Am ieșit astăzi la un ceai și o vorbă bună cu una din puținele mele prietene. Am vorbit, am tot vorbit până ne-a prins pe terasă ploaia. Am mers încet pe străzi sub umbrelă, continuând să vorbim. Niciodată subiectele noastre nu se epuizează. Niciodată nu m-ar supăra intenționat. Nu m-ar răni nici măcar cu o privire. În drum spre casă mă gândeam că e tot mai greu să găsești un prieten adevărat, bun, cu suflet deschis. Egoismul s-a extins ca o eczemă (scuzați-mi expresia!) peste relațiile dintre oameni. Câți mai sunt cei care își lasă la o parte propriile preocupări ca să-ți întindă o mână de ajutor sau să aibă răbdarea de a te asculta? Câți mai sunt cei care își ignoră interese proprii, numai pentru a fi lângă tine atunci când ai nevoie? Câți mai sunt cei care vin în întâmpinarea necazurilor tale cu discreție și suflet curat? Răspunsul e dureros – tot mai puțini. Vremurile impun gesturi din ce în ce mai reci între oameni. Am avut cândva o prietenă. Am petrecum împreună ani buni. Am trecut alături prin momente grele mai ales atunci când ne-am trezit niște adolescente de 15 ani singure în România. S-a destrămat relația de prietenie de 9 ani. Dureros. Am plecat atunci de la ea de acasă profund rănită și cu un sentiment stupid de inutilitate. Acuzațiile, mofturile, dorințele – toate s-au strâns într-un ghem mare care și până astăzi mai are spasme și încă mă mai întristează. Mă întreb, oare nu mai avem ochi să vedem suferința de lângă noi? Să nu mai avem răbdarea de a căuta în noi blândețea și generozitatea? Sentimentele au devenit pur și simplu niște stări decorative, trăiri de o clipă?
Astăzi deja știu că prietenii trebuie să fie într-un număr cât mai mic. Un prieten va ști întotdeauna să dea o clipă, o oră, o zi din viața sa pentru mine atunci când voi avea nevoie. Exercițiul dăruirii începe de la a ști să renunți la tine în favoarea altuia, de a te bucura de bucuria și fericirea prietenului tău. Am învățat cât de mult poate însemna un cuvânt de încurajare când o neagră descurajare te cuprinde, cât cântărește o mână puternică ce nu te lasă să cazi atunci când ești sleit de puteri și cât de important e un zâmbet atunci când tristețea te doboară. Așa că, dacă ați pierdut un prieten adevărat plângeți cu amar, iar dacă un om pasager pleacă din viața voastră, bucurați-vă pentru că astfel timpul pe care i-l acordați va fi redistribuit spre cei care merită cu adevărat, spre oamenii care te prețuiesc ca om și ca prieten. Ce înseamnă pentru voi prietenia?
Tot, prietenia înseamnă TOT. Chiar şi pe cei din propria familie dacă nu îi ai prieteni, nu îi ai cu adevărat.
RăspundețiȘtergereEu aş întreba cît de trist poate fi să nu ai prieteni?
Trebuie să fie cumplit să nu ai prieteni.
Vorbesc în calitate de om care a simţit cu adevărat ce înseamnă sprijinul prietenilor şi valoarea imensă a acestora în momemte dificile.
RăspundețiȘtergereAşa că, dacă aveţi prieteni preţuiţi-i!
Simţirea, ca şi bunătatea, deopotrivă pot să piară
RăspundețiȘtergereDin inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori şi dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit.
Alex,cred ca tu stii foarte bine ce inseamna un prieten, nu-i asa? Viata te-a incercat destul de dur, dar oare nu treci mai usor peste greutati cand umarul unui prieten te sprijina?
RăspundețiȘtergerePenoz, ca de obicei vorbesti in versuri. Frumos :) m-ai facut sa zambesc.
Am înţeles pe deplin că 'prietenul la nevoie se cunoaşte' :)
RăspundețiȘtergere'Viata te-a incercat destul de dur, dar oare nu treci mai usor peste greutati cand umarul unui prieten te sprijina?'
Aşa este, dar nu vreau să privesc lucrurile în termeni atît de grei, maturi. În definitiv eu sînt acelaşi, doar că mă încadrez acum într-o categorie aparte ;) + că sînt de părere că în orice condiţie treci mai uşor peste dificultăţi atunci cînd ai un prieten alături.
Spune-mi ai mai contectat-o în ultima vreme pe vechea ta prietenă?
Prietenia adevarata este rara, mult prea rara.
RăspundețiȘtergereImi place cum ai descris aici Lulu, insemnatatea prieteniei!
Felicitari!
Alex, mi-a placut raspunsul tau. Desigur, in orice situatie, fie o nefericire, fie o bucurie, alaturi de un prieten e mult mai bine. Nu, n-am mai contactat-o pe acea prietena. S-a suparat pe mine de la o prostie, dar, din pacate, a fost picatura care a umplut paharul si pur si simplu nu mi-o mai doresc in viata mea. Si, se pare, nici ea pe mine. Mai putin, dar adevarati si buni.
RăspundețiȘtergerePrietenia presupune tot înafară de sex.
RăspundețiȘtergereE întotdeauna greu să pierzi un prieten, mai ales unul cu care ai un trecut.
RăspundețiȘtergereSi intre parteneri (iubiti) la un moment dat se instaureaza o forma de prietenie.
RăspundețiȘtergereeu cred ca e absolut necesar o prietenie intre parteneri si nu la un moment dat, dar inainte de si in primul rind, fiindca, atunci cind si daca se mai micsoreaza din intensitatea sentimentelor sau se racesc cu totul, ramine ceva fundamental, care sa mentina relatia sau sa faca posibila o despartire civilizata...
RăspundețiȘtergereIubirea dintre parteneri e completata de prietenie, comunicare etc. Dupa multi ani de convietuire, prietenia ia locul iubirii arzatoare. Si e foarte importanta. Eu merg dupa principiul - iubitul mi-e in primul rand prieten. Lui pot sa-i spun ceea ce i-as spune prietenei.
RăspundețiȘtergereNu suntem in masura sa judecam, nimeni nu este perfect... Trist, dar adevarat... In ceea ce priveste o prietenie de 9 ani, eu as zice ca se poate termina in momentul in care persoanele respective isi dau seama de falsitatea lor, cred ca amindoua ati suferit de sindromul propriului ego... Iar una dintre voi n-a fost NICIODATA ceea ce-i placea sa creada ca este! ;)
RăspundețiȘtergere