Zilele noastre

          Îmi aduc aminte de prima zi de conviețuire împreună. Bucuria cu care am început să aranjăm lucrurile prin cameră, să-mi instalez gelurile de duș și cremele în baie, să-mi amenajez florile la geamuri și să-mi fac colțișorul verde al camerei. Ah, da! și cum am împărțit dulapul în două părți egale care s-au dovedit a fi inegale până la urmă căci rochiile, fustele și eșarfele mele erau mult mai numeroase decât cămășile tale. Au fost zile când îmi venea să-ți scot ochii atât de supărată eram pe tine. Știi, nu-mi plăceau tabieturile tale, nu mă puteam obișnui cu ele. Atunci, că să nu ne luăm la bătaie, plecam la prietene căutând consolare când, de fapt, mai bine am fi discutat, privindu-ne ochi în ochi, stând mână în mână. Îți mai aduci aminte ce speriat erai când ai observat că vorbesc prin somn? Dar nu numai speriat, ci și amuzat.


          Azi dimineață mi-am adus aminte cum stăteam duminica în pat tolăniți, ciufulită, dar fericită. Și azi sunt fericită. Împlinită. Zâmbitoare. Doar că mai matură. Mai preocupată de articolele mele, tu mai îngândurat din cauza serviciului. Dar rămânem aceiași – ciufuliți dimineața, jucând în week-end pe calculator jocuri cu dragoni și îngeri. Plimbările în doi au devenit din ce în ce mai rare, dar ne bucurăm de razele soarelui la balconul cu fluturi. Sesiunile mele sunt din ce în ce mai stresante, dar atunci când vreau să renunț tu ești cel care mă scutură, mustrându-mă să nu cad tocmai la sfârșit. Vacanțele sunt scurte, dar le petrecem împreună. Amărăciunile și bucuriile, dezamăgirile și realizările le împărțim în doi, savurându-le sau gonindu-le din mintea și sufletul nostru.

         Azi dimineață m-am întrebat dacă două zile petrecute împreună sunt la fel. Dacă fără plimbări și certuri, fără supărări și râsete zglobii am fi aceeași. toate aceste momente îmi sunt atât de dragi încât dacă le-aș uita m-aș simți nefericită. Dacă dulapul nu l-am împărți „egal”, dacă nu ți-aș mânca toată înghețata sau dacă ar dispărea fluturii verzi din balconul nostru oare aș mai putea zâmbi?

4 comentarii:

  1. Este o Declaratie de Dragoste. Poate una dintre cele mai frumoase pe care le-am citit in ultima vreme.
    Mult prea acaparati de banalul cotidian uitam sa ii spunem celui de langa noi cat de mult il iubim.
    Cand iubirea intra in firesc avem senzatia ca ea, iubirea, continua a trai prin ea insasi. Ca noi nu mai trebuie sa facem nimic.
    Jucatul impreuna, cititul impreuna si orice alt lucru facut impreuna cu persoana iubita, sunt momentele de gratie ale unei relatii. Cumulul acestor momente, a acestor aparente detalii, sunt in fapt insasi povestea de iubire.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru mine sunt foarte importante aceste mici momente. Nu-mi doresc vacante exotice si nici cadouri extravagante, ci doar momente placute petrecute impreuna: sa mancam din aceeasi inghetata, sa luam micul dejun in pat etc. Armonia dintre doi oameni ma face fericita :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Micile placeri dau farmec unei povesti de iubire (si nu numai); imi place povestea voastra si imi place si mai mult ca ai curaj sa scrii despre ea, cu bune si cu rele.

    Te-am pupat, draga Lilia, si iti urez o zi minunata, cu multi fluturi, multe zambete si cu primavara in priviri!

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Oana, nu mi-e frica sa vorbesc de relatia mea. Sau, ma rog, nu ma incearca nici un sentiment frustrat sau contradictoriu de a vorbi despre barbatul pe care il iubesc. E un lucru frumos. Bune si rele sunt ale noastre, impreuna le impartim. Daca n-ar exista micile certuri sau impacarile dulci, nici n-as mai fi eu.

    RăspundețiȘtergere