT". Stii, mai bine totusi stai acolo, ca paraziti care doar "vor" avem destui...

    RăspundețiȘtergere
  41. Pertinente explicaţii, nu-mi dau seama de ce trebuie sa fie spuse ca justificări.
    Sunt opţiuni, alegeri personale, fiecare alege pentru el ce vrea, ce crede ca e bine, eu de exemplu mi-as dori sa plec undeva unde e cat mai putina lume, de preferat fara, şi cat mai putina intervenţie din partea statului.
    Cel mai mult îmi displac dădacele de genul. :)
    Un an nou, mai bun, pentru fiecare.

    RăspundețiȘtergere
  42. Anonimului cu "valori" si "principii"...stii ca pestele de la cap se strica, ai vezi tu cat s-a vorbit la noi in capmania pre si postelectorala despre valori si principii, dar ce se face in culise...??? Am fost cu totii martorii unor negocieri infernale pt asa numitele "principii" si "valori", chiar ai crezut ca s-a discutat despre principii si valori?
    Ce ai facut tu personal pt tara ta? Daca nu ai pile, ai dat-o de dracu, s-au dus pe apa sambetei toate principiile si valorile, parole,parole an parabole cum zic francezii, asa ca stai si nu bata apa-n piua.Probabil ai pe cineva cu maini paroase,care ti-a asigurat un locusor cald, bucura-te de viata,ca noi ne-am tot saturat de promisiuni desarte de tipul "viitor luminos"...Parintii si buneii nostri au tot muncit pt idealuri si au ajuns unde...??? Unde e viitorul luminos?

    RăspundețiȘtergere
  43. plecati, invatati faceti bani si apoi veniti acasa si investiti astia-s oamenii care o sa scoate moldova din impas.

    RăspundețiȘtergere
  44. Eudata, nu-s justificări, sunt alegeri așa cum ai spus și tu. Mulțumesc pentru urări. Îți doresc și ție toate cele bune în noul an.
    Anonimule, „viitorul luminos” e doar o minciună ambalată frumos în staniol :)

    RăspundețiȘtergere
  45. Pai despre asta si eu spuneam celuilalt anonim, am asteptat si reactia lui,se vede ca s-a izbit in zid pt ca viata bate filmul, realitatea e crunta. Viata e una si fiecare sa si-o traiasca din plin, daca are posibilitati s-o faca,s-o faca oriunde, nu sa stea in mocirla si sa astepte "viitorul luminos". Vzuta-ti voi cum s-au majorat preturile la medicamente? "Komu voina,komu mati rodna", se folosesc de situatie, pana una alta se formeaza guvernul mai fac cateva milioane, as vrea sa stiu ce sugestii au pt a rezolva problema "patriotii", care stau acasa si-i acuza pe cei plecati? Scandand slogane patriotice intre timp te mananca gripa ca nu ai bani sa cumperi antibiotice. La multi ani tuturor,aveti grija de voi, nu va imbolnaviti!

    RăspundețiȘtergere
  46. Am citit toate comentariile de la acest articol. Multe se invart in jurul axiomei "oul sau gaina". Inainte sa existe un exod dintr`o tara catre exterior au existat cauzele care au determinat exodul. Asa ca imi vine greu sa cred ca lipsa de bani pentru pensii se datoreaza emigratiei. Emigratia a inceput tocmai din cauza salariilor si pensiilor mici. Apoi nici Romania nu este Eden. Cu toate astea, si pentru a intari ceea ce am spus in pimele fraze, imi amintesc ca prin 1990 sau 1991, oricum inainte de ruperea URSS, veneau basarabeni la piata si vindeau diverse, si intr`o discutie pe care am surprins`o intre un batranel din RSSM, care venise sa faca si el un ban, si un altul din Romania care il intrebase de ce bate atata drum sa vanda la piata in Romania, s`a ajuns la problema pensiilor si la faptul ca in Romania, la data aceea pensiile erau de vreo 5 ori mai mari. Si inca nu incepuse emigratia dinspre RM catre alte parti ca sa se spuna acum ca aceasta a determinat scaderea pensiilor. Ca doar nu emigreaza nimeni de bine.
    Apoi se mai pune o problema pe care putini au adus`o in discutie in comentarii, anume "Patria mea este Limba Romana (Nichita Stanescu)", lucru care a primat in alegerea facuta de catre Lilia.

