Pe câmp uscat, sub munţi de rădăcini,
Rămasu-ţi-a pribeagă inima,
Şi trupu-ţi zace pe meleag străin,
Căutând neostoit odihna...
Te-am aşteptat, bunicule, să vii
Să râzi cu noi, cei prichindei,
Să spui poveşti, proverbe, ghiduşii
Pe braţe cu duioşie să ne iei...
La margine de sat, peste mormântu-ţi
Răsar mereu nesemănate flori
Şi seamănă cu minunatele poveşti
Ce ni le-ai fi spus înspre chindii la şezători...
Mereu mă plec spre crucea neagră
Şi lacrimi vărs peste mormântul tău,
Îmi amintesc cu drag de vorba-ţi caldă
E atât de greu, bunicule, atât de greu!
Cu suflet trist am să revin mereu aici
Să îngrijesc de-aceste simple flori
Şi-am să învâţ poveştile pe care
N-ai reuşit să nu le spui la şezători...
Sta pe prispa casei sale,
RăspundețiȘtergereUn batran far' un picior,
Si se bucura cand vede
Pe nepotul Nicusor.
Nepotul isi saruta bunul,
Si incepe a-l intreba
- Zi-mi bunicule si mie,
Ce-i cu Basarabia ?
Nici taticul meu nu stie,
Caci la scoala nu le-au spus,
Iar daca-ar fi vrut sa afle
Puteau numai pe ascuns.
Eu stiu doar ca tu acolo,
Ai fost impuscat de-un las
Si mai stiu ca tot acolo,
Si piciorul ti-a ramas.
- Acolo mi-au ramas multe,
Dragul tatii nepotzel
Mi-au ramas parinti, o sora,
Si-un fecior mai tinerel.
Acolo sunt fratii nostri
Si impreuna ne e rostul,
Basarabia nepoate,
Sa stii ca-i pamantul nostru.
Si cum povestea batranul
Cu patima si necaz,
Doua lacrimi mari ca roua
Se prelingeau pe obraz.
Dar nepotul nu intelese
Si-ncepe iar a-l intreba,
- Daca-i a noastra, bunicule,
De ce-i a altora ?
- Mai nepoate, mai nepoate
Cum sa-ti zic, ca-mi vine a plange,
Dupa ce ne-am aparat-o
Si-am varsat acolo sange,
S-au gasit doi far'de lege
Fereasca-i patima maniei
Basarabia s-o rupa,
De la trupul Romaniei.
Si acum ma rog la Domnul
Sa ma tina, mai nepoate
Ca sa vad taiat hotarul
Care astazi, ne desparte.
Sa-mplineasca mostenirea,
Ce-o lasa Maria Sa,
Stefan Voda, Domnul tarii,
Si-apoi, oi putea pleca.
frumos si atat de adevarat!!!
RăspundețiȘtergere