Vasile Ernu la Suceava sau „Născut în URSS” și „Ultimii eretici ai Imperiului”

L-am citit pe Ernu. Acest autor trebuie găsit cu orice preț și citit, citit, citit: Must Read! Scrie fără utopism și ideologii și mai ales fără ură. Scrie pir și simplu bine, cu o frumoasă limbă simplă, ironică și lirică.”

Gherman Sadulaev
           Astăzi, 26 martie, un grup de studenți basarabeni ne-am întâlnit la Suceava cu scriitorul Vasile Ernu. Printre noi, desigur, s-au strecurat și câțiva dintre colegii noștri Suceveni și, bineînțeles, o parte din cei care lucrează la biblioteca județeană „I. G. Sbiera” unde a avut loc întâlnirea. Trebuie să vă mărturisesc de la bun început că nu mă așteptam să rămân atât de impresionată de această întâlnire. Mi-l închipuiam pe domnul Ernu drept un om simpatic, spiritual și un scriitor bun. Am citit acum câteva luni cartea „Născut în URSS”. Celor care nu au citit-o încă le-o recomand cu multă căldură! Revin la ideea inițială – nu știu de ce aveam impresia că scriitorul este un soi de basarabean nostalgic și un naționalist emotiv. Mă așteptam la un discurs meșteșugit, cu multe argumente în favoarea și despre noi basarabenii, aceste victime patetice ale comunismului. Se pare că am pornit cu piciorul stâng...

          Cred că de fapt cele două cărți vin în sprijinul unei zdruncinări ale clișeelor și ale prejudecăților referitoare la ideologia pe care a trăit-o și cunoscut-o societatea moldovenească. Mi-a plăcut enorm de mult sinceritatea, dar și simplitatea cu care scriitorul a recunoscut nostalgia sa față de copilăria petrecută în comunism. și nu spun că ar fi un lucru rău. Vasile Ernu ne-a spus din capul locului că are opțiuni de stânga declarate. Cred că în ajutor i-au sărit și studiile sale de filosofie care cu siguranță l-au ajutat să reflecteze adânc asupra a ceea ce reprezintă comunismul, capitalismul, naționalismul.

        Ce este comunismul totuși? o minciună impusă prin interzicerea adevărului, iar capitalismul – o minciună frumos ambalată. Bine spus! În timpul URSS lanțuri mari ne încercuiau mâinile, astăzi ele sunt fine, de argint, dar tot lanțuri sunt. Da, tot lunațuri, prejudecăți și ideologii rămân.

        Mi-a plăcut că s-a vorbit despre nostalgii. Să vă spun și părerea mea. Ideologia de astăzi, cea dominantă interzice sentimentele. Anumite sentimente. Se spune că nostalgia e un lucru „rău și periculos”. Acest lucru mă scoate din sărite. Comunismul a interzis anumite sentimentele umane, iar capitalismul le interzice pe cele rămase. Nostalgia, ura, dragostea, prietenia, disperarea – toate sunt sentimente umane și, din păcate sau din fericice, nu putem trăi fără ele. Dacă am exclude din viața, din ființa noastră nostalgia, am rămâne ca vechile fabrici, demolate, prăbușite pe jumătate.

       Nostalgia este un sentiment ce ține de timp, de sens, de fiecare dintre noi și nu de loc sau de ideologii. Avem nostalgii după „acele vremuri”, nu după ideologia comunistă sau capitalistă. Numai fanaticii și imbecilii pot avea nostalgii după o ideologie. Da, am avut o copilărie fantastică, care, întâmplător, „a avut loc în URSS”. Dar a fost frumoasă. Copilăria, jocurile între prieteni nu cunosc politica și nici ideologia.

Despre comunism nu prea mai avem ce spune. L-am simțit mulți dintre noi pe propria piele. Violența sa intrinsecă, de la Lenin până la Stalin, trecând prin doctrinarii de rând. Ce ne-a dat această „religie”? - Gulaguri, închisori, foamete, milioane de destine distruse. Da, un sistem criminal! În același timp nici capitalismul nu-i cel mai bun lucru al omenirii. Cu toate neajunsurile sale eu nu-mi doresc să ne mai întoarcem în veci, nici noi, nici copii noștri, la comunism! (Oricât de frumoasă ar fi copilăria în comunism).

       Am citit doar „Născut în URSS”, dar o consider o apariție necesară. Aproape că nu mai există persoane care să se întoarcă la originea acestor idei, ci se mărginesc să discute doar despre „mirajul” ei. Din contra, eu cred că trebuie să să aducem această carte și în mâinile generațiilor de după 1989. De mâine mă apuc de lecturat „Ultimii eretici ai Imperiului”. Am un autograf frumos pe prima pagină pentru care-i mulțumesc frumos domnului Ernu! Cu siguranță va rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri.

