De ce în Republica Moldova există criza identitară?

            În Moldova, majoritatea dintre noi ne-am obișnuit deja de mult timp cu înfrângerea. Înfrângerea sub toate aspectele. Au fost atât de multe de-a lungul istoriei încât am ajuns să ne identificăm cu ele (înfrângerile), ba chiar aș spune că le-am îndrăgit. Dar n-am stat niciodată să analizăm, să cunoaștem cauzele nereușitelor în lanț, ne-am mulțumit cu explicațiile fugitive, de suprafață. Și, pe lângă toate, mai încercâm să aruncăm vina asupra altora, ba că geografic suntem și am fost vulnerabili, ba că am fost (și, din păcate, mai suntem încă) folosiți pe post de monedă de schimb, ba că România ne-a trădat, ba că prostia omenească... Dar nici în ruptul capului nu încercăm măcar să vedem propriile greșeli, pașii strâmbi pe care-i facem, ci mereu suntem bietele victime nevinovate. Mare adevăr spunea cineva - „poporul își merită conducătorii”. Ne plângem, protestăm împotriva abuzurilor zilnice, împotriva ultimului regim comunist din Europa, dar uităm să protestăm împotriva noastră și mai uităm că noi i-am ales pe cei care ne conduc, care-și bat joc de noi, ne fură, ne umilesc... pentru că le permitem!

            În mod paradoxal, deși suntem majoritari, românii/moldovenii sunt singura etnie de pe teritoriul Republicii Moldova care încă (!) nu și-a clarificat apartenența națională, ezitând mereu, azi fiind român, iar mâine moldovean. Suntem majoritari, dar cu statut de minoritate. Orice minoritate din Basarabia își spune deschis ceea ce sunt – rușii sunt ruși, găgăuzii rămân găgăuzi, iar bulgarii nu încetează a fi tot bulgari, pe când basarabenii nu-i pot spune limbii materne pe nume pentru că nu sunt lăsați s-o facă! Or, a spune deschis că vorbim limba română, că suntem români nu înseamnă neapărat a fi unionist și antirus, nu înseamnă a jigni celelate etnii ale republicii, ci reprezintă dreptul nostru la identitate. Ciudat și dureros este că mulți dintre noi preferăm o identitate falsă – cea moldovenească.
           Se pare că basarabenii nu posedă independența de gândire, ei sunt multiplu condiționați ba de opțiuni politice, ba de cele identitare. Iată de ce, după aproape două decenii de „libertate” încă ne mai întrebăm cine suntem, încă mai avem conflicte lingvistice, încă mai ezităm în a alege Estul sau Vestul, România sau Rusia, toleranța sau persecuția, democrația sau despotismul, ordinea sau anarhia. Când îl văd pe basarabean cât de ... imbecil gândește mai că-mi vine să-mi iau lumea în cap! Și nu pot pentru sunt tot ai mei, îi iubesc așa cum sunt și încă mai sper că în inimile lor mai licărește demnitatea și dârzenia dacilor, că se vor trezi într-o zi și vor lua propriile decizii, vor gândi cu propriul creier și vor vorbi în limba lor, nu într-una de împrumut!