A plecat și Adrian Păunescu

      Pentru prima dată l-am ascultat acum 2 ani la Iași. Ne-a recitat nouă, celor din sală, câteva poezii. L-am ascultat cuminte așa cum fac doar atunci când subiectul și persoana mă interesează. Deși pentru mine poezia contemporană nu mai are farmecul poeziei lui Eminescu, Adrian Păunescu a scris întotdeauna frumos. Cel puțin pentru mine. Și-mi pare rău că nu l-am studiat la cursurile facultății de litere pe care am terminat-o acum câțiva ani. Nu știu de ce dar uneori aveam impresia că scrie pentru mine, aveam impresia că știe că mi-e dor de părinți, de casă și versurile îmi aduceau o alinare măcar pentru moment. „Enigmatici și cuminți / Terminându-și rostul lor, / Lângă noi se sting și mor, / Dragii noștri, dragi părinți.”

       N-am să înțeleg niciodată de ce noi, oamenii, îi apreciem la adevărata valoare pe cei dragi sau pe oamenii mari ai națiunii doar atunci când aceștia nu mai sunt. Cum de firea omului e una atât de schimbătoare și manifestă atâta indiferență față de proprii semeni? Anul acesta l-am revăzut pe poet. Arăta mai bătrân parcă, a stat mereu așezat, dar era la fel de spiritual și cu același suflet de patriot. Stăteam în primul rând și mi-a văzut panglica tricolor de la mână, mi-a zâmbit, iar la sfârșit mi-a spus doar atât: „Idealurile sunt cele mai de preț lucruri. Poartă-l și în suflet și nu vei rămâne fără răspuns.” A fost singura dată când mi s-a adresat direct și cred că am roșit îngrozitor de tare pentru că am îngânat doar vreo două cuvinte bâlbâite și n-am fost în stare să-i mulțumesc pentru frumoasele cuvinte și sfaturi. M-am gândit adesea la acel incident și mi-am promis că idealurile mele, indiferent că sunt legate de patria mea sau de viața personală, vor rămâne în suflet până la realizarea lor, până când satisfacția și bucuria vor fi depline. Astăzi îi mulțumesc pentru acel gest care mi-a dat încredere. Adrian Păunescu n-a știu că domnișoara aceea e un suflet de patriot, poate doar a bănuit, dar mie îmi pare rău că nu vom mai avea o zi în care să-i mulțumesc. I-aș putea promite doar că tricolorul și idealurile mele vor fi în suflet, nu doar o panglică prinsă la încheietura mâinii.

      Pentru ca poetul să rămână în amintirea noastră, trebuie să-i cunoaștem poezia și prin intermediul ei sufletul, aspirațiile, dorințele și greșelile. A plecat dintre noi, bolnav, dar la fel de conștient și dornic să trăiască. Doar noi îi putem oferi acest lucru, națiunea română putem păstra vie amintirea LUI.

          Poezia preferată rămâne Basarabia pe cruce

Se urcă Basarabia pe cruce
Și cuie pentru ea se pregătesc
Și primăvara jertfe noi aduce
Și plânge iarăși neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casa moare cineva
Și n-are țara dreptul să respire
Și nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfărșit pamântul,
Vin triburi, să ne ia pamânt și frați
Și-n fața lor abia rostim cuvântul
Și, prin tăcere, suntem vinovați.

Ce cale poate țara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Și nu știm învierea când va fi  

Pentru SpreVest.ro