7 comentarii:

  1. si mie imi place cum scrie Ernu, i-am citit cartile si am icercat sa ,,crosetez,, ceva, daca te intereseaza intra pe blogul meu... imi place ce faceti voi acolo la suceava, s-a incercat si la galti ceva, a fost stela popa si si-a lansat cartea, o iatalnire reusita, iar azi am dezbatut s-a dezbatut senificatia si imortanta unirii, dar pe mine m-au molipsit cartile domului ernu, si cu cat trece timpul unionismul meu declarat se volatilizeaza, ce imi displace e faptul ca de fiecare data cei ce vorbesc despre unire o fac intr-un mod patriotard, acelasi de 20 de ani...sunt multe de spus, multe nuante si inca ceva...nu mai cred in unire...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Talex, ma bucur ca si la Galati s-a sarbatorit aceasta zi importanta din istoria noastra romaneasca. Iar Vasile Ernu chiar scrie minunat. Pacat ca are deocamdata doar doua carti :)
    Iti multumesc pentru vizita si te mai atept!

    RăspundețiȘtergere
  3. eu am un autograf frumos de la Stela Popa :). Ultimii eretici e mai complexa si mizele sunt altele, dar te cucereste in aceeasi masura. sunt lucruri care m-au contrariat in aceasta a 2 carte, dar meritul cartii e incontestabil, te face sa-ti PUI INTREBARI, te scutura din "placutul si perniciosul" confort cotidian... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am apucat deja sa citesc cartea. Intr-adevar, este mult mai complexa decat prima. Banuiesc ca si cartea Stelei Popa este frumoasa, placuta. Astept s-o citesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Talex, unionismul nu-i ceva rau. Din contra, eu personal il consider drept ceva necesar acestui popor. Important e cum se manifesta : zgomotos, strigand "Unire!" si nefacand altceva nimic, sau mai pragmatic, realizand ceva direct, ceva care are o finalitate, un produs real. Aici, drept exemplu pot servi initierea multor proeicte de sustinere a culturii, o unire culturala ar uni si teritoriile. Unitatea in general e formata din... diversitate. Suntem diferiti, dar ne uneste pe toti o limba comuna, cea romana, o istorie, niste traditii etc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nostalgia este o stare universala. Scriam acum ceva timp, despre propriile-mi nostalgii, doua insemnari pe care imi permit sa le postez aici sub forma de comentarii.

    Acum cativa ani am vrut sa revad blocul si usa apartamentului in care am locuit intr-o anumita perioada a copilariei mele. Aleile dintre blocuri se stramtasera mult. Erau miniatura aleilor din sufletul meu. Am urcat treptele pana la etajul trei si m-am oprit in fata usii apartamentului in care locuisem cu familia in anii scolii primare. Fusese schimbata. Avea un alt aer. Strain. Dincolo de usa aceea posibil multe fusesera schimbate. De la peretii scrijeliti de mine si de catre sora mea pana la linoleumul cu aer socialist. Doar dispunerea peretilor mi-ar fi amintit cu siguranta de conturul spatiilor care ocupa o parte din sufletul meu. Peretii copilariei mele. Unicii 4 ani ai copilariei petrecuti intr-un bloc comunist. Si unicii ani din Bucuresti in care am hoinarit pe strazi in timpul si in afara orelor de scoala.
    Am coborat dupa nici un minut si am plecat. Pe strazi care imi umplu amintirile varstei de acum. Si pe care peste un numar de ani le voi gasi si mai stramte. Din ce in ce mai stramte…


    De multe ori mi-am imaginat lumea ca fiind un flash de imagini. Un numar fix de ipostaze vizuale statice. Care se rotesc dupa un algoritm misterios dar care, invariabil, ma readuc periodic prin deja traite imagini. Amintirile mele sunt imagini. Aproape niciodata sunete. O imagine nedesavarsita in care adaug, sterg, replasez obiecte, oameni, cuvinte. Locuri existente sau inexistente modificate de perceptia mea asupra lor si a intamplarilor care le fac sa existe. Undeva imi intersectez amintirile cu lumea viselor. In care nu de putine ori copacii au inaltimi fabuloase, in care “acasa” devine un mozaic al locurilor dragi iar camerele se inlantuiesc intr-un labirint prin care plimbandu-ma ma pot revedea copil sau adolescent.

    Astfel lumea mea devine un perpetuu dor. Pentru ca nimic din ce am trait nu este reproductibil. Sentimentul acesta, aflat undeva la granita dintre speranta si neimplinire, se acutizeaza odata cu acumularea de noi imagini (amintiri). Noi oameni am numit acest sentiment “nostalgie”.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daniel, fiecare avem nostalgii, doar ca diferite. Aceleasi trairi ca si tine le am si eu cand ma reintorc acasa, doar ca eu, din fericire, mai gasesc parintii acolo. Dar lucrurile intr-adevar se schimba, timpul lasa urme peste tot si peste toate.

    RăspundețiȘtergere