În apărarea limbii române

„ Nu este suficient întuneric în tot universul ca să stingă lumina unei plăpânde candele.”

       Zilele trecute am scris un articol în care ironizam, dar și dojeneam două compatrioate, două studente/eleve care își băteau joc de limba lor maternă. Mulți m-au acuzat de demagogie sau că aș arunca piatra în grădina vecinului. Nu vreau să mă apăr sau să mă justific, n-aș face-o niciodată din moment ce nu știu să fi greșit cu ceva; vreau pur și simplu să aduc argumente în apărarea limbii noastre materne.

         Ilustrul lingvist Eugen Coșeriu spunea: „ A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și politic, e o absurditate și o utopie; și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci, un act de genocid etno-cultural.”

         Mulți dintre amicii sau colegii mei din România mă întreabă mirați, consternați „Există totuși o limbă moldovenească?!” – „ Numai pentru faptul că I. V. Stalin amintește de „limba moldovenească”, a apărut problema limbii moldoveneaști de sine stătătoare, deși majoritatea lingviștilor considerau încă de pe atunci că românii și moldovenii vorbesc aceeași limbă” – iată ce afirma în 1957 lingvistul rus Ruben Budagov.

        Astăzi se fac încercări disperate de a găsi diferențieri între limba vorbită în Basarabia și cea din România. Da, este adevărat, există anumite particularități specifice, dar nu la nivel de limbă față de o altă limbă, ci la nivel de dialect față de alte dialecte ale aceleiași limbi. Din câte știu eu, specificul dialectal nu afectează unitatea limbii unui popor, numită și limbă literară unică sau exemplară de către Eugen Coșeriu.

       „Atunci de ce moldovenii de dincolo de Prut susțin existența acestei limbi?” – m-au întrebat mulți. Acestui popor i s-a băgat în cap mai bine de jumătate de secol ideea că vorbim o altă limbă decât cea română, că suntem două popoare distincte. Trebuie să mulțumim țăranului că limba română n-a dispărut de tot din Basarabia. Lui trebuie să-i mulțumim! De au existat, imediat după „recucerirea” Basarabiei de către cizma rusească, români adevărați care știau că neam de daci și de romani suntem, iar limba noastră e de origine latină și nu slavă, aceștia au împânzit gulagurile Siberiei. Conștiința acestui popor a fost zdruncinată, ruptă, sfâșiată. Intelectualii au fost deportați sau pur și simplu executați, iar poporul simplu a rămas fără îndrumători, fără cei care le învățau copii să vorbească limba maternă. În locul acestor oameni, au fost aduși „intelectuali” de dincolo din Nistru care, desigur, au început să-i învețe pe copii la școală că suntem de fapt popor de slavi și că scrierea noastră e cea chirilică... Iată de ce astăzi mulți dintre basarabeni se consideră moldoveni și nu români, ei aproape că nici nu se mai întreabă dacă este sau nu adevărat, dacă este bine sau rău acest lucru.

        Primul președinte al Republicii Moldova, cu toate păcatele sale, spunea : „ Este lesne de înțeles că noțiunea de „limbă maternă” din art. 13 al Constituției ține nu atât de un termen științific, cât de unul politic. Limba Română este numele corect al limbii noastre – istorice, literare, de cultură și scriere.”

        Revin la ideea inițială a acestui articol – poluarea excesivă și dăunătoare cu rusisme a limbii. Se înțelege de la sine că nu mă voi apuca să țin lecții de lingvistică, dialectologie sau istorie. Nu acesta este scopul meu. Nu vreau să-i apăr pe compatrioții mei pentru faptul că vorbesc astfel, dar nici nu vreau să-i scuip – pur și simplu voi explica de ce basarabenii vorbesc așa. În urma a jumătate de secol de „bilingvism armonios” rus – „moldovenesc”, în vorbirea noastră au intrat o sumedenie de cuvinte, rezultând de aici o limbă amestecată. Un număr mare de români basarabeni nu sunt, cu părere de rău nici astăzi, în stare să se exprime liber și dezinvolt în limba lor maternă, cum o fac românii din România (pe care unii îi admiră, alții îi invidiază, iar alții se înrăiesc și devin românofobi). Acest fapt este destul de ușor de observat de oricine este atent la modul de exprimare al basarabenilor. Veți auzi des : „Am fost la Italia”; „S-a dus la pleaj/zarabotcă”; „E ora douăzeci de minute la șase”; „Am fost în comandirovcă”. Exemplele pot continua.

        E oare atât de greu să spui geacă în loc de „curtcă”, brichetă în loc de „zajîgalcă”, farfurie în loc de „posudă”, chiflă în loc de „bulocică” ???

        Nu, nu e greu din moment ce cunoaștem aceste cuvinte în limba română. Le folosim din obișnuință. Așa vorbesc oamenii de mai bine de 50 de ani. Diferența este că acum 50-40 de ani era obligatoriu, iar acum e din obișnuință și... comoditate. Obișnuința e o mare problemă. Și eu am scăpări de genul acesta și utilizez astfel de cuvinte fără să-mi dau seama. Mama mea, profesoară de limbă română, după ce ani de zile a predat limba „moldovenească” cu alfabet chirilic, nici astăzi nu poate deosebi grupul de litere „ji” și „gi”! În liceu îmi scria scrisori și găseam printre cuvintele românești atât de dragi câte o literă în alfabet chirilic în mijlocul unui cuvânt scris cu litere latine.

          Acest lucru este pentru mine personal o rușine, o anulare a identității mele. Niciodată nu veți auzi un rus care să vorbească atât de schilodit limba rusă, cu moldovenisme. Ei nu-și vor schimonosi niciodată limba și bravo lor pentru acest lucru! În schimb, rușine nouă, basarabenilor care permitem și participăm la acest lucru fără a ne impune cineva. Acum 50 de ani, bunicii noștri erau deportați în Siberia pentru că nu voiau să-și uite limba, astăzi noi o călcăm în picioare de bunăvoie.

         Așa că, nu sufăr de demagogie, nu-mi place să văd paiul din ochiul vecinului și să nu văd bârna din ochiul meu. Mă mândresc mult că vorbesc fluent limba franceză și limba rusă, dar cel mai mult mă mândresc cu faptul că vorbesc limba română corect și frumos!

 

      P.S. Aseară, la un post de radio rusesc aud o reclamă „Părdele, ”Ștorî”! Nu, nu „părdele”, ci „perdele” - vorbește corect românește! Prima reacție a fost că nu aud eu bine, dar nu, mă înșelam, rușii ne îndeamnă să vorbim corect românește! Au ajuns ei să ne învețe cum și de ce să ne vorbim limba maternă?