    RăspundețiȘtergere
  47. Daniel, îți mulțumesc pentru susținere. Mi-aduc aminte că și tata mergea la Galați sau Bârlad să vândă piersicile și roșiile pentru că în Moldova erau la un preț de nimic, și, cu toate cheltuielile pentru drum, vamă etc. tot mai câștigat era. Unii oameni, din păcate, nu văd dincolo de contextul general. Un an nou minunat îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  48. Bravo LULU draga.
    Poate ne-am mai suparat noi in trecut dar sa stii pentru "ROMANIA ESTE PATRIA MEA!" ma inclin in fatza ta.
    ASA SIMTE SI SCRIE UN ADEVARAT ROMAN.
    Am mai observat si o adevarata INVAZIE DE MANKURTI care nu inteleg UN ADEVAR ASCUNS de OCUPANTZII RUSI 200 de ani:

    NU EXISTA “POPOR MOLDOVENESC”!
    Este o inventie a Calaului OCUPANT Stalin.

    NU EXISTA “LIMBA MOLDOVENEASCA”!
    Este o inventie a Calaului OCUPANT Stalin.

    NU EXISTA “republica moldova”!
    Este o inventie a Calaului OCUPANT Stalin.

    Exista DOAR poporul ROMAN,limba ROMANA si ROMANIA,urmasa DACIEI strabune!


    Vanatorul de forumisti KGB

    RăspundețiȘtergere
  49. Mesaj pentru trezirea MANKURTILOR.
    Tzara NOASTRA Mama ROMANIA are mai multe PROVINCII:Basarabia(Moldova de Est cu Bugeacul si Hotinul),Bucovina(Moldova de Nord),Moldova,Ardeal(Transilvania),Maramures,Crisana,Banat,Oltenia,Muntenia,Dobrogea.
    Prin urmare exista ROMANI basarabeni,bucovineni,moldoveni,munteni,olteni,maramureseni,ardeleni,banatzeni.
    Atzi inteles cum sta treaba?
    Basarabia este O PROVINCIE ISTORICA A ROMANIEI,despartita de OCUPANTZII RUSI printr-o granitza criminala pe Prut.
    Si nu va mai datzi "patriotzi moldoveni" voi cei ce nu atzi vazut in viatza voastra macar odata mormantul marelui ROMAN Stefan cel Mare si Sfant ori al lui Petru Rares,Alexandru Lapusneanu,Bogdan,Alexandru cel Bun!
    Voi care nu atzi mers macar odata SA SARUTATZI PAMANTUL SFANT al Putnei,Voronetzului,Sucevitzei,Moldovitzei
    Voi cei ce nu atzi pasit macar odata cu inima stransa prin ruinele glorioase ale Cetatzii de Scaun a Sucevei ori Neamtzului.
    Voi "statalistii" ipocritzi si PERVERSI care NU "moldova" aparatzi ci OCUPATZIA RUSEASCA.
    VOI sa ne vorbitzi NOUA,ROMANILOR basarabeni despre...PATRIA NOASTRA SFANTA ROMANIA????

    RăspundețiȘtergere
  50. Eu as vrea sa spun-ca republica Moldova este o tara minunata,o tara care e plina de dragoste si de mingierea mamei!Numai acolo poti sa vii si sa te simti cu adevarat acasa,unde copacii inflores,unde earba creste peste tot.Numai in Moldova este aerul curat si frumos miroasa!!!!
    Si eu tare o iubesc si ma tem sa nu se intiple ceva cu ea!!!Pentru ca America!da ea pe noi ne ajuta,da astai minunat,da nimeni nu so pus intrebare pentru ce ei sunt asa de buni cu noi???Nimeni.....Ei fac asta pentru ca pe urma sa comandeze la noi in tara,pentru ca la noi pamintul e bun unde se poate de crescut ceva,da la dinsii numa nesip!!!!!EU CRED CA ASTA NUI CORECT!NOI TREBUE SA FIM INPREUNA CUM ERAM INAINTE SI TOT ERA BINE SI FRUMOS CIND ERA SSSR!!!!!!VA ROG!NU UITATI CA NOI ACOLO AM CRESCUT SI NICEODATA NAM SA DADEM VOE LA NIMENI SA NE DESTRUGA!!!!

    RăspundețiȘtergere
  51. Moldova este minunata conducerea de acolo lasa de dorit.

    RăspundețiȘtergere