Așteptând-o...


                 Ploile acestea au căzut și-au tot căzut că deja pământul mustește de apă. Azi pare a fi ceva mai cald. M-au trezit puii de rândunele gălăgioși, plini de vervă. Din grădină a venit tata fremătând de mulțmire: „Hai să-ți arăt ceva!” Înflorise peste noapte. Sau poate în zori. Roșie ca para focului, cu petale mari, mari și firave ca aripile unui fluture. M-am așezat pe prispa casei când colo iat-o și pe ea. Era, ca de obicei, desculță, cu picioarele murdare de colbul ulițelor, ciufulită și cu mâinile negre până la coate. Ehhe! S-a oprit în drum spre casă la dudul bătrân de la poarta bunicilor și s-a înfruptat din fructele mustoase. Mă privește la fel de ștrengărește că deja știu că a făcut o șotie. Doar că n-o să-mi spună chiar mie, nu de alta, dar nici nu știi ce i-a mai trecut prin cap, de la ce vecin o mai fi furat mere verzi sau în ce cocoș o fi aruncat cu bulgări. Copilărie... i-am mângâiat fețișoara caldă, neagră de soare. Să lăsă încetișor pe scaun privind interesant în jur.

”Ți-am adus ceva...” spuse într-un târziu.

             Mi-adusese mirosul văratic al piersicilor, un spic micuț și galben pe care l-a frecat în palme până au rămas doar boabele, apoi imaginea căsuței de pe deal, îngropată în verdeață, o nuielușă teribil de cunoscută și vechea mea curelușă verde cu dungi negre, roasă de vremi îndepărtate. Off! Numai ce n-a fost curelușa. Ba o legam de bicicletă atârnând de ea o cutie de conserve de stârneam toți câinii mahalalei, ba era ham pentru Rex, cățelul nostru lățos. A fost și coardă de sărit prin colbul verii.

             Parcă-mi dau lacrimile. Copilărie, de fiecare dată când vii, mi-aduci înapoi amintirile calde ca picăturile de ploaie sub curcubee multicolore, mi-aduci iz de culori basarabene, apusuri roșii, mute de uimire. Privesc din nou cuibul berzei din vârful stâlpului. Are pui. Iar mi se face dor de mirosul ierbii spălate de Prut. Depănăm amândouă, eu și Copilăria, amintiri. Și-a făcut culcușul așa cum și-l făcea odinioară, adormind cu aceeași carte. Am vorbit până am adormit, dar în zori n-am mai găsit-o. Lăsase pe masă un măr roșu, mușcat într-o parte și o mână de dude negre. A rămas casa pustie, în minte revenindu-mi iarăși grijile zilnice, cărțile necitite. Iar nu mi-ai răspuns, neaspâmărato, de ce vii numai vara să-mi alini dorul de mine. Mă găsești oriunde aș fi, privind la fel de obraznic, ghiduș, încercând să mă păcălești.

           Aceleași zile se perindă egoist, frământându-mi ființa. Ce ar fi dacă ne-am lua amândouă de mână și-am pleca pe meleagurile din cărțile citite împreună? Vii numai vara, dar suflul tău rămâne în aer, așteptând să revii din nou, să mă găsești și să-mi aduci aceleași daruri de fiecare dată, dar tot timpul mai frumoase.

2 comentarii:

  1. Buna ziua,

    As fi interesat de un link-exchange cu blogul dvs. Daca sunteti interesat astept un email pe admin@motruinfo.ro

    Cu respect,
    Ursu Radu

    (Dupa vizualizare as avea rugamintea ca acest comentariu sa fie sters)
    PS: Va rog includeti link-ul si titlul dorit pentru a va adauga.

    RăspundețiȘtergere