Îmi aduc aminte de vremurile când eram copilă și dormeam cu „Legendele și miturile Greciei Antice” sub pernă. Cartea asta îmi era atât de dragă încât o luam peste tot cu mine. Am uitat-o în grădină, în ploaie, iar acum arată de parcă ar avea 100 de ani. Însă mi-a rămas la fel de dragă. Apoi îmi aduc aminte verile petrecute acasă. Coboram o vale lungă până să ajung la biblioteca satului. Marea mea plăcere era să scotocesc rafturile pentru „cei mari” cum spunea bibliotecara. Acolo l-am găsit pe Winnetou, apașul. Am bocit ca la înmormântare când am ajuns la finalul cărții. Tot acolo l-am întâlnit pe Sherlok Holms, vestitul detectiv din Londra. Tremuram și tresăream prin somn, visând câinele familiei Baskervill, dulăul acela mare, cu ochi fosforencenți și cu limba roșie mi-a umplut visele cam jumătate de an. Iarna era frig în bibliotecă. Doamna drăguță care ne dădea cărți (așa-i spuneam eu) stătea zgribulită lângă un calorifer electric, cu mănușile pe mâini și cu fularul înfășurat în jurul gâtului. În pofida frigului și a condițiilor mizerabile rămânea la fel de drăguță întotdeauna, indiferent de anotimp sau alte probleme. Ne ruga doar să fim cuminți și să nu ne „hlizim”. Parchetul scârția îngrozitor de tare, iar rafturile din lemn erau mâncate de carii. Geamurile erau putrede și șubrede, dar când vedeai biblioteca foind de copilași dornici să citească ți se umplea inima de bucurie, iarna devenea mai puțin friguroasă, iar întrebările picilor erau atât de amuzante. Mi-era tare drag mirosul de cărți vechi. Mi-era drag să-mi plimb privirile peste volumele groase, frumos ordonate, pe litere. Erau multe! Pentru mine, copil fiind erau multe, dar astăzi îmi dau seama că era de fapt o bibliotecă săracă, cu un număr redus de cărți, dar care totuși exista. Astăzi în fosta bibliotecă este un bar. Mă doare inima de câte ori trec pe acolo, mă dor amintirile legate de acel loc. Cărțile au fost duse într-o încăpere a primăriei, dar cititorii sunt din ce în ce mai puțini. Cei mici preferă acum jocurile pe internet, iar părinții nu le stimulează deloc dragostea pentru lectură. Nu-mi imaginez să fiu din nou copil și să nu-l iubesc pe Păcală sau pe Tândală, să nu citesc Jules Verne sau Spiridon Vangheli. Cred că aș fi un copil nefericit. Mi-e dor de bibliotecile de altădată, pline de micii cititori, de „hlizeala” lor și de cărțile acelea vechi, pline de amintiri, de povești minunate și de copilărie.
Voi ce amintiri aveți legate de bibliotecile sau de cărțile copilăriei voastre?
in toate vacantele eram la tara, la bunici. citeam tot ce-mi cadea in mana (era o carte despre ingrijirea vacilor care-mi placea foarte mult - in lipsa de altceva...). o parte din carti era in pod, asa ca de multe ori ma gaseau ai mei citind chiar pe scara care ducea in pod! la biblioteca scolii ma duceam, dar nu foarte des, aveau mai mult carti de copii. Cea mai tare biblioteca in care am intrat a fost cea de la Litere, cred ca eram cel mai tanar cititor de acolo (teoretic, nu aveam ce cauta acolo, ca eram clasa a lXa, dar profesoara de romana din liceu mi-a facut intrarea acolo, m-am simtit ca-n Paradis). Tot in perioada liceului am fost o data si la Biblioteca Nationala, apoi am inceput sa frecventez biblioteca de cartier. Cand eram in tara mai mergeam si la Schimb de Carti, acum daca vreau sa citesc ceva, imi cumpar de pe amazon.com
RăspundețiȘtergeremi-a placut mult acest articol :) si eu citeam si reciteam povesti, atat de multe incat le-am amestecat pe toate in mintea mea, n-as putea povesti una anume
RăspundețiȘtergere@Iulian, pe mine tot ma gaseau adesea in pod :) cat de asemenatoare e copilaria, indiferent de geografie :)
RăspundețiȘtergere@Talex, eu legendele le tin minte, nu le amestec. Mi-au placut prea mult :)