De obicei nu cumpăr flori de prin piețe și florării. Mi se pare că săvârșesc un păcat, rupându-le și nimicindu-le frumusețea. Îmi plac în mediul lor - grădini frumoase, umezite cu rouă și licurici de brumă. Semnele iernii încep să apară chiar dacă mai avem parte încă de zile călduțe și însorite. Dar e noiembrie și ceața se înghesuie dimineața să acopere orașul. Mi se strânge sufletul ca un ghem, frigul mi se strecoară acolo unde vreau să păstrez de fapt soarele și dogoarea zilelor de vară. Florile... mi s-a făcut un dor nebun de mama astăzi. Din cauza florilor. Ea le iubește, iar toamna e anotimpul ei preferat. Crizantemele roșii, galbene, roz, portocalii și albe întinse în toată grădina de acasă. O mireasmă de te apucă durerea de cap. Niciodată n-am urât toamna atât de mult ca azi. Pentru că eu vreau să fiu acasă acolo unde toamna e cea mai frumoasă, mai darnică și mai rodnică. Acolo unde-i mama e și toamna mea... 
Mi-aduc aminte de primul meu ierbar plin de frunze roșiatice, ruginii și galbene din via de acasă. Iar dacă aș fi acasă, cu siguranță aș mai găsi în cartea Misterele Parisului o crizantemă albă, mică, uscată, prizoniera paginilor galbene...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu