Eh, Iarnă...


Ca în fiecare an, iarna nu a întârziat să apară. De data aceasta și-a făcut apariția brusc, parcă supărată de ceva. Infatuată, a risipit cu repeziciune culorile toamnei, a împăienjenit cu zăpadă ultima gutuie galbenă îngropată în frunzele uscate și într-o singură noapte a schimbat totul! M-am trezit de dimineață cu sufletul rece, golit parcă de orice substanță de parcă vântul vâjâia prin ungherele inimii. Știi, Iarnă dragă, nu mă așteptam să vii chiar atât de repede! Știi că-mi placi doar să te privesc de la geam, fără să simt usturător gerul pe obrajii mei. Ah, da! Îmi mai plac și brazii verzi, împodobiți cu floricele albe de gheață și îmi place spiritul sărbătorilor pe care le aduci în casele noastre. Atât! Nu te supăra pe mine, dar eu sunt copilul verii, ștrengarul care adoră să doarmă tolănit în iarba verde a câmpului, căruia îi plac murele și cireșele coapte. Nu mă mustra, Crăiță de gheață, scuza mea ar putea fi că răcesc de prea multe ori într-un singur anotimp. Nici tu nu mă prea placi, știu asta. Anul acesta însă m-ai pedepsit mai crunt ca niciodată! Mi-ai răpit sărbătorile alături de familie, ai șters cu asprime zâmbetul de pe fețișoara mea, prefăcându-te a nu vedea suferința mea și mi-ai umplut inima de tristețe. Niciodată n-am petrecut atâta timp privind în gol prin geam fără a vedea ceva anume. Gândurile mele erau departe, departe, visând la plăcinta coaptă de mama, la tata reparând sania veche, la cetele de colindători de altădată, la satele înghețate ale Basarabiei... Niciodată nu am fost mai singură ca în aceste zile de iarnă când timpul parcă refuză să mai învârtă clepsidra, iar nisipul din ea parcă a încremenit. Nu te supăra pe mine, Iarnă, că nu-ți împărtășesc amintirile și adâncurile inimii mele, că nu te iubesc precum ador vara. Tu ești frumoasă în felul tău, există oameni care te iubesc și care abia așteaptă să simtă bucuria de a fi prin preajma ta. Pentru mine rămâi mereu crăiasa rece, indiferentă care mă face să resimt tristețea, izolarea și să trag linii în viața mea.

Un comentariu: