Afară din întuneric

„Ce s-a întâmplat în Chișinău pe 6-7 aprilie 2009? Protest violent, revoluție, vandalism în masă...” așa își începe cartea Radion Burcă, student la Facultatea de Istorie din Chișinău. Afară din întuneric nu e o relatare oarecare, ci reprezintă punctul de vedere al unui tânăr care a trăit o revoluție, care a simțit frigul și mizeria celulelor poliției moldovenești. Au fost mai mulți, dar puțini au avut curajul să-și împărtășească trăirile și teama, teroarea și curajul cu care au trăit acele zile.

         M-a impresionat tehnica discursivă a tânărului autor de a evoca o realitate pe care mulți dintre noi o ignorăm, prefăcându-ne că nu există. Fiind observator la una din secțiile de votare din Chișinău, autorul relatează următoarele: „La un moment dat, de secție s-a propiat o mașină de lux, de unde a coborât o persoană pe care am recunoscut-o imediat ca fiind o figură importantă în unul din partidele de opoziție, partid care nu a trecut pragul electoral în urma votului de pe 5 aprilie. Acesta și-a îndreptat privirea spre mine și alte două persoane de alături cu care urma să comand un taxi, întrebându-ne dacă dacă nu reprezentăm cumva acel partid. Imediat am înțeles că era mult mai rapid, confortabil și mai puțin costisitor să mergem cu el, astfel că ne-am dat toți reprezentanți ai acelui partid și am urcat în mașină. Observându-ne că plecăm, o domnișoară observator din partea AMN, a alergat și ea spre mașină. Conducătorul mașinii s-a întors iritat și ne-a întrebat dacă și ea e cu noi. Am răspuns că „da”, toți într-un glas și i-am făcut loc domniței, alături de noi. Mașina a pornit imediat, cu o viteză care ne-a făcut să ne punem întrebarea dacă nu ar fi fost mai sigur să mergem acasă cu taxiul. Nu mai țin minte ce a spus observatoarea de la Amn, dar mașina a frânat brusc, întrebând-o ce partid reprezintă. AMN, a venit răspunsul. Atunci, iritat la culme, omul de la volan i-a cerut tinerei să părăsească automobilul. O clipă fata a ezitat, însă, la a doua somație, a părăsit imediat mașina, care a pornit, lăsând fata singură, la ora 1 din noapte, într-un colț al Ciocanei. Protestul nostru nu a avut nici un rezultat. Imediat, mi-am pus întrebarea: ce s-ar întâmpla, dacă în săptămânile următoare, la guvernare, ar accede o coaliție formată din partidele de opoziție, care, după cum am văzut, sunt aproape de neîmpăcat, s-ar schimba oare ceva spre bine? Va exista o coeziune politică sănătoasă, propice acestor schimbări în bine? Se vor regăsi ei oare toți într-o singură mașină sau va merge fiecare cu mașina lui, în direcția lui?”

        A doua zi avea să se dezlănțuie iadul... Protestele au început pașnic și au degenerat în ceea ce avea să fie numit de mulți vandalism. Cu toții știm că la asemenea evenimente există atât protestatari, cât și instigatori la violență. De ce ar fi fost altfel la 7 aprilie? Doar că de data aceasta aveau să plătească scump oameni nevinovați, tineri care sunt viitorul unei țări. În carte sunt relatate protestele cu lux de amănunte prin ochii unui participant. A doua zi, pe 8 aprilie, Rodion avea să cunoască pentru prima dată celulele închisorii, anchetatori impasibili la suferința omenească, care nu cunosc sentimentul milei. A fost „judecat” în 5 minute, sentința fiind 5 zile de arest: „Vă dați seama cât de năucit am rămas, când, în 3 minute am fost „judecat” fără prezența avocatului. Citisem mult despre URSS, în perioada când imperiul era condus de Stalin, și doar acolo mai întâlnisem un exemplu de proces asemănător. M-am înfiorat gândindu-mă la ce nivel se află țara aceasta, inclusiv în domeniul justiției. Domnilor, suntem atât de departe de UE, încât, doar a vorbi despre o apropiată integrare a Moldovei în cadrul acestei structuri, e o mare lipsă de realism.”

         Deși autorul cărții se consideră el însuși un caz fericit, unul dintre oamenii care au suferit mai puțin față de alți tineri arestați, nici astăzi nu reușește să doarmă liniștit, halucinațiile și insomniile făcând încă parte din viața sa. Cartea poate fi citită ca o simplă relatare a evenimentelor, dar mai presus de toate este un îndemn la acțiune, să ieșim din pasivitate și să luptăm pentru o democrație adevărată. Vorba din popor „cu o rândunică nu se face primăvara” e relevantă în acest caz. Un singur om, nici chiar 50 sau 100 nu vor fi auziți, dar o societate întreagă care își dorește cu adevărat să iasă dintr-un sistem care mai mult își asuprește poporul decât îi protejează, va fi, cu siguranță, auzită. Dacă vom fi umăr la umăr lucrurile se urnesc, chiar dacă mai încet. Important e să privim toți în aceeași direcție și să ne dorim cu adevărat aceleași lucruri. Startul a fost dat de tinerii protestatari la 7 aprilie 2009. Ne oare atât de mult să ne trezim?