Bilingvism „armonios”...

După o lungă pauză de la scris, timp în care fie am scris pentru teză, fie am fost plecată în vacanță, am găsit un nou subiect pentru un articol. De fapt, subiectul nu-i absolut deloc nou, mai ales că voi avea și un capitol din teză dedicat acestuia. Citeam oarecum amuzată un articol despre beneficiile bilingvismului „armonios” rus-român (moldovenesc), impresii și argumente prezentate de un blogger care se simte fericit să fie bilingv. Eu mă simt fericită că vorbesc foarte bine pe lângă limba maternă încă două limbi străine. Totuși acest lucru nu-mi întunecă gândirea, nici nu mă face să arăt lumii cât sunt de deșteaptă.

Contrar părerii multora dintre noi, bilingvismul/plurilingvismul nu reprezintă o excepție ci, din contra, o normalitate și este una din manifestările competenței lingvistice umane. Bilingvismul este un fenomen social complicat care are la bază coabitarea a două limbi într-un spațiu geografi restrâns (stat, regiune). Acest fenomen se poate materializa sub diverse forme: instituțional, individual, societal și, desigur, la nivelul unei țări. Ca filolog afirm că bilingvismul este diferit de la țară la țară, de la societate la societate și de la individ la individ. Desigur, cel mai apropiat exemplu este chiar Republica Moldova unde încă din perioada sovietică s-a instaurat o formă ciudată de bilingvism, compilat cu asimilarea lingvistică. Ceea ce este mai rău este că așa numitul bilingvism „armonios” era de fapt valabil doar pentru populația autohtonă care a devenit bilingvă pentru că etnicii ruși nu s-au obosit decât cu foarte rare excepții să ne învețe limba. Bilingvismul nu înseamnă doar a ști câteva cuvinte în limba rusă, ci capacitatea unui individ de a utiliza două limbi, trecând cu ușurință de la una la alta în diferite situații de comunicare, dar și capacitatea de a utiliza două coduri lingvistice fără a le amesteca. Când mă gândesc la „bilingvismul” moldovenilor mai că-mi vine să plâng - noi nu știm nici limba maternă suficient de bine, dar ne batem cu pumnul în piept că suntem bilingvi. De fapt, persoane cu adevărat bilingve sunt foarte puține pentru că a saluta cu privet și zdorovo nu înseamnp deja că vorbești două limbi.

Situația Republicii Moldova nu este una deloc roz. Bilingvismul rus-moldovenesc/român mai mult ne-a îndobitocit decât ne-a elevat. Și încă ceva - blingvismul se va menține în cadrul societății atât timp cât comunitățile etnice rămân monolingve. Din momentul în care una din aceste comunități devine bilingvă, se instaurează o situație de supremație între limbi, una dintre ele devine limbă dominantă, iar cealaltă limbă dominată. Concurența dintre limbi conduce adesea la abandon lingvistic și chiar la asimilare. E bizară și cel puțin de neînțeles bilingvismul instaurat în RM - limba etniei majoritare luptă pentru prestigiul ei, pentru supremație în administrație, mass-media etc. împotriva unei limbi minoritare care nu are drept vorbitori nici măcar 10% din totalul populației republicii.

Acum mă întorc la bloggerul care se simte mândru că este bilingv. Să fiu înțeleasă corect - orice limbă este o bogăție spirituală și sunt mândră că am avut capacitatea intelectuală să învăț și limba rusă alături de limba franceză. Acest lucru însă nu mă determină absolut deloc să-mi abandonez limba maternă în favoarea altei limbi pentru că nici una dintre ele nu merită acest sacrificiu. Cea mai la îndemână dovadă de educație și inteligență este cultura comunicării. Dacă omul de lângă mine vorbește o limbă păsărească, ciuntită și mizerabilă sub aspectul exprimării, poate fi și doctor și avocat și profesor, pentru mine rămâne o nulitate.
Moldovenilor le place să creadă că dacă vorbesc limba rusă în comunicarea cu semenii lor, vor părea mai elevați. Din contra, o dovadă de educație este în primul rând să-ți vorbești limba maternă fără cusur, iar mai târziu îți poți arăta competențele lingvistice într-un mod adecvat și în mediul potrivit. Nu mi se pare deloc corect că în școli încă se mai învață limba rusă ca obiect obligatoriu. De ce nu franceza sau engleza sau chineza? Timpul sovietelor a trecut, faptul că avem o minoritate pe teritoriul național nu înseamnă că trebuie să facem eforturi supraomenești să-i integrăm din moment ce ei înșiși refuză acest lucru. Când vii într-o altă țară, îți lași năravurile, pretențiile și dorințele acasă nu vii și impui limba ta, cultura ta sau obiceiurile tale. Și nici nu te apuci să faci ordine în țara altuia.

2 comentarii:

  1. AURELIAN:E bine sa stii limbi straine,dar pentru comert si pentru a interactiona cu oameni in tari straine.Pe de alta parte, poti fi considerat un om josnic,o lichea daca acasa vorbesti intr-o alta limba decat cea materna cu familia ta sau vecinii tai...
    De exemplu,in 1985,cand eram copil de scoala primara,ma aflam cu familia la Poiana Brasov, hotel Caraiman. Acolo se aflau o multime de turisti sovietici: mancau ,beau si dansau tot timpul,fara odihna; bineinteles, intre ei vorbeau numai ruseste, dar cand vorbeau cu romani se exprimau numai in romaneste chiar daca vorbeau stalcit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aurelian, cu puțină voință și cu nițel respect se poate!

    RăspundețiȘtergere