Am citit undeva, păcat că nu-mi aduc aminte unde (!) că omul poate scrie doar atunci când e îndrăgostit, când iubește cu patimă și când suferința e atât de mare încât zăgazurile inimii, ale minții se rup. Mi-aduc aminte că am fost odinioară îndrăgostită. Pe vremea când eram liceeancă, adolescentă naivă și cu artificii în stomac. Îmi pun mâinile în cap când citesc ce scriam eu prin clasa a IX-a...„ În fiecare seară simt nevoia să plâng, să mă destăinui. Mă confesez mereu unei stele, vechi jurnal al meu și al suferinței mele. Seară de seară adorm cu ea și în somn mi-apare... chipul tău. Nici timpul nu mi te-a scos din minte, ești tot acolo, acum mai adânc, mult mai adânc decât ai fost vreodată!
Mi-e dor de tine. Fără de știre sufletul mi se umple de toamnă, prsimțind cât de plină de semne de întrebare este viața mea. Timpul curge încet, ca freamătul trist al unui copac. Iar liniștea beznei de afară mă copleșește. E atât de frumos cerul că am impresia că vremea plânge cu stele. Ascult cerul, luna, ascult gândurile lumii întregi. Mă alint în răcoarea nopții și aș vrea să-ți dau și ție măcar o părticică din lumina sufletului meu. Dar ești atât de departe și simt cu durere cum un gol imens din mine trebuie umplut cu tine. Seară de seară îți scriu scrisori, versuri, știi?
Ți-am pierdut pașii prin ploi
și nu găsesc decât
imense goluri...
ochii și s-au rătăcit
în zări purpurii
și-n apusuri mute.Sufletul ți s-a cuibărit
Pe-un vârf de stea
și nu-l mai pot ajunge
Stai! Ești în sufletul meu,
dar drumul spre tine
este prea lung!
este prea lung!
Ofetz, plâng, râd, dar totul merge mai departe. și uite așa, zi de zi, timpul curge diabolic de încet. Aș vrea să mă dezbrac de rugina timpului, cufundându-mă în roua dimineții ca într-o pură apă de botez. Să simt că nu mai simt nimic! Dar mâine va fi un nou mâine și mâine voi spune că mâine va fi un nou mâine...”
Acum zâmbesc tare amuzată, dar pe atunci mare tragedie înduram. Mi se pare amuzant, sincer.
Am scos jurnalele de la naftalină. Merită oare păstrate?
Am scos jurnalele de la naftalină. Merită oare păstrate?
eu una am cam aruncat jurnalele mele pentru ca am renuntat la multe lucruri din trecut, dar uneori e bine sa le recitestri, itri aduci aminte d eunele greseli si dupa nu le mai repeti
RăspundețiȘtergere@ Cosanzeana, cred ca depinde de situatie. Unele pagini de jurnal reflecta extrem de bine cum ne-am format ca personalitate, altele sunt dureroase, evocand amintiri putin placute.
RăspundețiȘtergeresigur merita pastrate, pt ca sunt urme existentiale, framantari adolescentine...firesti
RăspundețiȘtergereforma de feminin e liceana, daca ai scris intentionat liceeanca, e ok, oricine are dreptul la licente... :)
Talex, multumesc de corectare :)
RăspundețiȘtergerecu placere, dupa ce postasem acest mesaj ma incercase un usor regret, nu voaim sa te supar, dar suna bine si liceeanca, de fapt e o forma uzuala, dar neacceptata inca oficial...
RăspundețiȘtergeream terminat valsul de adio, recunosc - finalul e neasteptat, da cred ca e o carte cu mai multe niveluri de lectura, oroarea si nenorocirile provocate de comunism abia transcend in cotidian, sunt mai mult sugerate, e atata ironie - adoptia dupa care tanjeste doctorul..
sunt foarte dezamagit de guvernarea actuala , imi dau seama ca ne-au mintit cam cu aceeasi masura cu care au facut-o comunistii, acum au apraut si imaginile in care protestatarii bat un politist; de fapt toti ne manipuleaza. o sa razi de mine, dar ii vreau pe comunisti inapoi, atunci totul avea un sens, daca ei comunistii nu s-ar lega de limba romana si de identitate sunt sigur ca ar reveni la putere; aici au gresit;
scuze pt lungimea mesajului, numai bine
Talex, imi face o deosebita placere sa citesc parerile tale, nu trebuie sa te scuzi pentru lungimea mesajului.
RăspundețiȘtergere"Valsul de adio" e o carte uimitoare la nivelul subtilului. Nimic nu este spus direct, lucrurile, faptele, adevarurile sunt sugerate. Mi-a ramas in minte scena cu acei pensionari care intentionau sa "curete" orasul de caini. E mai mult decat sugestiva comparatia cu regimul comunist. Sunt convinsa ca daca as reciti acum cartea as gasi nuante pe care nu le-am sesizat la prima lectura.
Din pacate nu-s de acord cu tine in ceea ce priveste revenirea comunistilor la putere (Doamne fereste!) Problema noastra e ca ii realegem pe cei vechi aproape la fiecare mandat, semnandu-ne condamnarea. Daca am avea posibilitatea, ti-as spune mai multe despre comunism, identitate si limba romana. Si anume din perspectiva sociolingvistica. Unii nici nu stiu cant de ingrozitoare era politica lingvistica in fosta URSS!
si mie imi place sa iti citesc comentariile, poate ca am exagerat cand am zis ca ii vreau pe comunisti inapoi, ei de fapt nici n-au plecat. stii cati comunistii au trecut in pldm. o multime! de fapt nu vreau sa mi se interpreteze vorbele ad literam. dar ma dezgusta faptul ca as vedea clikul lui patriciu vandut in moldova, am impresia ca cineva se va imbogati pe seama saraciei noastre. pt germania de vest cea mai mare afacere a fost aderarea rdg-ului. de 2 ori am votat pt pl, dar simt ca si astia mint si ne manipuleaza, ca ne iau de prosti, aceasta nu e societatea pe care eu mi-am imaginat-o.
RăspundețiȘtergeream cateva idei despre ce a insemnat comunismul, deznationalizarea, dar nu asta ma deranjeaza, ce ma nemultumeste e ca noii guvernanti sunt la fel de cinici ca cei vechi...
amintirie noastre, sunt o particica din noi si daca ele vin dintr-un moment fericit sau dureros al vietii - au o intensitate si o claritate a trairilor noastre, care scoate din noi ce e mai bun -sigur, ca merita pastrate!
RăspundețiȘtergereIar, comunistii, doamne fereste, sa mai vina inapoi! Talex, orice guvernare, n-ar veni, oriunde in lume, intotdeauna o sa aiba grija de buzunarul ei, in primul rind, or asta nu-i chiar ceia ce asteapta cei, care i-au ales, dar... important e, sa nu uite total de nevoile poporului, sa nu fie o guvernare de dictatura si sa asigure respectarea drepturilor omului _ macar atit; scuze, daca am intrat nepoftita in polemica.
Eu zic că merită păstrate. Eu am vreo 2 cutii de jurnale, fiţuici, într-un cuvînt - amintiri. De fiecare dată rîd şi eu, dar nu m-am gîndit niciodată să le arunc, ar însemna într-un fel să neg trecutul meu :)
RăspundețiȘtergere