Unde te vezi peste cinci ani?
Întrebarea este spaima tuturor persoanelor cărora li se ia un interviu fie că e pentru ocuparea unui post de munca, fie că e pentru o revistă oarecare. Se pare că întrebarea are rostul ei, poate observarea capacității de planificare, de analiză a unei persoane sau poate realismul ei.Cum îți este adresată întrebarea, tinzi să te blochezi. Majoritatea răspund: „Nu pot să mă gândesc așa departe. În cinci ani câte nu se întâmplă!”. Și au dreptate. Dar consider că nu trebuie să adoptăm o atitudine fatalistă mereu. Chiar dacă întrebarea este oarecum incomodă, să încercăm să ne-o adresăm nouă înșine și să ne dăm și un răspuns sincer.
Din perspectiva mea sunt două variante de răspuns: unde ne-am dori din tot sufletul să fim peste cinci ani și unde credem că vom fi. și doar capacitatea noastră de a planifica face posibil ca orice răspuns dintre cele două să treacă din potențial în real. Indiferent cât de mult vom respinge această întrebare, ea există în mintea noastră mai ales atunci când suntem la început de drum sau la răscruce. Îmi aduc aminte de mine. Prin clasa a 11 eram convinsă că voi face drept la facultate și voi deveni avocat. Spre sfârșitul liceului voiam jurnalism, dar am ajuns să termin litere. Acum doi ani voiam să predau franceză la universitate, acum îmi doresc să fiu traducatoare. Încurcate sunt căile tale, Doamne! Cu toate acestea, lucrurile, cel puțin în capul meu, deja prind contur și această întrebare nu mi se mai pare aproape deloc banală, ci foarte utilă. Tu unde te vezi peste cinci ani?
"Încurcate sunt căile tale, Doamne!" - imi place cum ai spus...
RăspundețiȘtergereUnde ma vad eu peste cinci ani? Undeva departe...dar totusi incurcate-s caile Domnului :) e cam mult pana atunci... stiu doar ca muncind vom putea atinge culmile succesului! :)
majoritatea dintre noi raspundem evazim pentru ca singuri nu stim exact unde vom fi. Viata e intortocheata si uneori surprizele ei (bune sau rele)ne schimba traiectoria cu totul! important e sa stim ce ne dorim cu adevarat si sa facem orice pentru a ne indeplini visele si sperantele.
RăspundețiȘtergereIn Suceava
RăspundețiȘtergereLucian, nu cred ca-i suficient :) in Suceava poti fi in diverse posturi - vagabond, om de afaceri, inginer etc. Locatia nu-i suficienta pentru viitor.
RăspundețiȘtergereai dreptate, intrebarea se pune din acele doua perspective... dar daca e sa compari diferenta dintre cele doua raspunsuri poate nu iti place ce vei descoperi... sau daca peste 5 ani iti aduci aminte de planuri... mie imi place sa fiu spontan, sa traiesc clipa si daca iau decizii cu privire la viitorul meu... le iau pe termen scurt, nu imi fac planuri pentru 5-10 ani, sunt "inebunit" :P dupa mister :)
RăspundețiȘtergereSpontaneitatea e un lucru bun, dar cu masura. Nu-i deloc rau sa ai si ceva planuri de viitor, mie imi da senzatia de stabilitate si incredere.
RăspundețiȘtergereUnde vreau sa fiu peste cinci ani?
RăspundețiȘtergerenu vreau sa dau un raspuns la aceasta intrebare, ci mai degraba as intreba Unde suntem acum? cum ne vedem acum?
...acum 3 luni de zile la societatea la care lucrez s-a angajat un nou coleg, Andrei. In data de 12 Februarie Andrei impreuna cu prietena sa si alti 3 prieteni, aproximativ toti de aceasi varsta, au murit intr-un tragic accident de masina in Bulgaria.
Nu am apucat sa il cunosc prea bine ca om, dar ceea ce am invatat de la Andrei este ca a stiut sa traiasca clipa. Fiecare zi din viata lui o traia la maxim. Vedeai fericirea in ochii lui, calmul si bunatatea. Nu stiu daca in viata mea am cunoscut pe cineva in ochii caruia sa citesti atata liniste si bunatate. Si mai mult decat atata Andrei de cate ori avea ocazia ne spunea ca e fericit. Avea doar 25 de ani. Unde va fi Andrei peste 5 ani?....deci nu vreau sa ma mai gandesc unde voi fi peste 5 ani. Prefer sa ma gandesc ce fac azi, maine si sper sa invat sa spun si eu ca si Andrei...sunt fericita.
peste cinci daca voi mai lasa urme in zapada pe acest pamant atunci as vrea ca atunci sa traiesc acel prezent din viitor ...la maxim
cea mai stupida intrebare... si intr-adevar este si spaima mea cand mi se adreseaza.
RăspundețiȘtergereCand aveam 5 ani vroiam sa ma fac gunoier
La 7 ani, vroam sa fiu medic estetician
de atunci si pana acum cred ca m-am mai razgandit de vreo 50 de ori.
Marina, ceea ce i s-a intamplat lui Andrei ne demonstreaza ca viata e imprevizibila si ca uneori nu mai ajungem sa existam ca persoana peste 5 ani.
RăspundețiȘtergerePenozule, cum ramane cu gunoierul? Suna interesant...:)pe la 5 ani eu voiam sa fiu cantareata :)
Lilia spunea:
RăspundețiȘtergere"Penozule, cum ramane cu gunoierul? Suna interesant...:)"
Pai hai sa-ti povestesc.
Mic copil, la gradinitza fiind, educatoarea ne scotea in fiecare zi afara in curte la joaca.
Odata pe saptamana (joia) venea masina de gunoi sa ridice gunoiul din tomberoanele gradinitzei.
Eu ma uitam de fiecare data fascinat la gunoieri cum manevreaza tomberoanele si cum stau ei atarnatzi in timpul mersului de masina salubrizarii, incat mi-am zis: gata, cand o sa fiu mare, gunoier ma fac !
Faza tare era si cand ne intreba doamna educatoare pe fiecare in parte ce vrem sa ne facem cand vom fi mari.
O fetitza raspundea:
Eu vreau sa ma fac doctoritza.
Un baiat raspundea:
Eu o sa ma fac tractorist, sa dau paine tzarii (asa ne indoctrinau comunistii).
Eu raspundeam:
Vreau sa ma fac gunoier... Educatoarea si toate ingrijitoarele ramaneau mute cand ma auzeau :)))))
pai cred si eu ca ramaneau mute de uimire, cam atipic pentru un copil :)
RăspundețiȘtergereLilia
RăspundețiȘtergere"pai cred si eu ca ramaneau mute de uimire, cam atipic pentru un copil :)"
Pai chiar am fost un copil atipic :P
Cea mai mare "perla" a mea pe care am scos-o cand eram copil, a fost atunci cand i-am cerut mamei... sa-mi faca un fratzior mai mare(!), care sa vina sa ma ia de la gradinita cand se termina programul. :))))
Chiar si ca student eram atipic:
Toti visau ca la sfarsitul facultatii sa devina Avocati, juristi, magistrati... etc.
Eu vroiam sa ma angajez la o vulcanizare. Asa de mult imi placeau cei care schimbau cauciucurile si rotile la masini :))))))))))))
da, ramai o persoana constanta din copilarie pana la maturitate :) adica atipic:) nu-i rau, oricum, din contra da o nota aparte personalitatii unui om.
RăspundețiȘtergere